Serată PEN cu poetul indian Sudeep Sen

Share Button

PEN România și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 18 octombrie 2018, ora 19.30, la o Serată PEN cu poetul indian SUDEEP SEN, care va avea loc în Mansarda MNLR (Str. Nicolae Crețulescu 8, București).

Poetul Sudeep Sen va citi din poemele proprii și va discuta cu publicul despre poezia internațională contemporană în compania Magdei Cârneci, președintă PEN România și a lui Caius Dobrescu, vicepreședinte PEN România.

Moderator: Mircea Dan Duță.

Sudeep Sen [www.sudeepsen.net] este cunoscut pe plan internațional ca o voce importantă a noii generații din literatura universală și „unul dintre cei mai buni poeți tineri de limbă engleză de pe scena literară internațională” (BBC Radio).

Este „fascinat nu numai de limbă, ci și de posibilitățile limbajului” (Scotland on Sunday).

A studiat literatura engleză la Universitatea din Delhi. Ca bursier Inlaks, și-a luat masteratul la Școala de Jurnalism a Universității Columbia (New York).

Premii și burse: Hawthornden Fellowship (Marea Britanie), nominalizare la premiul Pushcart (SUA), BreadLoaf (SUA), Fundația Olandeză pentru Literatură nlpvf (Amsterdam), Ledig House (New York), Sanskriti (New Delhi), Wolfsberg ubs Pro Helvetia (Elveția), Centrul Tyrone Guthrie (Irlanda), Programul scriitorilor din Shanghai (China), AsiaLink Bookwallah (India/Australia) și distincția „Pleiades” la Festivalul de poezie din Struga (Macedonia), în 2004, pentru „contribuția sa semnificativă la poezia contemporană universală”.

În cadrul Seratei, va fi prezentat volumul bilingv de poezie în română și engleză „Lemn plutitor/Driftwood”, de Sudeep Sen. Apărut în traducerea Antuzei Genescu, la editura Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, volumul este o antologie de poeme vechi și noi din perioada 1978-2018.

Parteneri media: actualitatea literară, Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro, publicația on-line IQool, ARTA.  

actualitatea literară

743

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.