Un subtil joc intertextual şi palimpsestic

Share Button

Nu ştiu cine este George Schinteie şi de unde a apărut. Nici nu am stat să verific. Atâta ştiu, că în decembrie 2015 am primit două cărţi de-ale domniei sale publicate la editura Artpress din Timişoara: „Clepsidra de cuvinte” (2013) şi „66 – poeme dintr-un timp înrămat – (2015). După câteva zile i-am răspuns poetului prin e-mail, căci nu voiam să fiu ca aceia care trec pe lângă cărţile bune, fără să lase măcar un cuvânt de mulţumire: „Am primit cărţile dv., vă mulţumesc foarte mult. Am citit deja câteva zeci de poeme, suficient pentru a constata că sunteţi un poet care merită toată atenţia. Câteodată mi-aţi amintit de Morency, Elytis sau Stănescu. Este clar că aţi citit multă poezie şi aveţi anumite preferinţe. În orice caz, şi dv. scrieţi o poezie de calitate, aveţi un cult al rafinamentului. Postfaţa domnului Rachieru am găsit-o un pic reţinută, dar poate că este mai bine aşa, lăsând loc şi altor opinii.” (7 decembrie 2015)

După aceea, au trecut câteva luni până să revin asupra cărţilor lui George Schinteie. Şi m-am oprit asupra primului volum, pe care îl găseam mai aproape de stările prin care treceam în acel moment. Nu am insistat la început poate şi din cauza faptului că Adrian-Dinu Rachieru părea a fi spus cam tot ce trebuia spus în postfaţă: „poezia înseamnă, prin îmblânzirea inimii, o regăsire de sine”; „volumul poartă vârstele anotimpurilor uitate”; „poetul ar vrea să evadeze din amintire”; „poetul în discuţie conservă un ecou stănescian, în sens adorativ, nu imitativ”; „străin de infatuările rizibile ale unor confraţi de condei, departe de jocurile de legitimare (locală) ori de încropitele clasamente de cafenea (întreţinând fluctuanta bursă a elogiilor), George Schinteie merită un loc vizibil la masa poeţilor”. N-am înţeles de ce postfaţa a fost tradusă în engleză şi franceză, atâta timp cât poemele sunt scrise doar în limba română, dar acest lucru nu afectează părerea mea despre calitatea poeziei lui George Schinteie, părere care rezonează pe multe planuri cu cea a lui Adrian-Dinu Rachieru.

La o recitire mai atentă, mi-am permis să vin şi eu cu câteva considerente în plus, deoarece am simţit că poetul conservă şi alte ecouri, nu doar pe cel stănescian sau păunescian („Joc fără reguli”: „Eu sunt A tu eşti B / începusem un joc fără reguli / Mă miram A te întrebai B”), practicând un subtil joc intertextual şi palimpsestic cu rădăcini în marea poezie a lumii, aşa cum au mai practicat unii optzecişti (Levantul lui Cărtărescu, Manualul bunului singuratic al lui Corbu, Cartea poemelor mele nescrise a lui Vosganian etc.). Astfel, am regăsit elemente din simbolistica lui Trakl în poemul „Pentru un acord perfect”: „o mierlă bea dimineaţa din ochii mei / întremându-se pentru anotimpul / în care eternitatea / îmi va dărui stele roşii.” Ba chiar am plutit pe aripi de dor în ţinuturile lui Ungaretti, admirând „Răsărit de Soare la mare singur” şi constatând că „nimic nu se poate compara / cu trăirea încercată în crăpatul zorilor / la Marea Mediterană Egee / Sarmatică sau oricare alta / de unul dintre îndrăgostiţi / când iubita lui rămâne / cu umbra lui pe un alt continent // încât singura şansă de supravieţuire / rămâne ipostaza soldatului / neputincios în faţa inamicului…”. Apoi m-am întors la soresciana contabilitate în poemul „Cu virgulă în anonimat”, constatând că „vine un timp în care facem socoteli / adunăm înmulţim împărţim şi scădem / vrem neapărat un rezultat pozitiv / în măsura în care asta înseamnă / o stare de bine…”.

Concluzia, după citirea volumului „Clepsidra de cuvinte”, este că George Schinteie este un autor foarte inteligent şi dibace în procesul deconstrucţiei şi reconstrucţiei poetice, folosind la reconstrucţie, pe lângă propriul izvor al inspiraţiei, jocul intertextual şi palimpsestul. Jacques Deridda spunea că „e preferabil să luăm termenul deconstrucţie nu în sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci în acela de a analiza structurile sedimentate, care formează elementul discursiv al propriei noastre gândiri.” Poezia lui George Schinteie este „o interogare asupra a tot ceea ce e mai mult decât o interogare, dincolo de orice interogare.” Iar această caracteristică îi conferă atemporalitate, fiindcă interogarea a existat şi va exista veşnic pe buzele tuturor. Poetul îşi caută o însuşire, o identitate, dar este prizonier într-o clepsidră de cuvinte. Prin creaţia sa încearcă să rupă acest blestem, dar nu face decât să învârtă clepsidra, aducându-ne aminte că „toate-s vechi şi nouă toate”.

Ionuţ CARAGEA,
15 mai 2016, Oradea

George Schinteie

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.