Premiul Nobel pentru Literatură 2017: Kazuo Ishiguro

Share Button

Scriitorul englez Kazuo Ishiguro  este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, 2017. Premiul a fost anunțat astăzi, 5 octombrie 2017, la ora 14.00 (ora României), la Stockholm.

Cărțile autorului englez de origine japoneză au apărut în limba română în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu), cel mai important proiect editorial autohton dedicat traducerilor din literatura universală: Rămășițele zilei (2002, traducere de Radu Paraschivescu; ediție „Top 10+” apărută în 2012), Pe cînd eram orfani (2003, traducere de Magda Teodorescu; ediție de buzunar 2017, colecția „Top 10+”), Un artist al lumii trecătoare (2005, traducere de Rodica Ștefan; volum apărut și în colecția „Top 10+”, anul 2013), Să nu mă părăsești (2006, traducere de Vali Florescu; ediție de buzunar în colecția „Top 10+”, anul 2011), Amintirea palidă a munților (2007, traducere de Mihai Moroiu), Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg (2009, traducere și note de Vali Florescu), Uriașul îngropat (2015, traducere de Vali Florescu).

Bogdan-Alexandru Stănescu: Kazuo Ishiguro este, de mai bine de 15 ani, unul dintre autorii de bază ai colecției „Biblioteca Polirom”. Cred că atunci cînd un asemenea premiu are în vedere Literatura, fără alte implicații, iar autori de genul lui Ishiguro ajung la un public mult mai larg decît cel obișnuit, toată lumea are de cîștigat: cititori, traducători, editori, agenți, librari.

Kazuo Ishiguro s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a imigrat în Marea Britanie în 1960. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani cu Amintirea palidă a munţilor, roman recompensat cu The Winifred Holtby Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare , nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în paisprezece limbi. 1989 este pentru Ishiguro anul de vîrf al carierei, autorul obţinînd cu Rămăşiţele zilei  rîvnitul Booker Prize.  În 1995 Ishiguro a publicat Nemîngîiaţii, urmat de Să nu mă părăseşti. În acelaşi an Kazuo Ishiguro a primit distincţia de Officer of The British Empire for Services to Literature şi, în 1998, Ordinul de Chevalier des Arts et des Lettres din partea statului francez. În 2015 îi apare romanul fantasy Uriaşul îngropat.

actualitatea literară

8

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.