Poeme de Ofelia Prodan

Share Button

Poeme

tata era tânăr și bogat. mama era foarte tânără și foarte bogată. nimeni nu-i iubea. dar mama îl iubea pe tata și viceversa. au vrut să se căsătorească. au chemat fotograf, domnișoare de onoare, bucătar-șef, chelneri și mulți invitați. nimeni nu-i iubea. fotograful a venit cu aparatul defect. domnișoarele de onoare nici nu s-au ostenit să se machieze și să se îmbrace în rochii de aceeași culoare. bucătarul-șef era în toane rele și blatul tortului de nuntă s-a ars. chelnerii au spart toată vesela. invitații n-au mâncat nimic, nimic, dar au băut tot, tot, ba chiar au venit cu băutură de acasă. mama și tata erau în schimb atât de fericiți și se iubeau atât de mult că n-au observat nimic. abia când s-au îmbătat toți și s-au luat la cafteală, mama și tata au observat că o domnișoară de onoare care căzuse cu picioarele în sus nu avea chiloți și că bucătarul-șef, care era roșu la față și urla, avea două cornițe mici, mici și negre, foarte răsucite și ascuțite în vârf.

* * *

când era mama o puștoaică îmbrăcată în iie, cu două codițe lungi, împletite, pusă numai pe năzbâtii și se juca prin grădina cu duzi și cireși a bunicii, își imagina că o să fie cândva o doamnă bogată rău, atât de rău, încât tot satul o s-o invidieze. acum, când a ajuns o doamnă bogată, însă nu chiar atât de rău, oamenii din sat au îmbătrânit și-au dat în mintea copiilor și când mama vine de la oraș înveșmântată în bancnote nou-nouțe, foșnitoare, ei cred că este o farmazoană care vrea să le sucească mințile și să le fure sufletele cu banii ei blestemați și se ascund sub pat sau după sobele de teracotă, tremurând și clănțănind din dinți de frică, doar-doar o pleca. dar mama își dă jos veșmântul din bancnote și se face iar o puștoaică pusă pe năzbâtii și chiuie pe ulița satului ca la nuntă, încât ies toți de sub pat și de după sobe și chiuie și dansează cu un așa chef și bucurie de se face un ditamai tămbălăul în tot satul.

* * *

fratele meu e foarte pișicher: el face bani numai gândindu-se cum se fac banii. ce mai, deține știința supremă a producerii de bani mulți, grei și frumoși. mie mi se pare foarte enigmatică, ba chiar mistică această știință. numai bunul Dumnezeu știe cât m-am rugat până la sânge să mă trezesc și eu bogată peste noapte, măcar așa un sfert sau chiar un sfert din sfertul fratelui meu. fratele meu are și un covoraș gros în sufragerie sub formă de bancnotă și când are chef se urcă pe el și zboară direct în Hawaii. acolo petrece trei zile și trei nopți fără să închidă un ochi cu femei suple și frumoase ca în revistele glossy pe un yacht de lux și bea numai cocktailuri fermecate care îl transformă într-un soi de Barbă-Albastră. poate de aceea umblă vorba printre oamenii săraci și cumsecade că ar fi avut vreo trei-patru neveste care au dispărut fără urmă din vila și din viața lui.

* * *

într-o seară, s-a pus tata pe plâns așa din senin și-a plâns și-a tot plâns și eu am încercat să-l împac. i-am zis: „tată, orice-mi vei cere, eu îți voi aduce pe loc, numai spune-mi”. și tata, nimic, doar plângea. eu îl rog și îl tot rog să-mi ceară ceva, orice și el nimic. și atunci m-am pus și eu pe plâns. și plângeam amândoi împreună mai abitir decât niște bocitoare tocmite. și plângeam cu o așa râvnă și îndărătnicie că s-a deschis mormântul din mijlocul casei și-a ieșit bunicul numai piele uscată și os, tremurând din toate încheieturile, cu sticla de rachiu în mâna stângă și un teanc de bani în dreapta. cum îl vede, tata se oprește din plâns și-l ia în brațe, și-l întoarce pe toate părțile, și-l pipăie, și-l sărută pe tatăl lui drag, în timp ce el abia se mai ținea pe picioare de mort ce era. cu ultimele puteri, bunicul îi dă lui tata teancul de bani și tata îl înșfacă și-l bagă adânc în buzunarul lui fără fund. bunicul deschide gura și tot rachiul îi gâlgâie pe gâtlejul uscat până se îmbată criță și se prăbușește înapoi în mormânt cântând popește: „cu banii ăștia blestemați, fiul meu drag, eu ies plătind din mormânt, cu moartea pre moarte călcând”.

* * *

mama noastră dragă se îmbolnăvea rar, dar și când se îmbolnăvea făcea prăpăd. tușea îngrozitor, avea convulsii și în loc de sânge scuipa numai monede pe care tot ea le strângea, le săruta și le ascundea în sân să-i poarte noroc. am rugat-o să ia medicamente și n-a vrut. am rugat-o să-și facă măcar un ceai, că prea ne speria cu tusea aia convulsivă. s-a înduplecat, dar în loc de pliculețul cu ceai a pus în cană o bancnotă ruptă și murdară, a turnat apă clocotită peste ea și a făcut o infuzie pe care a savurat-o pe îndelete. și ne-am trezit peste noapte cu mama cât muntele Golgota, ceaiul nu-i priise și făcuse alergie. tremura din tot corpul și carnea cădea de pe ea bucată cu bucată până au rămas numai oasele și în mijlocul oaselor, o grămadă de monede tot cât muntele Golgota și pe muntele Golgota am văzut tot trei cruci și pe crucea din mijloc răstignită era mama.

* * *

mama avea o chestie tare de împărțit cu tata. fiecare a luat câte un cuțit și au început să măsoare cu un metru de croitorie cât se cuvine fiecăruia înainte să taie. mama și-a delimitat o bucată mai mare din chestia aia tare. tata s-a cam supărat și a înfipt cuțitul chiar în mijlocul chestiei. chestia s-a crăpat. mama i-a tras o palmă pe obrazul drept lui tata și din obrazul lui drept ieșeau flăcări. tata a întors și celălalt obraz să vadă ce face mama care fără să stea prea mult să chibzuiască i-a ars o palmă și mai usturătoare pe obrazul stâng lui tata. din ambii obraji ai lui tata ieșeau flăcări roșii de mânie. mama s-a speriat, s-a făcut mică-mică și s-a ascuns după dulap. tata a luat chestia aia tare cu el și s-a dus.

* * *

tata pufnea şi fornăia ca un cal de furie, suflând pe nări numai bancnote ieftine, decolorate. mama și-a dus mâinile la nas și le-a fluturat în zeflemea. ochii lui tata s-au bulbucat cât două jetoane de poker și au început să se învârtească în cap ca amorezii bogaţi şi burtoşi noaptea în jurul damelor de lux, stilate şi pretenţioase. mama a întins mâinile cu îndemânare și i-a apucat iute ochii lui tata care s-au rostogolit din orbite. mama s-a speriat și a sărit ca friptă în oala cu mâncare plină ochi numai cu bancnote proaspete, verzui. ochii lui tata s-au rostogolit spre baie și au făcut un duș rece. atunci, am aruncat o privire de curiozitate și am văzut cum în ochii revigorați ai lui tata se reflecta gura imensă cu dinţi de aur a mamei care ronţăia de nervi în bucăţi mici şi tari cât firul de praf de diamant bancnotele ieftine suflate de tata pe nasul lui fornăitor.

* * *

fratele meu drag s-a trezit într-o noapte, a deschis gura, a suflat în sus și din gura lui a ieșit o scară numai și numai de aur care ducea până la Poarta Raiului. fratele meu s-a urcat și a bătut îndelung la Poarta Raiului, dar nimeni nu i-a răspuns. supărat foc, fratele meu a scos banii direct din burdihan și a plătit împărătește niște diavoli care se învârteau și spionau pe acolo, să-i construiască o grădină cu mult mai frumoasă decât grădina Raiului. Dumnezeu, vâzând asta, s-a mâniat și a trimis o armată de arhangheli cu săbii de foc să dărâme tot ce construiseră diavolii ăia împielițați. dar cum au ajuns arhanghelii în grădina fratelui meu s-au minunat, și-au pus săbiile în teacă și au început să se joace prin grădină ca niște copii fără de griji. Dumnezeu s-a mâniat și mai tare și s-a ridicat chiar El și s-a dus la fratele meu să-l întrebe ce vrea în schimb numai să-și dărâme grădina și să plece. dar cum a intrat în grădina fratelui meu, Dumnezeu s-a minunat și mânia i-a trecut ca prin farmec și El a început să se joace și să zburde fericit cu arhanghelii săi prin grădină, în timp ce fratele meu zâmbea șmecherește întins cu ditamai burdihanu-n sus într-un hamac.

* * *

mă apucă uneori așa o lene că și să stau degeaba mi se pare o muncă herculeană. dar stau și mă gândesc cum ar fi ca toți oamenii să stea degeaba și afară să plouă torențial cu bani și mă întreb dacă oamenii n-ar lăsa deoparte plăcuta trândăveală și s-ar îmbulzi să-și strângă o avere de câte ori plouă torențial cu bani și mă mai întreb dacă la atât amar de bani n-ar huzuri toți oamenii ca niște nababi sau chiar l-ar putea mitui pe însuși Dumnezeu să le prelungească viața doar cu câteva secole numai să păcălească moartea și moartea să crape de ciudă.

* * *

nouă nu ne lipsește nimic, avem de toate chiar înăuntrul nostru. e suficient să ne băgăm mâna în burdihane și totul se rezolvă cât ai fluiera scurt, cu două degete. numai mie nu-mi reușește chestia asta. ieri mergeam printr-un deșert de bani și mi-a apărut chiar fata morgana. eu eram însetată, flămândă, pieile îmi atârnau, burdihanul mi se umflase și mă durea îngrozitor. am băgat mâna în burdihan să scot bani, așa cum mă învățase fratele meu cel șmecher, s-o cumpăr pe fata morgana cu cămilă, cu deșert cu tot, când fata morgana izbucnește în hohote cumplite de râs și râde și râde de parcă nu mai râsese de un veac întreg și-mi zice cu o milă umilitoare: „ai ajuns de râsul muștelor, tu chiar nu știai că ești singura din neamul tău care nu-i blagoslovită cu puterea misterioasă a banului?” și fata morgana mă sărută cu drag pe frunte, îmi pune un bănuț în palmă șoptindu-mi la ureche cu vocea tatălui meu: „să ai, fata tatii, și tu măcar un bănuț, să te treacă luntrașul ăla zgârcit peste apa infernului”, apoi fata morgana se făcu abur cald și intră ca un duh într-o lampă de aramă coclită.

* * *

se dădeau ai mei de ceasul morții, mai aveau puțin și crăpau de foame. gemeau, făceau spume la gură și se zbăteau de parcă erau loviți de boala copiilor. eu, în schimb, nu aveam nici pe dracu’, ba chiar mă bucuram că în curând o să am parte de puțină liniște, când fratele meu abia mă roagă cu glas stins: „fie-ți milă de noi, surioară dragă, uite cum îți face dracul ăla negru tăciune cu ochiul și cum îți întinde un sac plin ochi cu ochiul dracului, ia-l și dă-ni-l nouă, sacul ăla este salvarea noastră!”. mă uit la ai mei și parcă mi se face milă. mă opintesc din răsputeri și iau în cârcă sacul plin ochi cu ochiul dracului și fac așa cum mă sfătuiește vorbind în chinuri de moarte fratele meu drag: le pun câte o porție alor mei, o porție mare cât pentru un urs, pe care ei au înfulecat-o dintr-o înghițitură și printr-o tainică minune și-au revenit complet. acum, ei huzuresc sastisiți și se uită cu milă la mine ca la un biet gândac și eu tac și eu le fac umil toată voia, de parcă uitat e cu desăvârșire că mai devreme erau să-și dea duhul tânjind de moarte după ochiul dracului.

66

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.