Poeme de Silvia Bitere

Share Button

1. măsurătoare

am luptat pentru dreptate multă vreme/prostită am fost şi sunt

îmi place să cred că raiul e o sfoară întinsă
de care stau agăţate sufletele noastre ca o foiţă de tutun
şi cerul capătă noimă asemenea unei morţi fizice
în timp ce  copilul rostogoleşte cercul

de mine se agaţă umbra
ia forma nimănui iar tu vezi omul
e plin ochi şi de el

odihnă trupului meu îi spun lui trupului
şi nu mă cred
când mă fac mă numesc
Silvia!

 

2. dreptul meu  la visare

prietenii mei imaginari sunt oamenii
adesea trecători
pestriţi ori plecaţi de acasă din cine ştie  ce motiv
se poate demonstra existenţa unora prin decupaj artistic
de exemplu ieri am decupat un păun şi el aşa îngâmfat
mi-a spulberat încrederea că mai pot fi şi altfel
am zis bun trebuie să dau drumul unei ape să curgă
şi vedeai da vedeai peştii cum înoată doi câte doi
în pereche cum se hrăneau creşteau şi nimeni din lumea asta
nu se întreba măcar de ce oare doar vai şi vai

era o vreme ca astăzi neştiută
când un peşte tăcea pentru că aşa face el de obicei
sau cum ai spune tu despre lună că are două feţe
ori balerine cu picioare diforme nu există nu-i aşa

tristeţea ca şi bucuria treceau cum ai trece o trecătoare
adesea trecători adesea trecătoare
poţi tu să-mi alegi un munte şi să scrii pe el
nu te uit nu mă uita

 

2. porro via

este o replică a vântului turbat mirato
scoaterea dedesubturilor de sub rochia de mătase a femeii
şi ea umblă vie în trup de bărbat
precum o cheie ascunsă la streaşina unei case părăsite
îţi dă fiori acei fiori din care se nasc monştri
o curbură desuetă a realităţii

nu dăruiesc priviri clandestine nimănui
istoria se scrie încet odată cu mersul nostru
şi cel din urmă pas călcat este aripa unui om
o replică a zborului în care eu cred

încă îl caut pe Dumnezeu
să mă uimesc că nu port carne pe suflet

 

3. soldatul din trup

azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el  în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam  epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux

 

4. omul din buzunar

nu-ţi face griji pentru mine
o să fiu aşezată în patul cu muşchi verde
cu păsările cum zboară aievea prin vis nemărginit
ochiul nostru cuvânt înainte de plecare
somn viu prins de coastele unui cal înaripat

cerul este viaţa noastră paralelă
în care dacă pluteşti ţărâna nu mai are sens aici
povestea dacă o pierzi într-un buzunar
se regăseşte în fiinţa ta într-o scorbură departe

existenţa nu este simplă
reprezintă o parte din ce nu ai găsit pe drum
când ai pornit din pas căutarea
şi chipul ţi-a rămas încremenit în prag

vântul ca un fior ce-ţi marginaliza şi-ţi micşora din trup
până când micimea se făcea punct
nu erai al tău erai unui sculptor de oameni amator
ce murise trist într-un buzunar
undeva în univers

 

5. rochia ei cu fluturi

de rochia ei cu fluturi erau prinşi acei ochi
cu ei zbura căci aripile omului nu pot zbura atât de sus
ca într-un imn desăvârşit călcâiul  scânteia poteca
nu vă miraţi de ce nu mă întrebaţi cam cum
există o vreme pentru toate
când dormi şi corpul pluteşte
asemenea unei planete surogat în burta mamei
te agiţi  până ameţeşti
viaţa în subteran e ca o stare lichidă
când forma mea ia forma rochiei tale
te trezeşti într-o bună zi absent pe lumea asta
fără vise nu ai ce căuta în ţara ta
treci graniţa găseşti o bucată de palimpsest
pe care îţi scrii un nume la întâmplare
nu ştii cine eşti nimeni nu te învaţă
pentru că nimeni nu ştie
iei rochia cu fluturi o scuturi
moliile sar din ea le omori le pui la uscat
le înghiţi apoi devii un  fluture
în final poţi zbura cu aripi
dar nu mai departe de lustră

 

6.  să curgă lapte din cer

aşa ne cunoscusem
sub cortina de plumb a lumii
şi vie era Doamne paleta omului
uneori să zic eram ce sunt acum
un simplu călător
iar dacă mă întreba careva
dar ce mai poţi fi altă dată
băteam uşor din aripi
zburam
nici eu nu ştiu pe unde

îmi lăsasem din gânduri
ca moştenire – neştiutele
umbra într-un pahar cu apă
mai târziu s-o beau dintr-o suflare
până când frunza se va clătina în urma mea

am avut noroc să slujesc pământul
să-mi ţipe copilul în noapte
mi-e foame
să curgă lapte din cer!

 

7.  stare parţială de asediu asupra tuturor

în mintea mea se lasă ceaţa
se întâmplă  merg la doctor
îmi vorbeşte despre vreme
cum ninge în inima lui câteodată
şi ce bine că are un băiat frumos acasă
cât de mândru este să împartă planeta cu el
şi ce trist este
când mama copilului doarme fără griji în pământ

atunci mă las deoparte
uit de ce am venit acolo
îl iau de mână mergem la fereastră
îi arăt un nor care tot trece de vreo câteva ceasuri

prin faţa noastră trec sănii
îmi zâmbeşte jenat

ochii ca o dungă
e limpede mă vede
înţelege tot
existenţa norului cum trec săniile
zâmbetul
jena
amarul bucuria
că am aflat cine este

 

8. în zed şi-n zen

între mine şi tine
stau vieţile să cadă în pustiu
cum stelele din cer
pe bolta noastră palatină
vorbelor tăcere
ca la închinare
în zed şi-n zen

cât este ceasul?
nu te supăra că te întreb
prin aer pluteşte mâna lui tata
mă strigă du-te şi adu-mi capul
picioarele glezna uriaşului
să mi le coşi de trup
ca de Dumnezeul tău
dar mai ales adu-mi cuvântul

am obosit învăţătorule
la noapte mă ascund în palmă
tu să-mi tratezi gândurile de insomnii

 

9. din carâmb

merg constat într-un sens
pe care îl definesc
sunt chipul şi asemănarea mea bipedă
cu omul
din linii din sfori şi punct lăsat la dospit

creşti umbră creşti
acoperă-mă
nu mă privi din carâmb
pe lumea cealaltă
suntem prietene bune

 

10. puncte

sunt  puncte rotitoare în jurul propriei axe
o gloată de isterici care merg în convoi pe soare
în timp ce apocalipsa le iese în cale
în timp ce copilul tău şi copilul meu
în timp ce mă pierd

dacă e să-mi fac din viaţă un fular din pluş
dacă poate m-aş scufunda în moalele capului
într-o sondă fără alibi
într-un tricou alb 13
m-aş duce în cel mai select club
love story
I love the earth
I love you

sunt obişnuită cu declinările scoarţei
cerebrale
alunec frenologic în zone minate ale formei umane
în timp ce prietenul meu în timp ce prietena lui
în timp ce mă pierd

 

11. de neghină şi de dudă

am ridicat din sprânceană
şi ea a zburat încet pe un nor
la început s-a arătat ca un semn de pace
într-o sineală nemaipomenită
jos spre ochi sus spre cer universul
apoi m-a cuprins o teamă
dacă visul nu e de mine
că poate se prăvăleşte cometa
din părul meu facere
să-mi  cadă la picioare lumea
de neghină şi de dudă

 

12. toţi copiii mei sunt poeţi

vor ajunge cu siguranţă
la vârsta la care vor scrie poezii
o să aibă ce să le spună oamenilor
odată cu vârsta creştem
amintiri adunate
o să avem dragilor ce le spune
trebuie să avem ceva să le spunem
aşa fac toţi poeţii
trăiesc din trucuri
din acele minunate escrocherii sentimentale
le pun pe seama vecinului care este pe rând
gropar, agent de circulaţie internă, casier, ş.a.m.d.
drame fericiri tablouri întregi

poetul nu poate fi soţ
poate fi orice dar nu soţ
în faţa poeziei el este impar
nu are nevoie de însoţitor
îl poate deranja orice bâzâit
de ţânţar de muscă
de nevastă
aşa îi educ
ei oricum nu au nevoie de educaţie

în primul vers ultima strofă sunt femeie
nu am cum să fiu poet
am fost dedusă matematic
să susţin teorema coastei în plus
şi de aceea
am să nasc în continuare copii poeţi
pentru oameni

 

13. notă

nu există verde urât
nu există insomnii benigne
nu există afinităţi între oameni diferiţi
bunul simţ nu se înrudeşte decât cu educaţia
în rest cu nimic
valoarea omului este dată de conduita lui în orice moment al vieţii
astfel dacă poetul îşi ucide din gânduri personajele devin prea bune
şi sfârşitul lumii prea aproape de el
de aceea nu cred în frăţii, înalţi poeţi!
plimb cercul de la Nazca la Palpa
dorm cu apusul de soare după ureche
sunt verde în lumina ochiului

Silvia BITERE

376

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.