Top 10 cărţi de poezie (şi nu numai) lansate la Bookfest

Share Button

Între 28 mai şi 1 iunie 2014, a avut loc la Bucureşti cea de-a IX-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014. Cu această ocazie am realizat iniţial o anchetă literară, din care a rezultat apoi şi un top literar. Întrebările comune pentru cei 10 poeţi au fost:

1.Vă rog să ne spuneţi câteva impresii despre lansarea dvs.!
2. Care este povestea care stă în spatele alegerii titlului volumului lansat la Bookfest?
3. Ce rol joacă poezia în viaţa dvs.?
4. Drept invitaţie la lectură, vă rog să ne spuneti şi cateva versuri…!
5. Ce alte lansări de la Bookfest v-au atras atenţia?

Câteva precizări: De ce am ales poezia? Pentru că au fost cele mai multe, dar şi cele mai interesante lansări; pentru proză şi eseu, cum se poate vedea, au fost doar câteva menţiuni… Nefiind un top… sportiv, am ales separarea pe zile şi nu pe locuri; altfel spus, nu am dorit o departajare între cei incluşi în top, ci doar să oferim cititorului mai multe opţiuni interesante de lectură…

mirela lungu 1c
MIRELA LUNGU – ,,Visul unei nopţi pe Facebook”

(31 mai 2014) 1. A fost o lansare cu adevărat inedită, altfel de cum decurg, în general, lansările de cărţi. De ce spun asta? Pentru că am avut foarte multe emoţii, un premiu generos constând într-un outfit de vis din colecţia designerului Geaninei Punkosti, o actriţă foarte cunoscută şi talentată (Crina Matei) care mi-a recitat magistral versurile, aproape că îmi dădeau lacrimile (e drept, aveam şi conjunctivita care debutase fix în ziua lansării şi ochii mei arătau ca de vampir, ajutaţi şi de machiajul cu tenta dark), iar frişca de pe tort a fost cu adevărat teribilul critic şi scriitor Alex Ştefănescu ce a reuşit să capteze atenţia publicului cu umorul său inteligent şi cu perspectiva reală şi specială din care a vorbit despre talentul literar, în general, şi despre al meu, în particular. Nici Mihail Gălăţanu nu a fost mai prejos, el mi-a scris pe coperta 4 câteva rânduri demne de analele literaturii universale. Glumesc, dar sper că el a vorbit serios acolo!
2. Ei, aici este o poveste complicată şi controversată, oarecum. Evident, cel mai greu este să-ţi alegi titlul cărţii deja scrise, mie una, mi s-a părut acest demers (întotdeauna) mai dificil decât cel de a scrie cartea însăşi. De ce?! Pentru că, orice ar spune unii sau alţii, titul are o importanţă fabuloasă în piaţa literară şi nu doar, inclusiv în sufletul autorului pentru că e, într-un fel, numele pe care îl dai copilului tau, nume pe care îl vei striga şi aminti din acel moment pentru totdeauna, chiar şi după ce tu nu vei mai fi, ceilalţi îi vor spune aşa. Dar să revenim la partea metodologică: desigur, am ales iniţal cam 10 variante, le-am trimis pe mail prietenilor şi cunoscuţilor pentru feed-back, le-am postat şi pe facebook şi… am aşteptat. Să dospească în mine şi în afara mea: au rămas cam 4-5 variante de luat serios în calcul, şi aici a intervenit partea cea mai grea, alegerea finală. Menţionez că titlurile care au intrat în finală erau, cam toate, titluri de poeme din volum. Pentru că nu am vrut să “inventez” lucruri care să nu aibă acoperire reală şi scrisă. Decizia finală a fost luată, cumva, sub presiunea timpului, pentru că eu m-aş mai fi gândit vreo 2-3 luni la titlul perfect, dar ratam Bookfestul! Adevărul este că titlul acestui volum mi-am dorit să fie unul deschis, modern, romantic, deci care să nu conţină explicit cuvântul sex! Nu de alta, dar am tot fost acuzată de obsesii de genu’, aşa că…
3. Asta cred că este cea mai grea şi cea mai mişto întrebare! Da, poezia joacă un rol important în viaţa mea, aş putea spune chiar esenţial, altfel nu aş fi ajuns, probabil, să public deja 3 volume de poezie. Însă, mai mult decât o preocupare literară efectivă, poezia este pentru mine (şi acest lucru cred că ar trebuie să fie valabil pentru toţi poeţii) un mod de a fi, adică de a simţi, de a crede şi de a dori, kantian vorbind. Am visat din liceu să scriu, să fiu poet, îi iubeam şi încă îi iubesc enorm pe Eminescu şi Nichita, ei au fost mentorii mei spirituali, ei m-au adus în starea de a scrie, de a iubi poezia trăită în special, nu doar citită. Dar, cu siguranţă, nu aş fi ajuns să scriu poezie dacă nu aş fi simţit şi că am un preaplin emoţional din care să apară nevoia acută de a dărui celorlalţi ca unica soluţie de supravieţuire spirituală şi afectivă într-o lume dură şi individualistă. Pe de altă parte, scrisul în general (şi poezia în special) este un excelent catharis, te ajută să arzi emoţii şi sentimente negative, te exorcizează de experienţele nefaste ale propriei existenţe într-o manieră sublimă şi artistică.
4. Ca şi invitaţie la lectura acestui volum nou apărut, vă ofer câteva strofe dintr-un poem pe care l-a recitat chiar Alex Ştefănescu la lansare pentru că i-a plăcut mult:

„am ajuns acolo cu taxiul şi picioarele rupte în
cizme negre de piele precum un obraz întors
celuilalt nu-i păsa de mine deşi încă stăteam
la masă cu berea în faţă precum o
rugăciune deschisă tuturor
oportunităţilor

se auzeau râsete zbierete chiuituri
ca nişte guri de canal înfundate
cu tot felul de cărţi
una mai groasă ca alta

şi oameni trecând prin intestinele noastre
ca nişte toxine de care te poţi ataşa
din greşeală sau şi mai stupid
chiar de foame”

(orice altceva decât poezie
– ,,Visul unei nopţi pe Facebook” – Karth 2014)

5. Sincer, fiind atât de preocupată cu propria lansare şi tot felul de probleme organizatorice la acest Bookfest, nu am avut nici timpul necesar şi nici starea potrivită pentru a savura şi alte lansări importante la care mi-aş fi dorit cu adevărat să particip, mă refer acum la cărţile lui Alex Ştefănescu, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu etc. Dar am avut totuşi şansa să prind în prima zi de târg o dublă lansare a unor tinere debutante la editura Herg Benet (la care am scos şi eu acest volum), mă refer la Petronela Rotar cu “O să mă ştii de undeva” (poezie) şi Ana Barton cu “Prospect de femeie” (proz[), lansare care mi-a făcut o impresie pozitivă şi cred că aceste nume noi în literatura română vor avea o evoluţie cu siguranţă interesantă, demnă de urmărit de publicul avizat sau doar consumator.
La final, doresc să vă mulţumesc pentru că m-aţi introdus în Top 10 lansări de poezie Bookfest 2014, dar şi pentru că mi-aţi dat ocazia de a răspunde unor întrebări literare de interes general, într-o manieră proprie şi, evident, particulară, ca şi autor de poezie.

daniela sontica 1c
DANIELA ŞONTICĂ – ,,Iubita cu nume de profet”

(31 mai 2014) O lansare la Bookfest este ca o picătură de ploaie într-un ocean. Lansări peste lansări, publicul este pur şi simplu asaltat că nici nu ştie unde să se oprească, dar este un rău necesar, trebuie să faci lansare la un târg, ca autor nici nu-ţi pui problema să nu o faci. Până la urmă, ăsta e farmecul târgurilor de carte. În plus, faptul că la standul de alături era lume multă şi era un microfon mai puternic, fiind vorba de standul editurii Cartea Românească, unde vorbeau nişte scriitori importanţi,  m-a făcut să fiu destul de bucuroasă că am avut ceva oameni la lansare.
N-am mai avut chiar emoţia de la lansarea primei cărţi – asta se întâmpla în 1995 – , dar chiar şi şi la a patra carte există emoţii! Poate de aceea nu am citit poezia care dă titlul volumului, aşa cum îmi programasem, ci am citit absolut la întâmplare, unde s-a deschis cartea… M-am bucurat să-mi fie alături prieteni, scriitori, rude, oameni la care ţin şi care mi-au arătat că şi eu însemn ceva pentru ei. M-am bucurat, desigur, şi de cuvintele frumoase spuse atunci de doamna Cornelia Maria Savu şi de Dan Mircea Cipariu.   Cât despre titlul volumului “Iubita cu nume de profet”, prefer să nu decriptez eu de ce şi cum s-a întâmplat să-l aleg… Cititorul va înţelege citind poemul cu titlul acesta. Oricum, se înţelege că este vorba despre mine, fiinţa auctorială.

Iubita cu nume de profet

Sunt Daniel,
iubita cu nume de profet,
mai frumoasă cu seminţe şi cu ierburi
decât hrănită cu multe desfătări.
Sunt alungată mereu din oraşe
pentru că tălmăcesc vise care nu plac oamenilor,
dar tu vei şti că tot ceea ce îţi voi spune
este adevărat.

Visul tău, mărite rege, este acesta:
o întâmplare te-a dus pe drumul
femeii cu seminţe,
ai primit să-i fii grădinar,
florile semănate de tine nu cunosc anotimp.
Îndrăznind să priveşti dincolo de gard
ai văzut-o într-o zi pe fata cu părul vălurit,
trecea tulburând fântânile,
planta câte-un măr la porţile sărace,
iar din nesfârşitele-i plete ieşeau când şi când sălbăticiuni.

Dar visul tău nerostit, grădinarule,
este altul şi se tâlcuieşte aşa:
vrei să fugi peste ani de sub vraja femeii cu seminţe,
după ce îi vei fi rânduit grădina,
vrei să ajungi din urmă necunoscuta,
să-i spui că numai pe ea ai iubit-o,
vrei să ajungi înainte de sfârşit
şi obosit să te întinzi lângă părul ei cât moartea.

Mărite rege-grădinar,
visul tău se tâlcuieşte aşa:
femeia cu ochii albaştri este sfânta care îţi creşte copiii,
florile de câmp sunt fecioarele zvăpăiate
ale minţii tale,
iar pletele vălurite sunt lacrimile vărsate de femeia neştiută,
care nu înţelege ploaia niciodată.

Iar eu sunt Daniel
şi am descărnat aceste seminţe de vis
într-o seară de nisan,
am aruncat înţelesuri în grădina părăginită
la picioarele tale,
sub ochii tăi nedormiţi de un veac,
de dorul pădurii în care întrevezi dragostea şi moartea
cum stau la taifas.

adrian voicu 1c
ADRIAN VOICU – ,,Una pe inimă, una pe dos”

(31 mai 2014) 1. Fiecare lansare îmi aduce bucurii de neexprimat în cuvinte, iar asta n-a făcut excepţie. Pe lângă faptul că a reprezentat debutul meu în poezie, m-am bucurat pentru că, datorită Editurii Tracus Arte, căreia îi mulţumesc şi aici, volumul meu de debut poetic a fost parte din Marea Sărbătoare a Cărţii numită “Bookfest”. Apoi am fost fericit că mi-au fost alături o mulţime de prieteni, dar şi mulţi oameni pe care nu-i cunoşteam, dar care auziseră de la alţii ori citiseră felurite articole ori postări pe online. Marea majoritate, ca să nu zic toţi, mă cunoşteau prin intermediul volumelor de proză publicate anterior ori, începând cu 29 aprilie, data când am susţinut un spectacol-lectură la ICR cu prima mea piesă de teatru, ca dramaturg, aşa că vă daţi seama cât de surprinşi au fost să afle că voi debuta la Bookfest şi ca poet!
Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti – Poezie, a conti-nuat cu împărţitul bucuriei către sufletul meu şi mi-a elogiat “stilistica impecabilă a versului cu rimă, mai cu seamă spre stilistica ludică perfectă”, fiind încântat de faptul că într-o lume în care spaţiul cultural se manelizează eu am găsit, citez, “farmecul unei lumi situată între Anton Pann şi Miron Radu Paraschivescu”. În acest context m-a numit nu odată “Adrian Textul Minune”, făcându-mi onoarea lecturării publice a poeziei „Dragă intelectuală”, despre care a spus că o va include în următoarea ediţie a „Salonului Ludicilor”. Că tot am amintit de “Salonul Ludicilor”, trebuie să menţionez că domnia sa şi-a exprimat părerea de rău că nu a aflat mai devreme despre poeziile mele pentru a fi cuprinse în „Salonul Ludicilor”, o antologie în care sunt incluse nume mari ale poeziei contemporane, ca Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Şerban Foarţă ori Robert Şerban şi unde, datorită textelor mele “spumoase precum o şampanie bună”, mi-aş fi găsit negreşit locul.
Doamna Cornelia Maria Savu a continuat seria bucuriei şi m-a numit “maşină de scris texte umoristice”, texte pe care le scriu, în opinia domniei sale, “cu voluptate şi umor de foarte bună calitate, fără a neglija latura culturală, însă”. Domnia sa a elogiat această calitate rarisimă a scriitorilor de texte umoristice care îmbină în egală măsură ironia, autoironia, dar şi cultura ascunsă între rândurile care îţi aduc zâmbetul pe buze. Domnia sa a încheiat, citez, „Adrian Voicu este astăzi, atât în poezie, cât şi în proză, autorul en titre de umor, de text ludic, de text de bună dispoziţie şi cu valenţe culturale”. Acestea fiind zise, vă daţi seama câtă fericire mi-a adus lansarea “Una pe inimă, una pe dos”?
2. Prima oară au apărut subtitlurile, “Poezii mai dichisite pentru suflete îndrăgostite” şi “Poezii naive pentru amorezi şi dive”, corespunzătoare celor două jumătăţi de carte. Iniţial mi-am dorit două volume de format mic, cam cât o palmă, aşa. Evident, editurile cu care am luat legătura ori nu mi-au răspuns, ori mi-au răspuns negativ, aşa că am decis să le adun într-un singur volum mare şi frumos. Aşa s-a născut prima parte care e mai de dragoste, aşa, iar în a doua este cuprins haz-de-necazul deciziilor legate subiectul primei jumătăţi, he-he! Ţinând cont de stilurile practicate în cele două jumătăţi, ideea titlului volumului a venit de la sine.
3. Poezia este dragoste şi dragostea este poezie. Nu sunt de acord cu zicala lui Alecsandri, aceea că “românul s-a născut poet”. Am cunoscut ori am citit despre o mulţime de oameni care s-au născut cu sânge albastru ori geniali, ori proşti de bubuie, ori şmenari, ori de bani gata, dar nici un poet din născare. Cu poezia nu te naşti, aşa cum nu te naşti iubind. Iubind, îşi face apariţia şi poezia. Cel puţin aşa s-a întâmplat cu mine. Iubind roua, răsăriturile, cerul, frunzele, părinţii, locurile unde-am deschis ochii ori felurite inimi de fete, poezia s-a manifestat în mine din fragedă pruncie. E-adevărat, n-am fost destul de inteligent ori grijuliu ca să păstrez vreo mostră din ceea ce scriam acum, hai să zicem, 20-30 de ani. Important, însă, este faptul că am continuat să iubesc, iar poezia nu numai că nu m-a părăsit, dar s-a făcut şi mai prezentă. Nu mai puţin important a fost şi faptul că am crescut cu, şi-i iau în ordinea numerelor de pe tricoul anilor de şcoală, liceu, facultate şi de după, Eminescu, Nina Cassian, Topârceanu, Alecsandri, Coşbuc, Arghezi, Minulescu, Labiş, Blaga, Nichita, Marin Sorescu, Ana Blandiana, George Ţărnea ori Traian T. Coşovei. Pe scurt, cam toate astea m-au împins către pasul care acum poartă numele “Una pe inimă, una pe dos”.
4. He-he! Mulţam fain de invitaţie! Nu o să vă spun ceva din carte, ci nişte versuri din viitor. Poezia se cheamă “Tu şi eu” şi sună cam aşa:

„Eşti junghiul ce mă-nţeapă des în şale,
Sunt tusea ce-abitir te-apleacă-n cale,

Eşti apriga durere-mi de măsea,
Sunt bătătura ce răsare-n palma ta,

Eşti mingea aruncată la fileu,
Sunt pata de noroi de pe bombeu,

Eşti vârful din magneticul meu nord,
Sunt viaţa sugrumată-ţi de un atac de cord,

Eşti zumzetul tumultului diurn,
Sunt ultimul vagon de tren nocturn,

Eşti fumul ce-ncet moare din coş,
Sunt clipa ce răsare din cântatul de cocoş,

Eşti visul rău ce somnurile-alungă,
Sunt drum de ţară, aspru, fără dungă,

Eşti ploaie mută de stele căzătoare,
Sunt doar copilul ce s-a visat deodată mare.”

5. Încep cu cea a lui Neagu Djuvara, unul dintre preferaţii mei, care şi-a lansat la Humanitas „Civilizaţii şi tipare istorice”, apoi am fost la “Orbitor“-ul lui Cărtărescu, tot la Humanitas, a urmat la Polirom “Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai şi Christina Lamb şi “Foc palid” de Vladimir Nabokov, pentru că erau vis-a-vis de standul Tracus Arte şi au avut loc cam în acelaşi timp cu lansarea mea, şi, nu în ultimul rând, am fost părtaş la ieşirea la rampă a “Iubitei cu nume de profet” a Danielei Şontică şi a “Textelor dramatice” ale lui Daniile Harms, ambele lansate la Tracus Arte. Că mi-am adus aminte, una dintre chestiile care nu-mi plac la Bookfest este aceea că au loc simultan lansări la care aş vrea să fiu prezent. O alta ar fi aceea că dacă te duci la o lansare, iar vis-a-vis urlă un invitat în microfon, astfel încât cu greu reuşeşti să selectezi frecvenţa vocii care te interesează. În sfârşit, până la urmă, le putem pune şi p-astea la categoria “Mofturi”, nu? Important e că încă se mai întâmplă astfel de evenimente, iar noi suntem părtaşi la ele. Acestea fiind zise, vă mulţumesc frumos pentru atenţie şi vă aştept cu drag şi altă dată.

marius conu 1c
MARIUS CONU – ,,Nicotină”

(31 mai 2014) 1. Mă bucur nespus că au fost foarte mulţi oameni, că am reuşit să fac lansarea într-un spaţiu neconvenţional respectiv sala Cinematografului de Artă, că a ieşit aşa cum îmi doream, interactiv şi interesant şi desigur că am vândut şi ceva cărţi… Lansarea a fost construită pe patru segmente , premierea unei cărţi de debut Anca Serpe, prezentare multimedia a unor trailere şi videopoeme , o prezentare scurtă a mea cu referinţă la carte şi doi prieteni Marian Dragomir si Malciu Denis care au vorbit despre carte…
2. Volumul se numeşte Nicotina pentru că reprezintă poarta de intrare a unei definiţii poetice a omului contemporan, aici este vorba de un dialog poetico-filosofic între poet şi ţigara cu referinţă la timp, limită şi libertate plus treizeci şi ceva de stări de sevraj poetic… face parte dintr-un ciclu, vor urma Tanin si Teina despre care vom vorbi la momentul oportun…
3. Problema se pune exact invers, ce rol are sau ce funcţie are viaţa mea cu referinţă la universul poetic… mă feresc întotdeauna de definiţii de aceea îţi spun doar atât, poezia există, realitatea se află şi viaţa pendulează undeva la mijloc între existenţă şi gustul acesteia…
4. Nicotină (al douăzeci şi cincilea fum): „Începi să te tai pe braţ/ Cu un cuţit bont şi deseori folosit în bucătărie/ La eviscerarea peştilor reci şi muţi deasupra chiuvetei/ (care un fel de mare ratată este),/ Ca să maschezi mulţimea gurilor crunte/ Ce devora metalic şi dur aerul/ Respiraţiei tale…// Fiecare secundă se mişcă ritmic/ În sus şi în jos,/ Un du-te-vino înnebunitor de sigur/ Şi constant ca şi refluxul acid al mărilor/ În nopţile întunecate de la marginea/ Farului…// Apoi îţi smulgi părul,/ Îţi muşti buzele şi cu fruntea te zgârii chinuit/ De marginea pervazului…// Dar nu scapi, nu poţi scăpa de îmbrăţişarea iremediabilă şi/ Cruntă a celei-mai-mari-iubiri-din-universul-cunoscut/ Care se întâmplă să îţi fie şi femeie/ Relevându-se lasciv şi mistic/ În al douăzeci şi cincilea fum.”
5. La punctul cinci pe buuune dacă pot să mă hotărăsc… dar am să o susţin pe prietena Elena Diaconescu!

Elena Diaconescu 1c
ELENA DIACONESCU – ,,Marele egoist”

(31 mai 2014) 1. Colegii din echipa Editurii ZIP au fost extraordinari şi a ieşit un moment spectaculos. Au fost prezenţi multi prieteni, dar şi familia, şi am sărbătorit împreună lansarea volumului. Îmi aduc aminte că toţi imi luau pulsul emoţiilor înainte de lansare. A fost debutul meu, au fost momente emoţionante!
2. „Marele egoist” este chiar titlul unei poezii din volum. Cred că surprinde miezul unor frământări şi, totodată, stârneşte curiozitatea: oare cine este marele egoist? Sunt întrebată cine este marele egoist, îmi place când cititorul este pus pe gânduri şi, mai ales, că va descoperi răspunsul în carte.
3. Eu am început să scriu poezii spre sfârşitul lunii ianuarie 2014, când am văzut pe internet anunţul postat de Editura ZIP pentru Concursul anual de debut. În timpul liceului am scris într-adevăr proză scurtă şi am obţinut câteva premii, însă până în ianuarie nu mai încercasem vreodată să scriu poezii. Aşa că, mi-am lansat mie această provocare, am participat la concurs, am continuat să scriu şi după concurs, şi astfel a apărut şansa să debutez cu volumul „Marele egoist”. A fost o mare surpriză că volumul a prins contur în câteva luni. Totul s-a întâmplat foarte repede! Pentru mine, poezia e uimire! Încă scriu, căutându-l pe „uau”… Acesta este şi scopul, după cum bine a surprins Marius Conu în cadrul lansării.
4. Marele egoist
“E ceva care fiinţează prin noi, / ceva care se uită cu ochii noştri, / care aude cu urechile noastre./ E ceva care fiinţează prin noi, / care cu ochii noştri se priveşte pe sine şi cu urechile noastre/  se aude pe sine./ Acel ceva care fiinţează prin noi, acel ceva egoist vine dintr-un loc în care nu s-au inventat oglinzile./ Şi astfel,/ ca o creatură aflată într-o continuă năpârlire,/ zămislindu-ne şi apoi lepădându-se de noi,/ se surprinde pe sine./ Când acel ceva egoist se trezeşte,/  iar mângâierea ta/  încă şerpuieşte pe pielea mea,/ atunci îmi dau seama de mine./
5. Am avut plăcerea să particip la lansarea lui Marius Conu, „Nicotina” şi la „Poem în lanţ”, de Anca-Elena Şerpe.

anca serpe 1c
ANCA ŞERPE – ,,Poem în lanţ”

(31 mai 2014) 1. Lansarea mea?!… aş putea spune că a fost chiar o lansare în spaţiu…şi aici mă refer la spaţiul unui eveniment literar de mare anvergură şi vizibilitate precum Salonul internaţional de carte Bookfest, un spaţiu virgin pentru mine şi pentru toţi cei care încearcă să pătrundă prin forţa creaţiei în tărâmul literaturii până la transparenţa unui feedback obiectiv şi real în acel sens al palpabilităţii. Totul a prins contur într-un tablou perfect datorită editurii Zip din Bucuresti, prin dl editor Puşca Lupişor Ion Gabriel, cel care printr-un proiect minunat, cel al Concursului de debut, a reuşit şi reuşeşte să netezească cu hotărâre drumul creaţiei spre desăvârşire. Concursul de debut organizat de editura Zip mi-a oferit şansa să câştig Marele premiu, întruchipând visul poeziei în publicarea volumului de debut intitulat “Poem în lanţ”.
2. Această întrebare o simt ca pe o privire ce iscodeşte un chip acoperit de văl devenind astfel o foarfecă tăind straiele misterului până în nuditatea ideii. Ar putea fi multe întrebări…Ce semnifică acest volum? Ce este de fapt un poem? Ce este de fapt un titlu? Ce-a vrut să spună autorul? Răspunsurile acestor întrebări sunt copii nenăscuţi încă. Sunt parte din cititori, din toţi aceia care deschizând întunericul necunoscutului vor găsi cheile unor uşi încă invizibile dar care se pot materializa în conştiinţa de sine. Sunt poveşti care se destăinuie lumii cu uşurinţa circumstanţelor date, care se destăinuie celor care sunt dispuşi să lapideze certitudinea până la dubiu. Am convingerea că evidenţa poate lovi necruţător acea posibilitate de a vedea dincolo de cuvinte… Cineva spunea: “dacă stai şi te gândeşti şi ajungi la o concluzie, înseamnă că nu te-ai gândit destul”.
3. Poezia nu joacă un rol în viaţa… poezia este sinceritatea realităţilor care nu se pot exprima altfel, este sprijinul meu stâng sorbit de-o tăcere, este imensitatea candidă dintr-un pântec de văi, este o înserare tălmăcită ce trece prin gloate, este felul curcubeului de a se zdrenţui, imagine în nuanţe hepatice, este o frica urcând torenţial în gheare arahnide, este o lumină ce nechează, este trezirea cu ochii înveninaţi de zgârie-nori, este timpul scurs într-o ceaşcă de cafea, este o hărmălaie închisă într-un pahar de vin, este o vreme timorată de timpuri, este un colţ de ironie ce se potriveşte printre nepotriviţi, stingherire în întregime, este începutul care mătură  dărâmăturile zidite în mine de bună voie până la netezire, este un parc înflorit în ochii mei de sticlă, este o naivitate excavată adânc până în sinceritatea îmbrăţişărilor, este aşteptarea care penetrează cea mai pură goliciune alergând prin toate încercările de fugă instinctiv, este o cicatrice care îşi suflecă rănile îmbibate în frig până la cot să nu se murdărească de tremur, este un sens supt de azi ca o levitaţie, este aceeaşi zi de naştere cu realităţile muşcate de colţuri şi mansardele sechestrate de plăcere, este o inimă plină, deplină de plină de pistrui şi sughiţuri, este o prelungire a ceva Absolut precum votca clipocind prin noi a stare de bine… pentru că Poezia e Viaţa, iar Viaţa e Poezie în esenţa tuturor lucrurilor…
4.Voi accepta această invitaţie cu mare drag. Am ales un poem care face parte din volumul de versuri „Poem în lanţ”, lansat la Bookfest, care se intitulează „Poem întreg”:
“Drumurile mângâiau/ serpentinele/ îmbăiate/ în porţiuni trasate/ cu firesc/ până la depăşire/graniţe trecute/ prin degetele/ vitezei/ ce crăpau nasturii/ obişnuinţei/ ca o voluptate/ lipsită/ de pudoare// devierile masturbate/ de scurtături/ expulzau/ curbe/ cu direcţiile/ sterilizate/ de opriri/ deschizând/ gura/ gropilor umplute/ cu sadism/ până la erupere// impresii accelerate/ periculos/ prin conştiinţa/ tuturor/ mecanismelor/ făceau slalom/ nestingherit/ prin toate zilele/ cojite/ de inevitabil/ precum nişte bube/ uscate/ de răni// destinaţia/ acestei întinderi/ avea harta/ paralizată/ de contur/ şi oricât ţi-ai fi dorit/ nu avea/ sensuri/ în tine/ pentru că/ mâine/ e/ o stradă/ asfaltată/ cu răgaz/ de jos/ în sus// din prea multă iubire”
5.Magnetul poeziei m-a atras instinctual  înspre o mare de curiozităţi proaspăt ieşite de la tiparniţă precum  “111 cele mai frumoase poezii” de Emil Brumaru, “Ghilotina cu miros de scorţişoară” de Sorin Lucaci, “Dolor sau jupuind îndoiala” de George V. Precup, “Scara b apartament 3” de Angela Nache-Mamier, “Dramaturgia lucioaselor funii” de Silvia Goteanschii, “Orbitor” de Mircea Cărtărescu şi lista ar putea continua.

cristian badilita 1c
CRISTIAN BĂDILIŢĂ – ,,Cu praştia după îngeri”

(1 iunie 2014) 1. A fost o dublă lansare, a unui volum de „textogravuri”, Cu praştia după îngeri, şi a unui volum de Balade, ofuri şi romanţe, ambele apărute la editura Vremea din Bucureşti. Saloanele de carte şi lansările nu sunt foarte pe gustul meu, pentru că le cam lipseşte consistenţa. Nu sunt nici destul de consistente, dar nici destul de mondene. Apoi, în ultimii douăzeci de ani nu prea am fost în România cu prilejul saloanelor de carte. Să ştiţi însă că nu regret deloc aventura. Din două motive: pentru că am descoperit un loc, în România, cu câteva sute de oameni frumoşi, eleganţi, stilaţi, destinşi, chiar zâmbitori, adunaţi laolaltă; şi pentru că am putut s-o ascult live pe actriţa Daniela Nane, care mi-a făcut onoarea să citească şi să recite mai multe texte din ambele cărţi.

2. Cu praştia după îngeri este un titlu de poem mai vechi transformat într-un titlu de carte nouă, dar nu de poeme, ci de textogravuri. Textogra-vurile sunt eseuri, apoftegme sau chiar poeme-proză (nu în proză) cu un chip grafic original. În 2013 am făcut 8 expoziţii de… poeme, iar planşele acestor expoziţii au inspirat şi multe din textogravurile din Cu praştia după îngeri. Celălalt volum, Balade, ofuri şi romanţe, e un proiect mai vechi. Vroiam să reîmprospătez două genuri populare, balada şi romanţa, şi, oarecum spontan, am inventat altul, „oful”. E un volum dedicat marelui patrolog Henri Irénée Marrou, care a fost şi un reputat specialist al poeziei trubadurilor medievali. Am fost invitat într-o vară acasă la fiica sa, specialistă în literatura rusă, undeva, lângă Aix en Provence, şi atunci, în preajma bibliotecii lui Marrou, s-a născut ideea acestui volum.

3. Eu m-aş întreba mai degrabă ce rol joc eu în viaţa poeziei mele? Foarte redus în raport cu rolul, suprem, al poeziei. Chiar dacă patristica, biblistica şi eseistica îmi ocupă mare parte din timp, poezia este nu doar miezul fiinţei mele scriitoriceşti, ci unul din cei doi poli ai vieţii mele. Nu cred că se poate respira pe această lume fără credinţă şi fără poezie. Sacrul şi poezia sunt două constante ale fiinţei umane.

4. Dintr-un „Of”, aproape la întâmplare: “Doar cearcănul ne-a mai rămas/ încercuire nod popas/ frumoasă fată, euxino,/ dezîntrupează-te şi vino!”          

5. Cărţile semnate de prietenii mei Alex Stefănescu, Nicuşor Dan, precum şi volumul 8 din noua serie de traducere Shakespeare, un proiect extrem de important pentru cultura noastră.

Florin Caragiu 1c
FLORIN CARAGIU –  ,,Omul cu două inimi”

(1 iunie 2014) 1. Lansarea de la Bookfest a volumelor „Omul cu două inimi” (autor: Florin Caragiu) şi „Respiră cu mine” (autor: Diana Caragiu) a fost un eveniment în care am avut ca invitaţi doi reputaţi critici literari, Octavian Soviany şi Felix Nicolau. A mai vorbit despre poezia mea şi a Dianei Caragiu şi directorul editurii Vinea, Nicolae Tzone, iar la final a avut loc un recital poetic din cele două volume în interpretarea actorilor Iuliana Nistor şi Jean Lemne.
2. Volumul „Omul cu două inimi”, adună poeme alcătuite în ultimii ani, care au concentrat pentru mine experienţe de viaţă intense, uneori chiar dure, dar şi fermecătoare raze de fericire, împliniri de neuitat. Poezia a reflectat, dar şi a contribuit mereu la schimbările din viaţa mea. Pentru că, e adevărat, poezia nu doar oglindeşte, ci şi recreează realitatea. Tocmai pe ideea împletirii, a entanglement-ului ce se naşte la întâlnirea aceasta fascinantă dintre sine şi alteritate, am vrut la început să pun titlul volumului „Ape împletite”, însă la sugestia editorului meu, Nicolae Tzone, am convenit ca volumul să poarte un alt titlu, „Omul cu două inimi”, ce diseminează, la rândul său, multiple sugestii pe culoarul receptării. Aici ne putem gândi la inima sinelui şi cea a alterităţii ce bat îngemănate în poezie, susţinând caracterul ei polifonic. Sau taina dumnezeiască şi cea a creaţiei ce se împletesc într-o aceeaşi icoană a vieţii omului. Dualitatea ce naşte gama infinită a contrastelor nu este una antagonistă, ci a ritmului unui dialog de iubire, ce poate naşte infinite nuanţe şi reflecta în modulaţiile lui toate contrastele lumii. Poezia este un feed-back la spectrul infinit al unui chip de filiaţie ce face din existenţa creată o „fiinţă pentru celălalt”, ea înregistrând ca un sesimograf reacţiile şi cutremurarea în faţa a tot ceea ce, nedescoperit pe deplin încă, aşteaptă în lume răspuns. Antena ei decelează semnalele vieţii, din orice plan de fiinţare ar veni ele, le întâlneşte şi catalizează comunicarea însuşirilor între toţi termenii existenţei, reale sau imaginare.
3. Poezia e un indicator spre experienţa de dincolo de cuvinte şi, mai mult, explorează teritorii de dincolo de câmpul experienţei comune. Poezia este motivată de elanul de pregustare a unei realităţi ce transcen-de condiţia actuală a vieţii. De aceea, în ce mă priveşte, poezia nu poate subzista fără irizările iconice ale existenţei, ale căror impulsuri pulsatile susţin forţa transfigurativă a cuvintelor, ritmând atmosfera surprinzătoare din jurul a ceea ce este „cu totul altfel” şi, simultan, atrage o continuă adâncire şi preschimbare de sine întru strălucirea unui chip neschimbat. Chris Tănăsescu a surprins o însuşire specială a acestei modalităţi de a fi a poeziei, remarcând că modul „profund metaforic de a traversa lumea” survine ca urmare a faptului că, în poezia mea, „metaforicul e un vehicul al metanoicului”, în sensul că, în acest context, metafora „nu e numai sens al culturii, ci cult al sensului soteriologic al vieţii”.
4. Aş deschide o poartă spre lectura volumului cu însuşi poemul final, intitulat „recviem pentru o carte”: „tulbură apa! / aruncă-n ea inelul alb din privire, / târziu înţelegi că literele cărţii sunt răni / pe aripe / ce se lasă străbătute de spaţii”. Receptorul e astfel invitat să străbată priveliştile textuale lăsându-se străbătut el însuşi, ca relief propriu, de realitatea răvăşitoare pe alocuri a poeziei. Reaşezarea de sine în urma lecturii poate căpăta în urma acestei „transfuzii de realitate” valenţe înnoitoare.

dan calin 1c
DAN CĂLIN – ,,Manifest”

(1 iunie 2014) 1. Ca orice debut, mai ales al unei cărţi de poezie, a fost un eveniment de lansare între prieteni. De remarcat au fost două aspecte: lansarea aceasta a avut loc la Bookfest şi a fost onorată de Octavian Mihalcea, unul dintre cei mai buni critici din ultimii ani şi un foarte bun poet, care a spus cuvinte frumoase despre volumul meu.
2. Primul meu volum de poezii este un manifest poetic aproape social. Aceste poeme sunt un strigăt de durere şi, în acelaşi timp, un avertisment în ceea ce priveşte transformările negative prin care trece societatea românească şi spiritul ei. Ne uităm sufletul, adică exact ceea ce contează cel mai mult, şi devenim tot mai răi şi mai înclinaţi spre material.
3. Pentru mine poezia este o metodă de comunicare a sufletelor. Prin poezie încerc să comunic cu alte suflete, să găsesc suflete ce rezonează cu al meu. Mă manifest poetic pentru că aşa sunt şi pentru că nu pot altfel.
4. Griul absoarbe
Groparii de suflete cresc flori uscate în cercuri strivite.
Trecutul şi viitorul îndeasă prezentul în gropi comune.
Pe străzi bătrâne cruci anonime se feresc de priviri.
Curgând spre viaţă, pământul retrăieşte amintirea.
5. Din păcate perioada în care s-a desfăşurat târgul a fost una foarte plină pentru mine şi nu am putut urmări lansările de la Bookfest 2014.

dan ciupureanu 1color
DAN CIUPUREANU – ,,Efectul Calmantelor”

(1 iunie 2014) 1. Pentru mine a fost una extraordinară alături de poeţii Dan Iancu, Paul Vinicius şi de romancierul Radu Aldulescu; aceştia au prezentat volumul meu de debut şi nu mă aşteptam să vorbească aşa frumos şi  la obiect despre poeziile mele. Au venit trei elevi de la Colegiul Economic Viilor Bucureşti cu o chitară şi-au recitat o poezie de-a mea pe care o învăţaseră pe dinafară (Autopsie). Este vorba de Stere Eduard, Nedelea Marius şi Toma Adrian. Doamna Ţurlea Lucreţia – bibliotecar la acelaşi liceu, este un prieten în lista mea virtuală de facebook  şi le-a făcut cunoscută elevilor săi poezia mea. Aceştia s-au apropiat de felul meu de-a scrie şi, împreună cu ea, mi-au pregătit o surpriză.  Mai participasem pe la lansări de poezie, însă când a fost vorba despre mine m-am emoţionat foarte tare. Nu am stat să număr câte persoane au fost prezente, dar au fost destule.
2. Locuiesc la Paris şi, cum bine ştiţi, în marile capitale ale lumii, factorul de stres este imens. ”Efectul Calmantelor” (mi s-a  spus mai târziu) este prea explicativ ca titlu şi sunt de acord. Ideea mea a fost că terapia prin artă este ca un calmant. Cultura în sine, pentru mine este un calmant. Mai întâi am scris poeziile, iar apoi mi-am făcut o listă cu posibile titluri. Acesta mi s-a părut cel mai bun la vremea aceea.
3. Până la serviciu fac un drum de aproximativ 40 de minute cu trenul şi apoi iau metroul. Când nu citesc ceva în tren, scriu (pe smartphone, apoi transcriu acasă când am timp). În glumă m-am gândit că această activitate este ca un ”trei în unul”; am doi copii şi vreau să-i educ cum trebuie, să am ce-i învăţa (mai important e să nu aibă mentalităţile noastre). Tatăl meu scrie şi el poezie şi cum nu mai sunt ”fiul rebel”, m-am gândit că mă voi apropia de el mai mult şi va fi mulţumit. O  modalitate de-a păcăli stresul  cotidian.
4. Autopsie

“Ne puseseră întinşi pe mesele de piatră
un domn cu părul lung
avea o gaură-n obraz de-a latul
dinţii i se vedeau până la ureche
doi medici în timp ce mă tăiau
stăteau de vorbă
unul povestea cum fusese la ţară
îl obligaseră să taie porcul
şi nu putuse mi-au scos ficatul
l-au pus pe o tavă celălalt zicea
că nu îi mai ajung banii
că ar vrea să se însoare
dar părinţii ei nu-l plac
mi-au scos inima şi-au tăcut
se uitau oripilaţi
unul spuse ştiu
a mâncat prea multe rahaturi.”

5. Nu am reuşit să ajung decât la trei lansări la care promisesem că mă duc datorită puţinelor zile pe care le-am petrecut la Bucureşti. Mai întâi am fost la dubla lansare de carte: ”Prospect de femeie, Ana Barton” şi ”O să mă ştii de undeva, Petronela Rotar” (editura Herg Benet), apoi la lansarea Silviei Goteanschii cu volumul  de poezie ”Dramaturgia lucioaselor funii” (editura Vinea) şi cea a tatălui meu Ionel Ciupureanu cu volumul de poezie ”Venea cel care murisem” (Casa de editură Max Blecher). Lansări au fost foarte multe şi foarte importante pentru mine dar, cum am spus mai înainte, nu am stat mult la Bucureşti şi nu mai luasem o vacanţă demult. Însă, am avut ocazia să cunosc foarte mulţi oameni de litere,  pe care îi apreciez.

_______________________________________________

Alte lansări de carte la Bookfest 2014

 

Două poete din Chişinău

silvia goteanschii 1cSILVIA GOTEANSCHII
– ,,Dramaturgia lucioaselor funii”

1. A plouat un pic chiar înainte de lansare. Şi dacă e să cred în superstiţie, trebuia să fie ok. A fost. M-am bucurat de prezenţa lui Paul Vinicius, Dan Iancu, Adrian Pârvu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Marian Dragomir, Ligia Pârvulescu, Daniela Şontică, Petrişor Militaru, Ionel şi Dan Ciupureanu etc. Nicolae Tzone a vorbit foarte frumos despre această carte a mea… nebună. Zâmbesc. Pentru că urmează lipsa mea de modestie: ştiu că Nicolae Tzone are dreptate. Chiar dacă cred că o carte de poezie aproape că nu se mai cumpără, nu mă sperie soarta ei. Nu am căutat, nu am insistat să public această a doua mea carte. S-a întâmplat. Natural, ca o naştere. Aşa cum se vor întâmpla şi celelalte.
2. Titlul e un vers din ultima poezie din volum. Povestea mea şi a lumii aşa cum o văd eu e o sumă de contraste, de conflicte, de asumări şi deziceri, de bucurii şi tristeţi. Funiile se răsucesc în interiorul meu şi drept urmare, în interiorul poeziei mele, acestea leagă şi dezleagă, unesc şi dezbină. Titlul anunţă acest spectacol sau dramă a existenţei, anunţă deodată, începutul şi sfârşitul care se confundă şi, de aici, eternitatea.
3. Eu nu ştiu să tac şi scriu. Uneori trebuie, dar nu ştiu să nu scriu.
4. “…şi minutele care trec prin noi ca un fulger prin arbori, ca o rază de lumină prin centrul lentilei de contact, o goliciune perfectă prin ochiul lui plin, lucruri despre care nu vorbim, despre care ne este frică să recunoaştem, dar intuim, că dacă le-am dezlănţui am naşte emoţii puternice, nirvana” ( poezia Ora de cuarţ, pg. 53)
5. Nu-ţi garantează nimeni nimic, Ovidiu Nimigean; Sindromul Robinson, Radu Mareş; O seară cu johnny răducanu şi andreea, Karla Zercicov; Elefantul de câmpie, Constantin Iftime; Madrugada, Anca Mizumschi; Culegătorul de cearcăne, Mihail Gălăţanu etc.

 

radmila popovici 1cRADMILA POPOVICI
– ,,Intimatum”

1. Lansarea volumului meu de poezie „Intimatum” la „Bookfest”, la standul editurii „Vinea”, cea care l-a scos la lumina tiparului, a fost surprinzător de vie. Distinsul public prezent m-a onorat, nemaivorbind de scriitorii notorii care mi-au prezentat şi înnobilat cartea: Felix Nicolau, Florin Caragiu, Mihail Gălăţeanu, directorul editurii – Nicolae Tzone, fapt pentru care le sunt recunoscătoare. M-au sensibilizat cuvintele actriţei Ileana Popovici, mătuşa mea, pe care am cunoscut-o într-o mare bucurie acum trei ani, dar şi momentul poetic susţinut de Maria Timuc. Deşi reuşita evenimentului nu-mi aparţine decât într-o modestă măsură, m-am simţit atât de printre „ai mei” – o stare copleşitoare care mi-a confirmat, o dată în plus, că izvorâm din acelaşi spirit şi sânge străbun, iar poezia nu numai că se mai scrie, ci se şi consumă.
2. Cuvântul „intimatum” s-a născut, cum se naşte un poem, într-un alt poem. E un „hibrid” ce a unit două extreme – „ultimatum” şi „intim”, ajungând a fi chiar un ultimatum intim – esenţa acestei cărţi. De altfel, ca şi numele fiicelor mele, a apărut spontan şi cert şi s-a ţinut de mine până şi-a atins uniVersul.
3. E chiar viaţa mea! Cu de toate – bune şi mai puţin bune. O căutare a adevărului. La fel şi totodată un alt fel, poate mai intens şi mai profund, de a trăi, a fi, a supravieţui, a renaşte. Este graţia şi blestemul fără de care eram, pur şi simplu, altc(in)eva.
4. „sunt cuibul/ stricat în care / din când în când/ îşi face loc / câte o cădere / sigură// aşternutul rece / al orbilor//epava ajunsă/ în mâl / la mal// de câte ori / mi-am fluturat/ cămaşa de noapte/ declarând /pace şi /supunere/ tot de atâtea ori / corbii s-au năpustit / asupra mea// mai înfometaţi / mai războinici// în zadar lansam/ zmeul albicios al / sufletului/ maternitatea virgină / norul sugar// totul era doar /o vânătaie fără/ contururi…” (fragment din „Maternitatea virgină”)
5. Regret că, din criză de timp, mi-au scăpat multe lansări frumoase ale multor cărţi valoroase. Totuşi, am avut noroc să-l văd şi să-l ascult pe Emil Brumaru pe care-l admir, să cunosc autori şi cărţi foarte bune care au apărut la editura „Vinea”, să asist la lansarea volumelor de poezie „Respiră cu mine” de Diana Caragiu şi „Omul cu două inimi” de Florin Caragiu – o adevărată încântare! Am întâlnit noi şi mai vechi prieteni, scriitori tineri şi consacraţi – oameni ai cărţii, oameni iubitori de carte. Or, cartea e, şi ea, un centru al universului uman.

 

Lansare cărţi de proză:

catia maxim 1cCATIA MAXIM
– ,,Slow Motion”

Indiferent de vremuri, însă deloc nepăsător la ele, scriitorul îşi urmează bioritmul, atent şi grijuliu cu preţiosul său ceas. În ce mă priveşte, aş cita o amuzantă expresie a unui scriitor, care spunea despre mine: “ anul şi cârlanul”. Într-adevăr, şi anul acesta, am avut şansa să lansez în prima zi Bookfest 2014, graţie editurii Tracus Arte, un roman cinematografic. “Slow Motion”, prezentat de poeta Cornelia Maria Savu, editat în condiţii grafice plăcute, cu o inspirată copertă semnată Dorina Cioplea şi tehnoredactare Emilia Petre, îşi propune un onest şi interesant periplu prin diverse locuri exotice, dar şi într-un Bucureşti tern şi trist.
Povestea e în carte. De asemenea şi titlul:”Statul pe o bancă solitară, situată lângă un perete acoperit cu o rogojină din bambus, îi serveşte Smarei un excelent pretext de a filma lin şi încet decorul, astfel încât amănunte să fie regăsite, după o vreme, în derularea mai multor cadre imortalizate slow motion.” (pag.79)
Dincolo de bucuria scrisului şi şansa reală de a fi devenit un autor Tracus Arte, încerc totuşi un soi de amărăciune, pentru că romanul contemporan – cu câteva excepţii- rămâne prea puţin vizibil pentru critica şi media de specialitate iar, din această cauză, Cititorul pare abandonat printre sute de autori şi cărţi, nevoit să-şi caute de unul singur şi, uneori, cam fără criterii autori şi cărţi menite să-l îmbogăţească şi să-l bucure.

Silviu Urdea 1cSILVIU URDEA
– ,,Suflet pierdut”

1. Singura impresie pe care am avut-o despre lansarea mea a fost aceea că publicul numeros din jurul prânzului începuse să se îndrepte către ieşire de pe la orele 18, iar lansarea mea de la ora 19 a captat atenţia anumitor persoane care treceau prin acea zonă, însă nu într-un număr impresionant, deoarece coridoarele se goleau pe minut ce trecea.
2. Acţiunea petrecută în roman este mai mult decât o simplă poveste cu început şi sfârşit. În esenţă titlul face referire la toate personajele participante la acţiune şi ţine de psihologia lor, fiecare în felul său are un sfârşit dramatic. La o prima impresie, după titlu se poate crede că este vorba despre o banală poveste de dragoste, dar cei ce citesc primele pagini îşi vor da seama că este mai mult decât atât.
3. Literatura în viaţa mea este o cale de evadare din ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Am început să scriu din necesitate şi din dorinţa de a face un lucru ce nu va fi uitat prea curând.
4. “Soarele încă nu îşi făcuse apariţia. Ceaţa deasă şi înecăcioasă de afară amplifica atmosfera sinistră creată de beciul întunecat, în mijlocul căruia se afla întinsă pe masă următoarea victimă. Îşi simţea corpul, dar nu putea mişca decât degetele de la picioare şi degetul mare de la fiecare mână. Celalalte patru fuseseră tăiate înainte ca ea să leşine. Încercă să-şi ridice capul, dar în zadar. Era legată de masă cu o faşă, strânsă în jurul frunţii. Bucata mare de hârtie din gură o împiedica să respire. Fata intră în panică. Ce însemnau toate astea? Era sfârşitul? Aşa avea să se termine totul? Nu-şi putea aminti cum a ajuns acolo. Era seara târziu când terminase programul de la supermarket-ul la care lucra de mai bine de trei ani şi se îndrepta spre casă. Rutina zilnică. După aceea totul se terminase; avea un gol în memorie, ca o bilă neagră, vidul. Toată viaţa ei, toate amintirile şi trăirile au fost separate în acea noapte. Cineva le-a pus stop.”
5. Lansarea Andreei Esca.

 

andreea nanu 1cANDREEA NANU
– ,,Ziua cea mai albă”

1. Cred că lucrul cel mai extraordinar care se leagă de lansarea unei cărţi este dialogul dintre scriitor, criticii literari şi cititori. Scrisul urmează, de cele mai multe ori, ritmul vieţii. Nu realizăm întotdeauna sensul lucrurilor spre care suntem conduşi, prin povestea cărţii, prin personaje. Apoi, criticul este cel care citeşte cartea într-o cheie diferită, cu detaşarea şi discernămâmtul necesar pentru a sesiza, cu adevărat, valoarea unei opere literare. Şi, nu în cele din urmă, cititorii, care adaugă la povestea noastră propriile lor poveşti. Aş dori să îi mulţumesc doamnei Teodora Stanciu, domnului Daniel Cristea-Enache şi domnului Christian Crăciun care, alături de gazda noastră, editorul Valentin Ajder, au făcut din Ziua cea mai albă una dintre întâlnirile frumoase ale târgului internaţional de carte Bookfest 2014!
2. Orice ficţiune literară porneşte de la o întâmplare reală, de la un adevăr. Acum câteva ierni, pe un viscol teribil, căutam adresa unei case vechi, din zona Pieţei Victoria. Viscolul era atât de cumplit încât nu vedeam şi nu auzeam nimic. Am pătruns, în cele din urmă, pe o străduţă lăturalnică. Am dat un telefon şi am cerut un punct de reper. Mi s-a spus că voi vedea o casă care, la intrare, are un mozaic cu doi păuni. Şi în tot vuietul acela alb am zărit, într-adevăr, un mozaic cu doi păuni, imperiali, cu ochi roşii şi cozi de turcoaz, exact aşa cum i-am descris în carte. Iar de sus, de undeva de la etaj, se auzeau acordurile unui pian. În felul acesta am descoperit Zăpadă. Concertul pentru pian la patru mâni al compo-zitorului francez Louis Durey, pe care, fireşte, l-am transformat în-tr-unul dintre personajele esenţiale ale cărţii. Acolo, în viscolul acelei ierni, în acordurile muzicii lui Durey, am început să scriu romanul Ziua cea mai albă… Poveştile încep prin a se scrie în inima şi în mintea noastră, abia la final ajung pe hârtie. Apoi, se resriu cu fiecare lectură a celor care descoperă povestea şi se regăsesc în ea. Mario Varga Llosa spunea că, dacă ficţiunile literare nu ar fi existat, probabil că umanitatea nu ar fi reuşit să iasă din peşteri. Adevărul este că, de foarte multe ori, realitatea ne cheamă tainic să îi scriem povestea, pentru că în acest fel îşi dobândeşte eternitatea. Maxim Tauber, scriitorul din Ziua cea mai albă, aude la final vocea poveştii (de fapt, vocea propriei lui vieţi): Scrie-mă, vreau să trăiesc veşnic!
3. Experienţa scrisului este o specie a devenirii personale. Personajele mele devin ele însele la capătul a aproape 500 de pagini. Un fel de Bildungsroman. Am fost întrebată de Dan C. Mihăilescu: Ce voi face cu ele de-a lungul a patru volume? Am anunţat proiectul unei tetralogii. O tetralogie care urmează ritmul anotimpurilor şi al muzicii, dar inspirată, mai ales, de poetica anotimpurilor.
Scrisul înseamnă pentru mine libertate şi smerenie. Este libertatea scriitorului, fireşte, dar este şi libertatea personajelor care la un moment dat capătă o logică proprie şi aceea trebuie urmată, ascultată cu atenţie, altfel ajungem la impresia de falsitate. Apoi, de smerenie. Există un punct în care trebuie să te retragi, să devii doar o voce prin care se comunică o poveste, un adevăr, se transmite o impresie. Scriitorul nu este stăpânul subiectului său, lucrurile despre care scrie sunt deja în el, şi odată ajunse la muturitate cer să fie exprimate. Şi aici intervine credinţa. Credinţa în ideea pe care vrea să o împărtăşească şi buna-credinţă ca ingredient principal al scrisului, adică buna raportare la cititor, pentru cititor. Trebuie ajutat să-şi recapete interesul pentru adevăr. Pentru aceasta trebuie să fie condus spre întrebările esenţiale ale vieţii. Personajele mele sunt prinse într-o acţiune cât se poate de lumească, repetiţii pentru concert, lupte cu tranziţia (Bucureşti, anii ‘90, o lume gri şi disfuncţională) dar exerciţiul muzical şi exerciţiul memoriei îi conduc spre întrebările esenţiale: cine sunt, de unde vin, ce este timpul, istoria, moartea, este posibilă salvarea, iertarea?
Scriitorul nu inventează, scriitorul e cel care caută şi găseş-te, apoi mărturiseşte. Scrisul este efortul ascetic al mărturisirii. Măr-turisim un adevăr, o epifanie, o revelaţie. Când am început să scriu nu mi-am spus: voi inventa o poveste, cutare şi cutare personaje. Am găsit un răspuns la întrebările mele în muzica lui Durey, şi ce am găsit am scris. Dar am căutat. Viaţa e prea scurtă ca să ne-o irosim născocind. Din născocire ies doar produse de entertainment. Trebuie să căutăm, să găsim şi să dăruim, adică să credem şi să iubim.
Ziua cea mai albă este o poveste despre om; un om care, citind, îşi regăseşte acolo părinţii, familia, casa, despre om legat de natură, de copilărie. Un om care însetează după frumuseţe, după adevăr, după eternitate, un om în a cărui inimă bat deopotrivă timpul cotidian şi timpul veşniciei. Poate este portretul unei anumite generaţii, un portret care corespunde unor cititori cu un anumit orizont de aşteptare. Acţiunea este captivantă, şi nu voi da detalii, dar ce este captivant este acest portret colectiv în care ne regă-sim cu toţii; o proză care te ajută să te regăseşti şi, mai ales, să simţi că nu eşti singur, acea literatură are şansa să dureze în timp. O literatură a solidarităţii umane. Trebuie să ne adâncim asupra lucrurilor simple, fireşti, aparent nespectaculoase. În general un autor scrie despre el, despre ce a trăit, simţit, gândit el. Dar eu nu pot să rămân la asta. Trebuie să înţelegem, din fiecare experienţă personală care ne este dăruită, mesajul universal ascuns în ea. Şi aceea este partea darului care trebuie transmis mai departe, pentru a ajunge la solidaritatea umană despre care vorbeam.Vreau ca fiecare cititor să poată să spună, la sfârşitul lecturii, cartea asta este despre mine.
4. Prologul, fireşte! Este corespondentul gestului ceremonios din teatru, prin care se dă cortina la o parte şi cititorul este invitat să pătrundă în lumea ficţiunii literare!
„Maximilian îşi plimba mâinile peste faţa îngerului scufundat în apă. Ai grijă, tapiseria asta e foarte veche, îi spuse mama, în timp ce ochiul ei ager veghea mângâierile care se răsfirau peste chipul de foc, în curgerea străvezie a râului. Şi apele îi fugeau printre degete, triste şi despletite, ca un stol de peşti sclipitori, în asfinţit. Venea noaptea, era vremea să se întoarcă acasă şi tatăl încuviinţă, strângându-şi mrejele în care nu se prinsese, în ziua aceea, mare lucru. Femeia, între două vârste, întinse mâna între ape, de parcă s-ar fi pregătit să apuce trupul unui prunc abia născut. Dacă un înger m-ar aşeza pe inima lui, nu aş putea suporta, aş muri (Rainer Maria RILKE, Elegiile duineze), spuse tatăl, cu ochii pe jumătate închişi, vrând să cuprindă acea zi lungă, în care Iacob se luptase cu Îngerul; acolo, în tapiseria înnegrită de fum care zăcuse, încă de dimineaţă, pe fundul apei. Era odorul de preţ al familiei Tauber, dăruit de bunic la botez fiului, şi care era destinată să aparţină, într-o bună zi, nepotului. De cincizeci de ani ani tapiseria veghease casa familiei de deasupra şemineului fără ca, în tot acest timp, Îngerul şi Iacob să se fi putut dovedi unul pe celălalt. Maximilian privea şi aştepta, deşi ceva îi spunea minţii lui de copil că lupta nu avea să se încheie prea curând, tot aşa cum nici curgerile apelor nu se sfârşeau vreodată.”
5. Lansarea cărţii dnei Antoaneta Ralian, de care mă leagă o frumoasă prietenie. O carte de memorii, mărturisesc, îmi trezeşte un sentiment de suspiciune dintr-un motiv oarecum firesc. Este ştiut faptul că atunci când ne facem portretul, portretul personal sau portretul unei vieţi, reţi-nem momentele privilegiate care ne pun într-o lumină flatantă. De multe ori, rezultatul este un portret fals, care nu convinge. Omul este prezent ca scriitor, ca personaj literar, dar nu şi ca om, tocmai pentru că, din anumite motive, îţi trece sub tăcere slăbiciunile, dezordinea interioară, lucrurile mai puţin bune. La dna Ralian, în aceste memorii, scriitorul şi omul se suprapun cu o graţie desăvârşită. Şi de aici, un extraordinar sentiment al autenticităţii. Ai senzaţia, pe fiecare pagină, că întâlnirea reală cu Antoaneta Ralian se produce şi continuă până la ultimul rând. Lectura acestei cărţi ne îndeamnă să luăm ce e bun din viaţă, să ne bucurăm de fiecare clipă. Are forţa de a demonstra că viaţa ne este, în cele din urmă, cel mai bun prieten.

 

Lansare cărţi de eseistică:

Octavian Hoandra 1cOCTAVIAN HOANDRĂ
– ,,Opiniile unui străin absolut”

Lansarea de la Bookfest a fost, pentru mine, una dominată de emoţie; dar în alt sens, trebuie să remarc excelenta organizare pe care a realizat-o Editura EIKON, selecţia titlurilor, a autorilor şi distinctia aristocratică a personalităţilor invitate să vorbească despre cărţile lansate. A fost, fără îndoială, un succes, al cărui miraj nu mi-a dispărut nici acum. Să vorbească despre cărţile tale (frumos!) dnii: Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache, Bedros Horasangian, este tot ce-şi poate dori un scriitor, azi.
Am lansat la Bookfest trei cărţi: una de eseuri (“Opiniile unui străin absolut”- cu un cuvânt înainte al prozatorului Alexandru Vlad) şi două volume de versuri (“ianuarie şi alte amărăciuni” – prefaţată de scriitorul Vasile Sebastian Dancu, şi “Fiecare pustiu cu vorbele lui”, prefaţată de profesorul, teatrologul şi scriitorul Georges Banu). Fiecare carte, evident, are o istorie a ei; însă e una (prea) personală şi cred că n-ar ajuta dacă le-aş povesti aici… Cu toată modestia, cred că orice carte, citită fiind, trebuie să şi transmită cititorului propria ei istorie, negociată şi acceptată de amândoi: carte-cititor…
Nu ştiu (încă) dacă ceea ce scriu este poezie sau altceva. Eu, ca să fiu cinstit, nu mă consider scriitor, ci mai degrabă un om care gândeşte şi simte scriind. Răspunsul ar fi, deci, acela că eu trăiesc, mă trăiesc pe mine şi fiecare secundă ce mi se dă încercând, prin aceste notaţii, scrise pe IPHONE, la cafenea, să descopăr chiar sensul, sau înţelesul acestei secunde care trece, a celei care a trecut de mult şi mi-o amintesc; cred că asta e suficient…
Ba scriu acum exact despre secunda care tocmai a trecut: “ei au văzut cum curg/ţiglele în înserare/ de pe acoperişurile moi/topite de soare./ şi au mai văzut urma paşilor / boarea de aer respirat de curând/ şi au mers, deodată mai repede/ ca să depăşească toate aceste/amănunte/ Erau în oraşul pe care ploaia dansa/ în fiecare amintire /şi nimeni nu mai respira/ de teama ecoului/de teama închiderii ochilor/ căci fierbinte era aerul respirat/ şi amestecat cu sânge din explozia/plămânilor acelui fumător/ care privea ţiglele topindu-se cuminţi.”
Din nefericire, n-am mai avut cum să particip la alte lansări…

 

Constanta Mihaila 1cCONSTANŢA MIHĂILĂ – ,,Henriette Yvonne Stahl
-între mistică şi mondenitate”

Foarte corect spus, „lansarea” mea… Chiar aşa a fost, ca o lansare de ceva navetă spaţială pe o orbită care ar trebui să existe pe ceva scheme ale cuiva, dar pe care tu nu o cunoşti, trebuie doar să ţii cârma bine ca să te înscrii corect… Vă daţi seama de emoţiile incumbate de starea de necunoscut şi de percepţia vitezei peste măsura. Căci a fost o lansare pregătită cu o viteză uluitoare de Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, în nişte condiţii extrem de vitrege (muzeul era antrenat în plin scandal public din cauza necesităţii schimbării de sediu şi nici acum lucrurile nu sunt rezolvate) pe care, sincer, nu ştiu cum angajaţii au putut să le depăşească şi să se prezinte la Bookfest în condiţii admirabile cu patru cărţi bune de pus pe orbită. Eu am simţit viteza şi tensiunea şi mi-am ascuţit bine urechile ca să „prind” melodia şi să joc dansul acesta cum se cuvine pentru un debutant, mai ales că la invitaţia mea de participare a răspuns un număr mare de persoane, curioase, în mare măsură, să mă vadă într-o postură atât de diferită de aceea administrativă, dar toate atrase de cuvântul frumos în limba română. Când inventez poveşti nu mă simt în largul meu. Am impresia că mă încurc şi minciuna începe să rânjească. Povestea adevărată a titlului cărţii stricto sensu rezidă în două propuneri de titlu făcute de către redactorul George Neagoe, un lector atent care a „prins” subtilităţile în spirit ale scriitoarei românce cu nume franţuzesc: Henriette Yvonne Stahl: autobiografiile Domnişoarei Pogany sau Henriette Yvonne Stahl: mistică şi mondenitate. Şi a mai scris domnul Neagoe: „primul mi se pare foarte atrăgător, pornind de la o sugestie a autoarei [adică a mea] referitoare la asemănarea între Domnişoara Pogany şi chipul Henriettei”. Cum nu s-a putut să le integrez, am ales varianta a doua de titlu, adăugând un singur cuvânt: „între”. A rezultat Henriette Yvonne Stahl-între mistică şi mondenitate. La atât m-am redus, ca autoare. „Între” poate însemna „şi” sau „nici”, adică a trece pe rând dintr-un spaţiu în altul, a te cufunda şi a te extrage, dar a nu aparţine nici unuia, nici altuia. Oricât mi-aş revendica, orgolios, descoperirea similitudinii între sculpturile lui Brâncuşi, artist cunoscut de Henriette, şi chipul acesteia surprins de fotografi sau artişti în linii cvasi-identice cu ale modelului brâncuşian, trebuie să admit că titlul actual este o „etichetă” mult mai potrivită pentru un spirit neconvenţional, care a refuzat orice înregimentare, politică, ideologică, spirituală sau literară. 3. Literatura este parte din meseria mea, de profesor de limba şi literatura română şi este parte din mine, ca om. Am literatura mea, în mine, la purtător, nu în bibliotecă. Literatură care, în munca mea administrativă, a devenit salvarea mea. Găsesc în literatura din mine modele, tipare, ziceri, la care mă raportez ca să înţeleg ce trăiesc, ca să mai fac un pas, ca să mai leg o speranţă şi să mai făuresc un vis de mai bine. Literatura este materialul meu de construcţie, ca om. Invitaţie la lectură:Lucrarea Henriette Yvonne Stahl-între mistică şi mondenitate vă va oferi răspunsul la o întrebare cutremurătoare, actuală şi întemeiată pe documentele studiate în arhivele CNSAS: „Victimă sau colaboraţionistă? Henriette Yvonne Stahl a fost una din victimele regimului comunist, plătind unei ordini politice un preţ în ordine umană şi artistică sau a fost o colaboraţionistă ordinară, dipusă la orice compromis pentru salvare de sine? Suntem o posteritate destul de recentă prin raportare la evenimentele de răsturnare socială din anul 1989 şi traversăm încă o epocă de vie amintire, fapt care conduce la o rapidă damnare şi anatemizare. Dar, dacă generaţia noastră are destule repere sufleteşti care pot determina o strâmbă judecată, avem totuşi datoria morală de a expune faptele cât mai obiectiv, spre a-i putea lăsa pe alţii, mai puţin afectaţi de trăirea directă a unor realităţi absurde, să emită judecăţi drepte”. La invitaţia doamnei Carmen MUŞAT am participat la lansarea cărţii Gabrielei ADAMEŞTEANU « Anii romantici ». Încă o citesc cu înfiorare la gândul că cei care scriu azi, între care fericita soartă m-a plasat într-un colţ şi pe mine, trec printr-o stare de trezie şi de resemnificare a faptelor româneşti de pe tot parcursul veacului trecut. Iar aceasta este văzută ca obligaţie morală a generaţiei noastre, de trăitori direcţi ai acelor poveşti, faţă de generaţiile de acum, care rămân doar de ascultători sau de…cititori. Prin literatura de azi se scrie istoria de ieri.

radu cernatescu 1cRADU CERNĂTESCU – ,,Tezaurul scufundat.
Din viaţa şi opera Sf. Gerard de Cenad”

Am a vă spune o impresie amuzantă care redă însă in nuce întreg spiritul târgului de carte Bookfest. În timp ce recenzentul cărţii mele, Ioan Buduca, vorbea la microfon despre un călugăr benedictin din secolul XI, a cărui viaţă şi operă fac obiectul cărţii, în difuzoare se auzea discursul depre isihasm şi viaţa la Muntele Athos al lui Vasile Andru, care beneficia, se pare, de o staţie de amplificare mult mai performantă. Şi ca gloria şi slava mondializării să fie depline, alături, la standul Centrului Cultural Islamic, cineva vorbea despre hadite şi despre urmele Profetului pe nisipul istoriei… Dincolo însă de această ciudată eufonie (sic!), impresiile mele de provincial nimerit în Turnul Babel cuprind şi întâlnirile memorabile prilejuite de acest eveniment, pe care ţin să le amintesc aici. În rândul din faţă stă întâlnirea mea cu inimoasa editoare a cărţii, poeta Eugenia Ţarălungă, apoi întâlnirile mai mult decât cordiale cu postfaţatorul cărţii, Ioan Buduca, mare admirator al lui Steiner, cu criticii Alex Ştefănescu şi Mircea Martin, şi, nu la urmă, cu Nicolae Ulieriu, care mi-a semnalat o interesantă revistă, Trivium, unde subsemnatul publică alături de un vechi prieten şi maestru, Moshe Idel…
Tezaurul scufundat s-a vrut în primul rând un titlu suficient de ambiguu pentru a trezi interesul, şi nu doar al publicului interesat de istoria, lingvistica sau filosofia medievală. Titlul face deopotrivă trimitere la aşa numita ‘Comoară a lui Attila’, tezaurul descoperit în anul 1799 lângă Cenad (Timiş), dar şi la o bijuterie a literaturii medievale, insuficient cunoscută în România, cu toate că a fost scrisă aici, la Cenad (între 1044-1046), şi care constituie întâiul tratat scris pe pământ românesc.
Sunt dintre cei, tot mai puţini, care cred că literatura este singura alegere inteligentă în faţa neantificării (în sens hegelian), neant care dă buzna tot mai insistent în viaţa şi visele omului postmodern. Mai sunt dintre acei critici, şi mai puţini, care consideră literatura ceva mai mult decât reducţia estetizantă a unui Croce sau Călinescu. Când critica literaturii pure a redus sublimul la frumos, interesată mai mult de fiziologia cuvântului în numele unei destrucţii creative a textului, s-au şters din memoria colectivă secolele în care cuvântului a fost singurul chip al transcendenţei. În opinia mea, orice scriitură rămâne o fenomenologie a Scripturii şi orice creator o iterare a primului Creator. Iată de ce criticul trebuie să fie mai mult hermeneutul interesat de ce spune textul, decât de cum spune el. Am să vă dau un exemplu din propria biografie. În clasa a III-a, printre cărţile oferite drept premiu la şcoală am primit Saga despre Njal, o legendă islandeză publicată în colecţia Cartea de buzunar a Editurii Ion Creangă. Pentru mine a fost un loc existenţial. Dacă la nivel textual am putut trece relativ uşor peste întrebări ca: cine este Saga şi cum se citeşte Njal, la nivel teoretic nu am putut trece nici până azi de similitudinile dintre gândirea creatorului popular islandez şi de cea a creatorului basmelor româneşti.
„Din lucruri şi semne e „sfânta alcătuire” (sancto statutis) a lumii postcarolingiene. La lucruri şi semne se reducea toată filosofia vremii lui Gerard, o vreme în care Domina Philosophorum nu mai era deloc doamna sofisticată care tăia răsuflarea platonicului ei adorator Boethius, doamna care purtase cândva în mână sceptrul puterii regale, amintind de vremea când filosofia era regina tuturor ştiinţelor. Şi chiar dacă în lumea arabă a lui al-Farabi, filosofia încă mai isca parabole despre „filosoful rege”, lumea creştină a Sf. Gerard de Cenad făcuse deja din filosofie un simplu instrument de plăceri monahale. Aşa o află la jumătatea secolului al XI-lea Sf. Petru Damianus, călugărul expert în sodomie şi himenoplastie, care numeşte filosofia cu celebra lui formulă de „servitoare a Doamnei” (velut ancilla dominae), a Doamnei Teologia, desigur. Interesant este însă că cu cca. 20 de ani mai înainte, Un călugăr benedictin din Cenad, Sf. Gerard, asemuise deja artele laice cu servitoarele, arătând că „în problematica îngerilor” (in conspectu angelorum) „e cea mai mare nebunie să dezbaţi despre asta în compania servitoarelor” (dementia summa est in contubernio disputare ancillarum de illo). Formularea lui Gerard ne arată că metafora care îi va fi atribuită Sf. Damianus circula deja în mediul monastic, Gerard nefăcând decât să o reamintească in fuga calami, mult înainte ca Petrus Damianus să o fixeze definitiv în De divina omnipotentia (1065) şi să culeagă el toţi lauri şi toate trimiterile ulterioare” (Radu Cernătescu, Tezaurul scufundat. Din viaţa şi opera Sf. Gerard de Cenad, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2014, p. 82).

 

Alte opinii despre Bookfest 2014:

Viorel Zaicu 1c”Autorii români au găsit întotdeauna uşi deschise la ALL, dar 2014 reprezintă un an special în această privinţă. După marile succese ale anului 2013 (Radu Beligan, Între acte, Marin Moraru, Suntem ce sunt amintirile noastre, Ioana Revnic, Convorbiri cu Alex. Ştefănescu etc.), am pregătit pentru acest an câteva surprize noi pentru cititorii noştri. Iar vânzările de la Bookfest şi numărul de cititori prezenţi la evenimente ne-au demonstrat că am mizat corect pe autorii români. Filosofii Valentin Mureşan (Un filosof rătăcit în agora), Ciprian Vălcan (Logica elefanţilor) şi Julian Săvulescu (Neadaptaţi pentru viitor) au îmbogăţit seria de eseuri a Editurii ALL.
Alex. Ştefănescu şi Bogdan Petry au compus o scurtă istorie anecdotică ilustrată a literaturii române. Criticul a povestit, în calitate de martor ocular sau participant activ, întâmplări cu scriitori români (de la Nichita Stănescu şi Constantin Noica până la Emil Brumaru, Mircea Dinescu şi Matei Vişniec). Savoarea acestor poveşti nu ar fi fost însă deplină fără desenele artistului plastic Bogdan Petry.
Patru scriitori români s-au alăturat celor 80 de scriitori din toată lumea prezenţi pe Strada Ficţiunii, cea mai importantă colecţie de literatură a editurii ALLFA: Freddy Gârbaci, autorul senzaţionalului roman Paraclet, Vlad A. Popescu, un tânăr prozator pentru care Viaţa face toţi banii, Cornel George Popa, un scriitor care ne dezvăluie toate secretele din Salonul de masaj, şi Silvian Floarea, autorul incitantului roman Premiul. Cele patru cărţi sunt primele din seria Lista lui Alex. Ştefănescu, care va continua cu surprize cât se poate de plăcute pentru cititori.
Scriitorul Alex. Ştefănescu ni l-a prezentat pe publicistul Alex. Ştefănescu, a cărui carte, Texte care n-au folosit la nimic, reprezintă poate cea mai fidelă istorie a societăţii şi culturii româneşti de după 1989.
Editura Galaxia Copiilor s-a prezentat la Ziua Copilului cu fascinante cărţi noi pentru copii, printre care se numără cărţi de poveşti care beneficiază de textul şi ilustraţia unor autori români: Dinozaurii pitici şi Oaky dă un recital.
Editura SIAN BOOKS a continuat seria de mare succes 24 de reţete, a Laurei Adamache, cu două titluri noi: Sosuri şi Omlete.
Iar lista autorilor români publicaţi de ALL în 2014 este departe de a fi încheiată: pentru toamnă le rezervăm cititorilor – de la mic la mare – multe alte surprize.” (Viorel Zaicu – Editor)

George Flaviu Predescu 1c“Patru cărţi mi-au atras în mod special atenţia la ediţia din acest an a târgului de carte „Bookfest” de la Bucureşti. Este vorba despre ce-a doua ediţie a volumului „Incertitudine – gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI”, apărut la editura Rao, scris de profesorul George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii. Este o carte rară atât din punct de vedere stilistic, cât şi ideatic, în domeniul relaţiilor internaţionale, după cinci ani de la prima ediţie, autorul, adăugând un preţios eseu despre putere, pornind de la seria de povestiri „Fundaţia” scrise de Isaac Asimov. Apoi cartea biografică Winston Churchill (Tânărul Titan) de Michael Shelden, cu un cuvânt înainte de acelaşi George Cristian Maior, care de altfel continuă să aducă în atenţia cititorilor mai multe biografii, multe cu caracter inedit. Reamintesc faptul că tot domnia sa a adus în prim planul pasionaţilor de carte, traducându-le şi prefaţându-le, cu ocazia ediţiilor trecute ale târgurilor „Gaudeamus” şi „Bookfest”, cărţile: „Bismarck – o viaţă”(2012) de Jonathan Steinberg, „Eminenţa Sa Cardinalul Richelieu şi Ascensiunea Franţei” de Jean Vincent Blanchard (2012), „Machiavelli – o biografie”(2013) de Milles j. Unger, toate apărute la editura clujeană Eikon, precum şi „Marcus Tulius Cicero – Cum se conduce o ţară – ghid antic pentru liderii moderni” cu o selecţie a textelor de Philip Freeman şi cuvânt înainte de G. Maior, apărută la editura Rao, în 2013 şi tot în acelaşi ani „Lev Troţki – o viaţă de revoluţionar” de Joshua Rubenstein, din nou un fapt inedit, o colaborare a editurilor Rao şi Eikon. De asemenea, o carte rară şi cu o forţă ideatică extraordinară este „Miracolul absenţei” lansată de specialistul român în Flaubert, Răzvan Ventura la editura Tracus Arte. Mi-a plăcut mult şi cartea „Între cuvânt şi tăcere” scrisă de doamna Angela Martin, redactor-şef al revistei „Cultura” , apărută la Eikon. Consider că „Gaudeamus” şi „Bookfest” sunt cele mai importante târguri de carte din România în acest moment dar, treptat, importante comunităţi din ţară încep să aibă târgurile lor şi aş da exemplu târgul „Alba Transilvana” de la Alba Iulia, organizat în fiecare an în preajma zilei lui Lucian Blaga sub patronajul bibliotecii judeţene cu acelaşi nume dar şi cel susținut recent de comunitatea gălăţeană, prin intermediul bibliotecii judeţene „V.A. Urechia” în oraşul de pe malul Dunării. Cumpărăm cărţi vara şi le citim indiferent de vreme şi de vremuri. Consider că nu există încă o terapie mai mare decât cititul şi nici o formă mai eficientă de a dobândi putere intelectuală şi sufletească.” (George Flaviu Predescu – Poet)

Anchetă realizată de George MOTROC

2164

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.