Nicolae Sârbu, un periplu prin lumea viselor, a scriiturii, finalizat prin „O căsnicie infernală – provocări partajate în rate”

Share Button

„Ţăranul de litere”, ohăbeanul Nicolae Sârbu, care şi-a acordat titlul de nobleţe „Eu, Nicolae de Ohaba”, s-a născut acolo unde s-a născut şi veşnicia, la sat, mai exact la Ohaba Forgaci, în apropierea Lugojului.

70 de grăunţe de nisip s-au scurs până acum din clepsidra existenţei sale, clepsidră pe care i-o dorim a fi cât mai plină. În acest timp, „rătăcitorul” Nicolae de Ohaba şi-a descoperit Aurul din aripi, a iniţiat Cochetăria cu fulgerul, muncind neobosit pe un Şantier în creier.

Cu toate că se făcea remarcată Neputinţa de a închide cercul, hălăduind prin Provinciile cerului şi Ascultând ceasornicul din baie, ohăbeano-reşiţeanul nostru a izbit cu Pumnul pe i, a deschis Ferestre pentru labirint, „comiţând” nişte Vitralii sparte.

Călărind  („cămilând”) Cămila din Bucegi şi-a zis în barbă De o sută de ori Banat, făcând o haltă La Paradisul mineral al lui Gruiescu şi prin Rezervaţia naturală Cheile Nerei – Beuşniţa,  trăindu-şi Patima şi pătimirile unui publicist în pustie.

Meditând şi Veghind la căpătâiul cărţii, poetul se sperie şi exclamă: „N-am operă!” După această sperietură, Nicolae de Ohaba s-a dus şi s-a relaxat puţin în Piscina cu pioneze Stradivarius, mulţumit de faptul că are asigurat un cuibuşor binemeritat între coperţile Dicţionarului scriitorilor din Caraş-Severin.

carte-Nicolea-Sarbu 1aŞi pentru că pe data de 21 septembrie 2015 tocmai se-mpliniră 70 de ani de la venirea sa pe această lume, scriitorul îşi făcu cadou o nouă carte intitulată „O căsnicie infernală – provocări partajate în rate”, apărută la Editura TIM, Reşiţa – 2015.

Volumul strânge între coperţile sale rodul muncii a 45 de ani petrecuţi de autor (şi) pe domeniul publicisticii. Titlul este unul puţin cam derutant, făcându-l pe cititor să creadă că este vorba de o carte de confesiuni.

Cel care limpezeşte lucrurile este chiar Nicolae Sârbu, care, în Avertisment, precizează că „O carte nu-i ce pare a fi” şi că: „Interviurile de faţă pot fi documente sugestive pentru cele întâlnite şi trăite de autor. Ele nu aveau cum să spună totul nici despre epocă, nici despre scriitor. Cel care vă roagă să meditaţi la acest lucru: viaţa şi scrisul, ca o căsnicie infernală”.

Una din cele 20 de cărţi publicate până acum are drept titlu Poetul nu-i ca omu’, titlu care sună mai mult a atenţionare.

Da, poetule, eseistule, jurnalistule, managerule şi omule politic! Ai foarte mare dreptate. Poetul nu-i ca omu’! Poetul e ca Demiurgul. Seamănă metafore pe unde trece, în urma lui rămânând o dâră luminoasă.

Viaţa şi scrisul, ca o căsătorie infernală… Aşa să fie, oare?

Mircea ANGHEL

18

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.