Radu Ciobanu: Erudiția seducătoare și militantă

Share Button

Erudiție e o noțiune respectabilă, care însă, în ostentație sau în anumite contexte, poartă și conotații negative, trimițând înspre ariditate, sicitate expresivă ori „savantlâc”. Oricum, posibilitatea asocierii cu seducția  și militantismul e rarisimă, iar atunci când se produce totuși, devine o sursă de superioare voluptăți estetice și cognitive.

Am trăit acest gen de satisfacție recent, când, cu oarecare întârziere, am străbătut două dintre lucrările doamnei Nadia Anghelescu,  care, în 50 de ani de studii pasionale, aș zice, și-a dobândit un impunător prestigiu transnațional printre cercetătorii limbii și culturii arabe, inclusiv în interiorul acestei lumi, ceea ce pentru o femeie, din motive lesne de înțeles, e cu totul ieșit din comun.

E vorba de două cărți captivante,  care pot fi considerate lucrări de popularizare la modul elevat, adică având în vedere, totuși, un public cât de cât avizat. Prima este Introducere în islam,1 apărută în 1993 și reeditată în 2014, iar cealaltă, Noi și Orientul arab2, din anul acesta, e un fel de sinteză realizată prin corelarea unei suite de articole publicate de-a lungul anilor în revistele de specialitate. Să reținem pentru început acești ani: 2014 și 2016. De ce? Pentru că sunt anii când terorismul islamic a devenit o amenințare planetară, suscitând peste tot firești reacții ostile, diverse în manifestarea lor, pornite și din confuzia aproape unanimă dintre islamism și lumea arabă. Or, e nevoie de un anumit curaj ca în această atmosferă resentimentară  să publici lucrări prin care aspiri să risipești astfel de confuzii, să demonstrezi excelența limbii și culturii arabe și să militezi explicit pentru dialog, înțelegere, respect.

În cele ce urmează nu voi face o „dare de seamă” asupra structurii și conținutului acestor lucrări. Va fi plăcerea cititorului să descopere ardeleneasca rânduială cu care autoarea își desfășoară revelațiile cercetării de o viață, datele și argumentele cu care pledează pentru rațiune și dialog într-o problematică extrem de complexă, de sensibilă, de dilematică. Voi încerca, în schimb, să deslușesc determinările și specificul personalității doamnei Nadia Anghelescu, care, prin notorietatea și prestigiul dobândite în cei 50 de ani dedicați arabisticii, domeniu perceput îndeobște ca „exotic” (nu însă și de d-sa), este un caz singular în cultura noastră. De un mare ajutor în acest demers ne sunt suita de interviuri care însoțesc volumul Noi și Orientul arab, dar, în primul rând, memoriile d-sale, Mic jurnal cu amintiri3, apărute  în 2013, despre care scriam atunci că este una dintre cele mai tonice cărți pe care le-am citit în ultimul timp. Această impresie pe care și alți comentatori au mărturisit-o, vine dintr-un caracter integru și o fericită structură psihică, solară, optimistă, care nu ignoră tărâmurile întunecate ale existenței, dar mizează întotdeauna pe forța luminii. Născută în Ardeal, într-o familie de profesori, a crescut  în spiritul eticismului transilvan, de unde vin, pe de o parte rigoarea metodologică a cercetărilor de o viață și, totodată, conștiința că a învăța nu este un imperativ al juneței, ci unul  care se cere urmat întreaga viață. Se adaugă la acestea și o dotare nativă pentru lingvistică, precum și șansa de a nimeri oarecum din întâmplare într-o facultate de studii „exotice” care i-au plăcut din prima clipă grație și unor profesori hărăziți, de școală veche. Pe scurt, a făcut pentru limba arabă un veritabil coup de foudre, iar lovitura a fost atât de puternică, încât i-a decis întregul destin. De la limbă a urmat apoi pătrunderea fascinată în teritoriul vast al istoriei și culturii arabe, de unde n-a mai fost întoarcere.

A studiat (a învățat!) și totodată a predat la Institutul Pontifical de Studii Arabe și Islamologie din Roma, al cărui scop dificil este promovarea dialogului dintre creștini și musulmani, a predat în trei universități franceze și a conferențiat în marile universități din lumea arabă. Pretutindeni s-a impus prin excelența nu doar a cunoașterii limbii arabe, ci și a rostirii ei fluente și impecabile. De fapt, de aici, de la descoperirea stranietății și frumuseții acestei limbi, ajutată de nativele-i aptitudini pentru studiile lingvistice, a pornit totul. De fiecare dată când comentează particularitățile limbii și culturii arabe, doamna Nadia Anghelescu ține să precizeze câteva premise fundamentale, pentru a facilita înțelegerea corectă a fenomenelor de către cititorii, de obicei victime și propagatori ai unor prejudecăți și confuzii ce dăunează grav cordialității cu care se cuvin privite lucrurile. Dificultățile, e convinsă d-sa, vin întotdeauna din neînțelegeri și confuzii. Există astfel atât în lumea arabă cât și în cea creștină o teamă reciprocă de prozelitism, ceea ce duce și la suspectarea oricărei tentative de dialog că ar ascunde ceva subversiv. O tipică suspiciune de acest fel se reflectă în atitudinea refractară a lumii arabe cultivate față de orientaliști și studiile de orientalistică ale Occidentului. E o eroare regretabilă, care întârzie o reală înțelegere, când, de fapt, e vorba de două lucruri firești, – cunoaștere și respect – întotdeauna necesare: „[…] cei care îi consideră pe orientaliști partizani ai colonialismului ignoră adevăratul rol al orientaliștilor în difuzarea cunoașterii despre lumea arabă.” Altfel zis, aș adăuga, un orientalist este ceea ce semnifică noțiunea de pontifex: un creator de punți ale înțelegerii și îngăduinței între două lumi despărțite de o prăpastie. Se poate trece această punte în ambele direcții, crede doamna Nadia Anghelescu, cu împlinirea a două condiții fundamentale. Prima, oricât ar părea de contrariant în contextul actual, este iubirea: „Iar eu spun că a aborda aceste studii este un fel de eroism și o opțiune bazată în esență pe iubire: dacă nu există iubire, această preocupare nu poate să dureze.” A doua ține seama de faptul că toată această problematică e determinată și se concentrează în jurul a două religii. Or, condiția care se impune aici, dictată de bun simț și educație (pe care, orice s-ar zice, cei de la „Charlie Hebdo” au sfidat-o!) este respectul: „Oricum, eu sunt convinsă: teritoriul religiei este unul în care trebuie să pășim cu sfială, cu grijă să nu-i sporim confuzia, susceptibilitățile, răul din jurul nostru.” Ignorând, fie de o parte, fie de alta, aceste condiții elementare, se pot produce reacții absurde de care nici pasiunea sinceră și onestă a studiilor doamnei Nadia Anghelescu n-a fost scutită, d-sa fiind suspicionată aluziv la un moment dat acolo de spionaj în favoarea României (!), iar aici de partizanat pro-arab, ceea ce sună rău de tot într-o societate ca a noastră, unde „publicul larg”, neavizat sau de-a dreptul ignar, pune semnul egalității între lumea arabă și islamism. Acuzație la care doamna Nadia Anghelescu a răspuns cu calm și eleganță: „Adepta căror arabi? O lume de mare diversitate, țări uneori foarte diferite între ele, născute pe ruinele unui mare imperiu. Este însă adevărat că am puncte de sprijin acolo, în oameni și în cultură, și privesc la toate acestea cu bucuria pe care mi-o dă sentimentul diversității, acceptată ca un dar.” Au fost acestea niște inconveniente de parcurs care însă n-au putut inhiba pasiunea cercetării și bucuria spirituală a revelațiilor trăite: „[…] am cel mai mare respect – mărturisește d-sa – pentru religia islamică, pentru musulmanii deschiși dialogului. Îmi ajunge că există musulmani pioși și învățați, care se cutremură în fața manifestărilor de primitivism și intoleranță, așa cum ne cutremurăm și noi, pentru a crede că dialogul e posibil.”

nadia-a-3-1aAcestea fiind scrise, ajungem la problema de fond. Confuziile trebuiau întâi înlăturate  nu cu ira et studio, ci cu iubire și bucurie, cuvinte ce revin cu o frecvență semnificativă în acest context militant și conciliant: „[…] se ivesc tot felul de neînțelegeri din cauza acestei tendințe de a face din toți arabii musulmani, ceea ce nu sunt, și din toți musulmanii arabi, ceea ce iar nu e cazul.” Și încă: „Subliniez că adepții religiei islamice sunt numiți musulmani, iar islamiști sunt adepții islamului politic care tinde să domine toate sferele vieții sociale.” Distincție a cărei ignorare duce la eșecul oricărei tentative de dialog. În lumea musulmană, care reprezintă o cincime din populația Terrei, arabii sunt o minoritate și nici nu sunt cu toții musulmani. Ei sunt dispersați pe mari întinderi, populează țări diferite, vorbesc dialecte ale locului. Ceea ce-i unește este însă limba arabă, o limbă literară, cultică, ceremonială, uzuală doar în împrejurări academice și oficiale.  Însăși revelația Coranului s-a produs miraculos în limba arabă, ceea ce explică prestigiul și ascendența pe care aceasta a dobândit-o  asupra întregii lumi musulmane. Deasupra dialectelor, spune doamna Nadia Anghelescu, „se situează această limbă «literară» care se bucură de o extraordinară considerație și care nu este vorbită de nimeni în condiții normale, ci numai în momentul în care discuțiile se ridică la un nivel deasupra celui cotidian.”  Toate studiile d-sale în domeniu sunt concentrice limbii și culturii arabe, cu puternicele lor reverberații asupra lumii europene. De unde și admirația cercetătoarei în contextul de azi, când eșecul dialogului este în măsură covârșitoare efectul dezinteresului de massă, globalizat, pentru valorile umanității, a căror expresie este cultura: „Ce au în comun [arabii] știm: limba literară, limbă de cultură, ieri și azi [subl. RC]. Prețuiesc respectul lor pentru această limbă, atât de legată de islam, respectul lor pentru cultură.”

Urmărind expunerea și argumentația folosite de doamna Nadia Anghelescu în aceste lucrări aflate la un loc de interferență dintre hermeneutica academică și eseul elevat, dar oricui accesibil, rămâne impresionantă încrederea investită de d-sa în forța culturii. Dar sunt domenii, cum e și acesta al concilierii cu o lume în care nu cultura e problema, ci mentalitatea captivă încă a unor ancestrale cutume și arhaice legislații, unde dialogul mai e întâmpinat cu suspiciuni și susceptibilități tenace. Într-un interviu radiofonic, dl Dan Pârvu remarcă și întreabă: „Există un fond resentimentar ireductibil, peste care nu se poate trece sau peste care trebuie trecut cu orice preț?” Răspunsul e ușor evaziv: „Nu câștigăm nimic dacă nu punem chiar și întrebări neplăcute. În primul rând ar trebui să ne întrebăm cum au trăit alături în lumea arabă, împreună, atâtea secole, creștinii arabi și musulmani.” Într-adevăr, cum? Respectul, produs al culturii/educației, ar putea fi un răspuns. Dar în condițiile horror de azi, doar atât se pare că nu mai e suficient pentru o coexistență echilibrată și umană. Azi își face loc scepticismul, care e mărturisit în alt loc chiar și de doamna Nadia Anghelescu, în ciuda optimismului său funciar: „Cât privește posibilitatea ca aceste opere [în speță, cultura – nota RC] să contribuie cu adevărat la o mai bună înțelegere, eu sunt destul de sceptică. Inițiative numeroase referitoare la dialogul nord-sud, Europa și arabii și altele au rămas în general la stadiul bunelor intenții.”

Dar tot în amplul demers al acestei pasionate cercetătoare și militante a unei cauze aparent pierdute, aflăm și  perspectiva unei zări de speranță:

„Unii dintre creștinii și musulmanii rezistenți la dialog – observă domnia sa la un moment dat – înspăimântați de prozelitism de o parte și de alta, se simt totuși solidari față de asaltul necredinței într-o lume rece, materialistă, fără idealuri.”

Așadar, primejdia comună și iminentă a dezumanizării într-o lume dezvrăjită, cum o numea Ernst Jűnger, ar putea provoca o solidarizare întru recucerirea, reformularea, redobândirea unor idealuri pierdute? Într-o perspectivă îndepărtată, desigur, îndepărtată și incertă…

Dar tocmai acesta e și farmecul cât și folosul cărților doamnei Nadia Anghelescu, de impresionantă erudiție și generozitate a reflecției: nu ne pot lăsa indiferenți, ne captivează și ne urmăresc, pentru că, în ciuda aparentului lor exotism, rămân mereu provocatoare prin actualitatea problematicii pe care o desfășoară.

________

1 Nadia Anghelescu, Introducere în Islam. Ediția a doua, revăzută și adăugită. Iași, Polirom [Hexagon], 2014.

2 Nadia Anghelescu, Noi și Orientul arab. Iași, Polirom [Plural], 2016.

3 Nadia Anghelescu, Mic jurnal cu amintiri, Iași, Polirom [Egografii], 2013.

nadia-a-2-1a

1

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.