Nicolae Bălaşa: Cu trotineta între iad şi rai

Share Button

La plecare, am hotărât să o luăm spre Frăţila, prin Satul Nou, să urcăm Dealul la Stupineaua şi să coborâm, printre pădurile dinspre Bălceşti. Traseul, un drum pietruit, nu tocmai bun pentru maşină, însă de un pitoresc aparte. Priveam înainte ca şi cum aveam un punct în care să ajung. Marginile drumului mi se împreunau la câteva sute de metri, în faţă, apoi iar se depicau și tot așa. Priveam şi încercam să menţin constantă viteza, chiar dacă  bătăile inimii mi-o luau uneori razna şi accelăram fără să vreau. Respiram adânc şi, din când în când, mă mai uitam în dreapta, în stânga, sau priveam în oglinda retrovizoare. În ea, Avi şi Maria, ca într-o poză vibrată de epocă. O clipă, mi s-a părut totuşi că semănau şi, pe moment, m-am gândit că bunica ar putea avea dreptate.

–  Dreptate?! În definitiv, ce-ar mai putea fi drept și ce nu, într-o lume de-a valma?  – m-am întrebat, fără a stărui în vreun răspuns. Mai bine lasă… Nu degeaba a zis poetul: ,,lumea-i cum este… și ca dânsa suntem noi”. Lumea? ,,Fatăăă!  Doamne, muiculiță, unde să pleci așa, că râde lumea de tine!” – mi-am amintit-o pe mamaie, zicând într-o zi, când voiam să o iau și eu așa, prin sat, îmbrăcată cu o fustiță, ce-i drept, cam scurtă și o bluzică înnodată deasupra buricului. – ,,Ei, râde?!… Ce, altă treabă nu are?”  – ,,Are, n-are, râde! …Și, mumă, ascultă-mă pe mine: când ai intrat în gura lumii, nici Dunărea nu te mai spală” – ,,Mda! Asta e! Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă! …Și ai bea, însă cum rămâne cu tine, ăla, pus veșnic între ciocan și nicovală? …Iar asta, doar așa, că, vezi doamne, nu ar fi în rândul…! Nu ești și basta! Ce mai de colo, colo? Ei, Doamne, iartă-mă și cu lumea asta!”

– Sarra, ai grijă, mamă, că nu tot drumul e al nostru! – m-a atenționat Maria, în momentul în care era gata, gata, să mă tamponez cu o altă mașină, într-un vârf de pantă. – Lasă-l pe Avram să conducă!  E mai odihnit, are experiență… În plus, orice ai zice, acolo te-au cam călcat în picioare. Ai obosit…

–  Dacă zici tu, fie! – am cedat eu în cele din urmă undeva, pe dealul deasupra Bălceștiului.

Când am făcut schimbul, la volanul mașinii, cu Avi, mă așteptam să mă îmbrățișeze și să mă sărute. Nu a făcut-o.

– Bă, mototolule! Au, au, au! Cu tine aș fi  şi acum fată mare. Norocul meu că m-a violat tembelul ăla!

– Sarra, cum poţi să spui asta? Avi te iubește…

– Mda! S-o  fi văzând și de pe lună, numai eu… Sau s-o fi rușinat și ăia de pe Marte, când o fi văzut cu cât patos m-a pupat.

– Ei, și cu tine? Vorba mamei, aşa dintr-o dată, tocmai aci, în vârful dealului, să ne ştie… Dumnezeu ştie cine să ne mai ştie?! Că până şi pădurea are ochi şi urechi!

– Asta pe vremea ta, pe când cu comuniştii… Ori cum ziceai? Din trei, doi erau ciripitori. Ăsta da vers pentru Cântarea României, unde se slăvea iubitul tău conducător. Auzi, mi-a plăcut chestia aia cu adidaşii. Şi felul întâi, şi felul doi! Sau e tot vreo bazaconie ca toate celelalte, de la mamaie?

– Mda! Ce bine era dacă ar fi fost doar poveşti de speriat mâţe!

– Naturale sau de ălea împăiate? Că din câte mai ţin minte, vă duceau cu şcoala la Antipa!

– Păi, ne duceau… Hodoronca tronca, hodoronca tronca… Excursii cu autocarul! În cele  din urmă, cumva, cumva,  tot ajungeai! Pe traseu, ni se prezentau măreţele realizări.

– Şi voi?

– Ne zbenguiam ca nişte draci împeliţaţi, scăpaţi de sub ochii părinţilor… Asta dacă nu avem vreum lovit cu leuca, drept purtător de griji. Supraveghetor! În caz contrar, cântam. ,,Poporul, Ceauşescu, România’’…

– Prezervative aveaţi cu voi?

– Sarra!… Mă faci să intru în pământ de ruşine.

– Pe vremea aia prezervative? – s-a mirat, într-un fel de aducere-aminte, Avi. Vitamina C, sare de lămâie şi frunze de muşcată.

– Ceee?!

– Ce?! N-ai să înţelegi. Alte vremuri…

– Mă rog, înseamnă că voi ziua, noaptea, doar cântaţi?

– E, cum să-ţi spun?… Mda! Mai şi cântam, mai şi mârâia unul, mai şi tuşea altul… Iar ăla cu bagheta, în faţă, lângă şofer: ,,Partidul, Ceauşescu, România!’’ Acum mă umflă râsul.

– Adineauri, ai zis: ,,Poporul’’,  ,,Poporul, Ceauşescu, România’’?

– Amestecau totul cât să zăpăcească omul.

– Ca şi astăzi. Înţelege careva ceva? Uite, de-asta suntem un fel de adunătură… Toţi, nişte zăpăciţi.

– Adunătură?  Ce să-ţi spun?! Adunătură şi nu prea, câtă vreme foamea ne-a vânturat  prin Europa, peste Ocean… În toată lumea!

–  Păi, atunci să adaptăm textul: ,,foamea, poporul, partidul, la, la, laaa,… România! În loc de ,,la, la, la’’, puneţi şi voi pe… Că, slavă Domnului, sunt! Hai, şi  cu cântec înainte, marş! Că tot ştiţi voi cum e cu mersul… Mersul cu trotineta între iad şi rai! I-auzi, domnule, ,,spre cele mai înalte culmi şi spre propăşirea…’’ Ba nu! Între Iad şi iad! – am îndemnat eu ironic, apoi l-am luat de gât pe Avi. – Tu ce stai, mă, aşa, ca un popândău şi beleşti ochii la noi, de parcă am fi doar două tute? Au, au, au! Bă, voi aveţi  tâmpeniile alea în oase. Nu vă mai faceţi bine! …Sau poate doar cu pământ de ăl galben! – vorba lui tataie. O să vorbesc eu, mai pe seară, cu el, când  o fi disponibil pe-acolo, pe lumea ailaltă. …Şi musai am să o iau în vreo parte, că după voi…

– Bravo! Aşa te vreau! – Ca la plenarele cece. …Cu iniţiativă! Doar angajamentul îţi mai lipseşte, în rest… – mi-a răspuns Avram în timp ce mi-a ţinut capul între palme şi m-a sărutat părinteşte, pe frunte, apoi a îndemnat şi el: – Hai, că până ajungem noi, se răcesc până şi termalele din Căciulata!

Bulzeşti 08.03.2014

Nicolae BĂLAŞA

301

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.