Mircea Anghel: Despre „muţenia” poetului şi despre alte cele

Share Button

Motto: „Cel ce-şi cunoaşte puternicia bărbătească, dar rămâne în slăbiciune feminină, acela este albia lumii” (Lao-Tzî)

Frumosul „nebun” al micului oraş, Nicolae Silade a fost muşcat de poezie încă din fragedă pruncie. A „debutat” la vârsta de 8 ani, cu o poeziţă difuzată pe postul naţional de radio, iar la 21 de ani şi-a văzut în Orizont prima poezie publicată (şi adăugită, de comunişti, cu versul „adevărate vestiri la gura furnalelor”). În 1979, debutează editorial cu „Visul în lucru”, la Editura (capitalistă, pe atunci) Litera, unde abia peste 3 ani l-au urmat Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Ion Stratan şi Florin Iaru, cei din „Aur cu diamante”.

Numele lui Nicolae Silade a mai apărut apoi în „Cartea poeţilor” (volum colectiv), Editura Lugojpress, 1994, pe coperta cărţii „Mergere înainte”, Editura Lugojpress, 1997, şi în „eternelia”, Editura Marineasa, Timişoara, 2006. Pentru că în 2013 a venit de la Editura BrumaR cu „iubirea nu bate la uşă”, vreau să fac puţină vorbire despre această nouă carte a sa.

Rătăcind prin sine, poetul Nicolae Silade descoperă averea lui cea mai de preţ: simţământul. Şi, din prea plinul său, începe a risipi, cioplind, cu inima-i daltă, golul din ea, pentru a-l umple, mai apoi, cu iubirea-i fără de margini.

Este un homo religiosus, care se închină Femeii divine sau Divinităţii din femeie. Pentru el, poezia este spaţiul în care este sechestrat, un preambul al iubirii. El ştie foarte bine, de la Eugenio Montale şi Odysseas Elytis, că femeia nu este altceva decât o treaptă către Dumnezeu.

Poate că de aceea a zidit-o în acest poem, pentru că întreg tomul nu este altceva decât un poem, o treaptă spre Dumnezeu. El se vrea tot timpul a fi, prin scriitura sa, cuvântul cel de început, cuvântul care îndumnezeieşte. Femeie sau iubire… O, nu, am găsit formula exactă! Femeie, iată iubirea mea pentru tine!

Demersul său liric este unul cel puţin curajos, ca să nu spun unul riscant. Să „ataci” un astfel de subiect trebuie să dai dovadă de un acut spirit de kamikaze. Lectura scriiturii, cap-coadă, m-a convins că a fost un risc bine asumat.

Poemele de „dreapta” nu sunt altceva decât un alfabet pentru noi, cei analfabeţi într-ale iubirii. La litera a aflăm că ea „este frumoasă ca un măr de import, dar că nu are gustul merelor coapte din livezile noastre de munte/nici aroma lor…”. El, cel care a fost izgonit din Eden, gustând din fructul interzis, spune „pe şleau că vreau să te am/trupul în braţe gol să ţi-l port/să văd fericirea dacă pot  s-o import”. Paşii alfabetizării noastre poetice ne poartă pe la toate literele. De la b aflăm: „zilele pe care ni le-a dat Dumnezeu puţine/ştiu bine că ştii doar şapte /şi nu poţi trăi în afara lor…”.

Iubirea şi femeia sunt văzute de Nicolae Silade din toate unghiurile, în toate ipostazele: „cu frumuseţea-i nemaiîntâlnită, cu nepăsarea-i de oţel, cu singurătatea asta care vine singură când nu mai ai nevoie de ea, ea te iubeşte ca pe sine însăşi, în fiecare clipă se naşte o fată care poartă numele tău, toamnele mele sunt mai multe decât primăverile tale, de dragul tău am învăţat toate limbile pământului, trupul tău e o sinteză  a celor mai perfecte trupuri,  dădeai lecţii de iubire celor care te iubeau, urme fără urme paşii tăi pe zăpadă nu se-aud scârţâind, cu ochii închişi în sărut te închipui cea mai frumoasă femeie din lume”.

Poemele de „stânga”, numerotate cu cifre romane, nu fac altceva decât să demonstreze, dacă mai era cazul, că „lenea” metafizică sau muţenia blagiană a vocii siladiene nu au marcat decât o perioadă de gestaţie a lavei poetice din el, care a erupt exact când trebuia, inundându-ne cu o poezie clasică, adevărată, aproape de sufletele noastre iubitoare de  frumos, dar mai ales de femeie, demostrând o adevărată ştiinţă a scriiturii, dar şi simptomele unei boli incurabile, care nu este altceva decât  acest „axis mundi”, legea atracţiei universale: IUBIREA.

Mircea ANGHEL

408

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.