Stanisław Leon Popek. Prezentare şi traducere de Alexandru G. Şerban

Share Button

Stanisław Leon Popek s-a născut la 20 februarie 1936 la Korytyn, ţinutul Zamojszczyżna, în plasa Hrubieszów). Este profesor titular de psihologia diferenţelor individuale, psihologia capacităţilor, a creaţiei şi artei. A studiat Educaţia artistică, Istoria artelor, Pedagogia şi Psihologia. În perioadele 1982-1984 şi 1990-1996 a fost decanul  Facultăţii de Pedagogie şi Psihologie a UMCS, iar între anii 2003-2006 a fost rectorul Şcolii Superioare de Şt. Umaniste şi Şt. Economice – Jan Zamojski din Zamość. S-a ocupat de redactarea ştiinţifică a 26 de cărţi şi a scris 280 de disertaţii şi articole. În anii 1987-2007 a exercitat funcţia de redactor ştiinţific al Analelor Universităţii UMCS- secţia J. Este poet şi scriitor, membru al Uniunii Literaţilor Polonezi. A publicat 9 culegeri de poezie: Dimensiunile Timpului – 1994; Spre ţărmurile Styxului – 1996; Venus culcată – 1996; Triptic cu Arhanghelul Mihail – 1997; Păsărilor albastre – 1999; Tablouri romane – 2000; Măşti de călătorie – 2001; Grădinile de argint – 2003; Polipticul Timpului – poezii alese – 2006; precum şi volumul de povestiri – Vise din turnul tăcerii – 2008. Creaţiile sale au fost publicate în câteva zeci de almanahuri şi reviste, în limbile: polonă, flamandă, rusă şi română. În România i-au fost publicate volumele de poezii Grădinile Hipersensibile, Iaşi 2009, şi Arta – unica certitudine, Iaşi 2012, traducere de Alexandru G. Şerban. Între anii 1998-2002 a fost preşedintele Secţiei Lublineze  a Uniunii Literaţilor Polonezi. De asemenea este membru de onoare al Asociaţiei Poloneze a Creativităţii şi al Societăţii Prietenii Artelor Frumoase.

Spaţiul

Priveşti dinaintea ta
în necunoscutul ceţos
şi se pare
că în acea întunecime
atingi spaţiul vieţii.
Începi alergarea
pe o linie abia schiţată,
concentrat
pe vârful propriului nas,
pricepând sensul duratei,
aşa fel, încât lumea întreagă
s-ar învârti
în jurul tău.
Ego-ul tău
acoperă limpezimea zilei.
Alergi,
te împiedici
închis în cercul greşit
al justiţiei.
Spaţiul
seamănă cu al scarabeului
care-şi cară cu sine
gogoaşa de resturi prin pustiu.
Iar lumea
este o calitate mereu neînţeleasă,
nelimitarea rătăcitoarei imaginaţii.
Şi, doar gândirea concentrată
pe propriul „Eu”
se consumă pe cursa cu obstacole…

Şi eşti aproape împlinit
dar realmente se petrece
doar de două ori –

să-nţelegi dimensiunile limitei
când faci primul pas
şi, mai târziu,
când îl faci pe ultimul…

Lublin, 10.04.2013

Viaţa a trecut pe alături

Am avut un vis în care
o stâncă mare
îmi apăsa
inima.
În acea stâncă
erau toţi acei ani
trăiţi
în contra
sensului existenţei.
Ceva avea să se întâmple,
ceva avea însemnătate,
precum
legătura în moarte
dintre Romeo şi Julieta…
Dar, era o iluzie,
iubirea egoistă a propriului eu.
Existenţa –
numai pe măsură subiectivă.

Simetria
s-a arătat a fi
interpretare geometrică.

Viaţa a trecut pe alături…

Nałęczów  15.04.2013

Ţi-am dat atât de puţin

Ai avut mereu vocea
semănând cu cântul ciocârliei.
Întotdeauna ai fost primăvară,
chiar toamnă şi iarnă.
Un astfel de ciripit
este ca rugăciunea trestiilor,
când le bate vântul
şi le-ndoaie uşurel.
Dar acum
ascult „Primăvara” lui Vivaldi,
pentru că taci
şi ochii-i ai concentraţi
şi trişti.
Cu muzica falsă
eu nu ştiu să mă împlinesc.
Oare ai de înţeles ceva
din timpul acesta
care ne înfrânge,
că ne înţepenesc mâinile,
ni se împietresc  feţele
iar gândirea  se face tot mai smerită.
Eu mi-amintesc mereu
altarele gotice,
unde ţi-am pus pe deget ineluşul
şi ţi-am dat vioara
care a purtat trilurile pe câmpii.
Aveai ochii ca smaraldele
uimiţi şi azurii,
ca pe feţele de copii,
iar buzele de coral
sărutate de spuma mării
şi ciripitul perlat
şi speranţa fericirii…

xxx

Astăzi nu ştiu
dacă ţi-am dat măcar o clipă din acel
ceva, pe care l-ai visat noaptea,
sub lucirea Lunii, ce era visarea ta de fecioară,
ca un fulger peste turbării,
ca tremurul frunzelor?
Aş fi vrut să-ţi dau atât de multe,
dar ţi-am dat atât de puţine.
Căci viaţa
este aşteptare,
este alergare
în plină viteză,
este rezistenţa cu speranţă
şi, în sfârşit,
tăcere.

1.12.2013. Lublin

Nefertiti

Nefertiti,
fermecată în frumos
vie, deşi din piatră moartă
de câteva mii de ani.
Şi tremura doar fiecare nerv
când pe canapeaua mângâierilor,
cădea
şi leşina de desfătare.
Oare a rămas ceva din fericire,
din suferinţe?
Numai nisipul pustiurilor,
ce ascundea chipurile,
i-a sărutat peste veacuri
buzele
iar pământul însărcinat cu speranţa veşniciei
dădea viaţă.
Şi aşa,
durezi în ploaie,
sub soare,
în adierile vântului,
în foşnetul frunzelor
în zborul rândunicii.
Tu
frumuseţea perfectă
creată din desfătare şi suferinţă.
Şi eşti doar
praful pustiului
şi ceaţa fugară
a memoriei.
Eşti forma fermecată
a pietrei colorate
de mâna maestrului necunoscut.
Tu,
Nefertiti…

Lublin, 05. 06..2013

 

Impresii de primăvară

Înnebunitor liliacul în floare,
ochii verzi ai broscuţei
sub salcia-nverzită,
cum pândesc de sute de ori
şi acest concert
pe iarba din luncă
colorat cu fiere de crom
prin deschizături.
Parcă mă-nconjura deja Wieniawski,
poate că era
numai zborul cărăbuşilor
ori bâzâitul ţânţarilor de primăvară,
ca un E pe strună de vioară
al celor adormite
în somnul nocturn.
Iar aici
ascult ciripitul primăvăratic,
precum freamătul izvorului,
este şoapta Ta,
de ani de zile neschimbată,
o oarecare adiere de vânt,
un fel de clătinare a inimii,
pe jumătate copilăroasă,
pe jumătate şoaptă filozofică
la marginile tăcerii.

xxx

Iată
că deodată
cucul
ţi-a adăugat următorii ani
spre fericirea mea.

Lublin, 5.06.2013
 
Henryk Wieniawski,  violonist şi compozitor polonez (1835- 1880),
originar din cartierul evreiesc Wieniawa – Lublin.

 

Babia Góra 1c6.  W  LABIRYNCIE  SYMETRII

Pe deoparte  Babia Góra
şi, de cealaltă parte
tot Babia Góra.
De parc-ar fi un simplu aranjament geometric
iar eu
m-am pierdut în această desfătare,
ca într-un labirint.
Respir căldură,
leagăn în braţe intimitatea,
cu ochii închişi.
Nu mă gândesc,
deşi ştiu
din experienţă
ce este simetria:
între ziuă şi noapte,
între lumini şi umbre.
Cad pe încetul în leşinul
acestui somn
care se numeşte
ne – saturaţie.

Lublin, 4.07.2013
Babia Góra –
Muntele Babei sau Muntele Vrăjitoarelor, în Polonia, vestit prin accesul dificil , dar şi prin priveliştile ce se deschid, când ajungi la 1725 m.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.