Poeme de Fahredin Shehu. Prezentare și traducere de Mircea Dan Duță

Share Button

Fahredin Shehu s-a născut în anul 1972 în localitatea Rahovec din Kosovo și a absolvit Secția de Studii orientale la Universitatea din Priština. Este poet, scriitor, eseist, editor, cercetător independent al patrimoniului spiritual mondial și al esteticii sacre, și un  entuziast al caligrafiei. Scrie poezie mistică și transcendentală, proză, eseuri ;i studii, în albaneză și engleză. Printre cele mai recente lucrări ale sale se numără: o antologie de poezie intitulată Ecouri cristaline (2011), colecția de eseuri, coloane și articole despre cultură, artă și literatură Macadamul de smarald (2012), romanul Pieptenele din miere (2013) și volumul de poezie epică Maelstron Cele patru pergamente ale unui înțelept ilir (2014), care descrie viziunile spirituale și neliniștea creativă a autorului care oscilează între teurgie și revelație. Poezia lui Shehu a fost tradusă și inclusă în multe antologii și reviste literare,  peste tot în lume, iar autorul este adesea invitat la diferite festivaluri literare. El este și realizatorul renumitului festival Poezia și vinul, care are loc în fiecare an în localitatea sa natală.

 

Acolo

Când priveşti către formele norilor albi
îmi afli chipul înflăcărat de razele soarelui
mamă – ori nu sunt eu acesta?! – purtând straie
de brocart
precum în noaptea nunții,
cu părul uns cu ulei de lavandă
cu chipul ca o Lună plină
în fața unei oglinzi venețiene
precum pe vremurile când armele se împuşcau
se prăseau şi se ucideau reciproc
ca într-un concurs – cine va trece primul prin intersecția dintre cele două cimitire
unul al Ciumei și celălalt pentru copii morți de rujeolă

astăzi când îmi cobor privirea și-mi văd stomacul
în timp ce pământul se târăşte pe drumul său
într-un fel este ca şi cum aş vrea să cânt
cântecul Amiezei
când Soarele face să-ţi dispară umbra
și burlacii leșină
trăgând cu ochiul la Zâna cu părul cârlionţat ca o
flacără alergând în picioarele goale
parfumul de Mir și de Violetă se răspândește peste tot
ca în momentele când Luna era adorată ca un
Dumnezeu
în timp ce păgânii se rugau să vină ploaia
agitau clopote şi iarbă de mare
frunze bătrâne și mlădioase ramuri de
de salcie plângătoare

mâine ne vom privi direct în ochi
fiecare va surprinde minciuna celuilalt
cum se scurge ca mercurul în venele bătrâne
otrăvite cu antimoniu în tinereţe
iar chiurile noastre nu se vor stinge în roşeaţa rușinii
pentru că am împachetat întunericul în reguli
l-am legat într-un sac țesut
la Ghergheful Soarelui
acolo unde bei licoarea viței ce nu te îmbată niciodată
unde faci dragoste până ţi se taie respiraţia
și nu-i spui pe pe nume așa cum facem noi
acolo unde Cuvântul este făcut şi nu rostit…

 

* * *

Lumina soarelui și cuvintele tale mi-au spintecat fiinţa ca un trăsnet
în sufletul meu se aprinde o scânteie
poate că abia așteptați din adâncul sufletului şi pe stomacul gol să vedeţi un zâmbet pe chipul lui
stomacurile pline nu cunosc lacrima ar trebui să știţi şi asta
şi te văd zâmbind celui neştiutor atât de neştiutor pe cât poate fi – acela sunt eu – cel ce stă drept ca stânca
şi se uită prin binoclu

peste lac văd perechea de lebede şi jocul său erotic în apele iazului

poate îţi aminteşti cum ne-am întâlnit într-o latură Cristalină a Timpului
şi tu ții acum în mână cochilia goală în care răsună ecoul numelui meu
războiul s-a încheiat cam cu două decenii în urmă și noi încă ne mai Iubim
nebuni cum nimeni nu mai poate fi, aici unde vremea zâmbetelor false îşi aruncă zarurile și
într-un loc al serenităţii pe care-l numim inimă

 

Dragoi

Dragoi i-a fost numele până la moarte până când l-a ucis curiozitatea
blestemată a tatălui său bătrânul trăgea mereu cu ochiul

Dragoi se trezea dimineața și asculta cântatul
cocoșului care răsuna de departe, de la Shkodra, din Albania
Când cocoșul termina de cântat Dragoi mergea la mama lui
când ea se odihnea de la treburi

Să-i spună cât rău a reuşit el să distrugă cu ciomagul lui din lemn de alun

Bătrâna lui mamă cu harta cerului întipărită pe chip
zâmbea îl mângâia și vărsa câteva lacrimi în aşa fel încât
ele să ajungă şi pe obrajii lui Dragoi

Aripile mici pe care Dragoi le ținea ascunse sub haina lui de muselină
croită de către mama sa Miriai și marcate cu pecetea
cine ştie cărui Mare Arhanghel aveau broderii din mătase de culoarea acvamarinului cumpărată în Salonic înainte ca prinţul Franz-Ferdinand
al Austro-Ungariei să fi fost
asasinat la Sarajevo
Cum zilele treceaua una după alta,
adunându-se precum într-un buchet de mlădiţe de viţă,
mama lui Dragoi culegea petale de trandafir de culoarea sângelui
ca să facă gem o delicatesă eternă pentru întreaga familie

Tatăl s-a strecurat în camera băiatului în spatele perdelelor
din brocart greu și l-a văzut pe Dragoi dezbrăcat
pregătindu-se pentru o baie rituală cu sărurile a șapte mări
dizolvate în apa din cadă

Tatăl a văzut cu uimire aripile lui Dragoi – una în partea stângă
cealaltă în partea dreaptă a spinării

De teamă, tatăl a leșinat Durerea care i-a spintecat pântecul
la fel de ascuțită ca fulgerul care sfâșie cerul în timpul furtunii
i-a dat de știre mamei despre moartea

lui Dragoi
singurul miracol pe care bătrâna îl făcuse vreodată
zămislit din al nouălea cer

Totuși ea mai purta pe craniul bătrân o excrescență ușoară
ca un semn ca o pecete a cerului îndepărtat

Prezentare și traducere de Mircea Dan DUȚĂ

8

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.