Răzbunătoarea Isabela – „filosoafă” cu dificultăți de citire

Share Button

Într-un articol postat la adresa internaută https://www.academia.edu/33059080/Isabela_Vasiliu-Scraba_T%C4%83cerea_descriptiv%C4%83_a_filozofului_Nae_Ionescu, găsim la notele de subsol următoarele acuzații, pe cât de grave pe atât de nefondate, aparținând –paradoxal (?!)– unei merituoase, altfel, luptătoare pentru restaurarea adevărului în ce-i privește pe intelectualii români de orientare naționalist-creștină din perioada interbelică, în raport cu interpretările contemporanilor:

«17, https://fr.scribd.com/doc/201527515/IsabelaVasiliuScrabaVulcanescuTacere. Din acest eseu al meu, jurnalistul Mihai Posada a preluat idei (în Cartea originilor, Ed. Tipo Moldova, 2013, pp.59-60, apărută în 2014 cu precizarea completării articolelor vechi prin diverse adăugiri) fără a cita sursa si fără a pune nimic în plus, conform definiției plagiatului. Imposibilitatea sa de a urmări ideile filozofice pe care le copiază (altfel spus, lipsa de cultură filozofică) și-a pus totuși amprenta prin puținul adăugat, despre un Nae Ionescu atribuind „mântuirii prin trecerea în virtual” o „primă funcțiune metafizică”. Cioran observase că filozofia nu e accesibilă jurnaliștilor, ceea ce se vede și la sibianul M.Posada (/Nicolae Mihail Barbu, n. 1953) care mai scrie că această „primă funcțiune” ar fi „corelată celeilalte operațiuni, care este creația”. După cuvântul „creație” el pune două puncte urmate de „căderea în cosmos”. Adică funcțiunea „mântuirii” are drept corelat o „operațiune”, nu alta decât „creația căderii” (sic!)».

Se cuvin făcute câteva precizări.

Mai întâi, că autoarea se prezintă impropriu ca „filosoafă”: «Isabela Vasiliu-Scraba (n. 1951[1], București) este o filosoafă și istoric al filosofiei din România» (https://ro.wikipedia.org/wiki/Isabela_Vasiliu-Scraba). Dincolo de faptul că pregătirea întru filosofie este neoficială în ce o privește («A participat la seminariile private ținute de Anton Dumitriu la domiciliul său»), o întrebăm pe autotintitulata „filosoafă”, în realitate absolventă a Facultații de Inginerie Chimică din cadrul Institutului Politehnic București,  dacă filosof se poate considera orice istoric al filosofiei altora sau comentator de filosofie?

Bibliografia articolelor doamnei Scraba face trimitere aproape exclusiv la propria operă. Chestiune de gust, stilul fiind „omul însuși”, gestul o definește pe autoare, care astfel creează impresia că istoria filosofiei începe și se sfârșește cu Isabela Vasiliu-Scraba.

Numai că acest gen de eșafodaje narcisiste nu încheagă nici pe departe un sistem filosofic propriu-zis, care să justifice titulatura pe care autoarea și-o arogă, aceea de „filosoafă”. Ceva mai modești, Petre Țuțea și Emil Cioran preferau să li se spună „gânditori”. Chestiune de stil, de gust, cum spuneam.

Nici absolvind filosofia ca instituție de învățământ superior, nu ar fi devenit „filosoafă”, cum nici absolvenții de muzică nu devin prin asta compozitori, nici cei de educație fizică, atleți, nici cei de filologie, scriitori. De ce nu se prezintă cinstit, chimistă cu studii particulare de filosofie, cu preocupări și rezultate în domeniu etc. etc.?!?

Mai apoi, că am primit în dar cu ani în urmă un calup de cărți publicate de chimista filosoafă. Nescriind nimic despre ele, am înfuriat-o, dar i-am răspuns explicându-i că nu am pregătirea necesară abordării acestui gen de lucrări teoretice.

Ar mai fi de menționat două lucruri: faptul că eu «jurnalistul fără acces la filosofie» și filosoafa chimistă suntem colegi în consiliul consultativ al redacției, la revista ORIGINI/ROMANIAN ROOTS, din Statele Unite, dar și episodul de mizerie publicistică la care am fost supus de un coleg de redacție de la cotidianul unde am lucrat cincisprezece ani ca secretar de redacție, și unde am luat apărarea filosoafei-chimiste, pentru a mă trezi împroșcat cu zoaiele libertății de expresie, așa cum o înțeleg azi unii.

Pentru detalii, consultați, în ordinea apriției celor trei articole: 1 – atacul unui ziarist contra filosoafei (http://www.tribuna.ro/stiri/timp-liber/nu-fireti-ca-pasarea-aceea-ce-se-chiama-cuc-95930.html), 2 – apărarea mea: (http://www.tribuna.ro/stiri/timp-liber/precizari-necesare-la-atacul-dobra-vs-vasiliu-scraba-96392.html) și 3 – răspunsul insalubru al jurnalistului coleg de redacție cu mine (http://www.tribuna.ro/stiri/timp-liber/trage-le-o-tu-ca-sa-nu-ti-o-traga-ei-96640.html). Ambele situații spun ceva despre așa-zisa deontologie a meseriei, dar și despre bunul simț ca paradox, vorba conului Alecu Paleologu. Cu atât mai mult, atacul filosoafei contra mea…

Cât privește afirmațiile filosoafei cu studii de inginerie chimică, din nota incriminatorie la adresa mea, ca autor al Cărții ORIGINILOR, cum că aș fi «preluat idei» din studiile publicate de filosoafă fără să le precizez sursa, incriminare nefondată pe specificarea despre ce anume idei furate ar fi vorba, face acuzația de «plagiat» caducă, simplă dovadă de rea credință. Să nu zic, pecum colegul meu de redacție, de răutate pur și simplu. Ar merita citată în justiție pentru defăimare, denigrare, discreditare, ponegrire, calomnie?

Mai grav însă, este faptul că autointitulata «filosoafă», cu oricâte merite ar avea în combaterea unor deformări de interpretare din gândirea unor formatori-deformatori de opinie contemporani sau în istoria filosofiei românești ciuntite de ideologia comunistă, face grave erori de citire și, implicit, de interpretare a unui simplu text preluat cu rea intenție și maximă neatenție din cartea citată, încercând să mă desființeze ca autor, în calitate de absolvent de jurnalistică.

Îi amintesc filosoafei că sunt (orișicâtu)și titular al unui doctorat în științe filologice. Gravitatea celor afirmate de filosoafa-chimist Isabela Vasiliu Scraba constă în aceea că, lovind în mine, nimerește din cecitate în autorul real al textului defăimat: nimeni altul decât filosoful Mircea Vulcănescu. Eu doar am citat din nota lui Vulcănescu, de la pp. 149-150, a volumului lui Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu. Așa cum l-am cunoscut, București: Humanitas, 1992.

Din nefericire, Isabela Vasiliu-Scraba îl desființează astfel pe Mircea Vulcănescu, nu pe mine care citez fragmentul de notă de subsol calomniat de filosoafă (respectând grafia editurii): „Profesorul atribuie, ca primă funcțiune metafizicii, mîntuirea prin «trecerea în virtual» simetric corelată celeilalte operațiuni, care e creația: «căderea în cosmos», despre care vom afla poate cîndva, de asemenea, cînd se va publica și corespondența, gîndul întreg al Profesorului”.

Pornind de la handicapul de lectură dovedit, cineva mai cârcotaș decât noi se poate întreba cât din opera „filosoafei” îi aparține de drept, reprezentându-i adică „idei” proprii domniei sale și cât sunt notițele luate la cursurile lui Anton Dumitriu, la care a participat în particular autoarea.

Prin urmare, așa cum afirmă filosoafa-chimist, desigur că «filozofia nu e accesibilă jurnaliștilor», mai exact filosofia nu-i este accesibilă lui Mircea Vulcănescu (filosof, economist, sociolog și jurnalist) și la fel nici lui Nae Ionescu, alt jurnalist interbelic. Și ce jurnalist! Așteptăm desființarea jurnalistului Nae Ionescu, făcută pe același tipic de chimista-filosoafă, cu bogată activitate jurnalistică la activ, între noi fie vorba.

Mihai  POSADA

Sibiu-pe-Cibin,
Brumărel 2018

273

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.