Maria NIȚU: Jumbo [Poveşti din Cuib de vorbe]

Share Button

Prolog

Cum „vorba zboară”, cuvintele – păsări călătoare umblă prin lume, cunoscând-o şi încunoscând-o, ca apoi să se-ntoarcă la cuibul lor, „verba volant, scripta manent” (o expresie de rostit cândva povestea ei). Nicio pasăre nu e mereu călătoare în zbor, ar fi ca un insomniac veşnic, trebuie să poposească undeva, să aibă un loc de pornire în călătorie şi de întoarcere.

Pentru a-i înţelege zborul şi rostul acestuia în lume, pornind de la o vorbă- cuibar, îi căutăm cuibul, scotocim în el şi îl smotocim de-i merg fulgii (altă expresie zburătăcită din cuib).

Jumbo

Pre-text:

Dintre sutele de vorbe învârtejite în malaxorul zilei, se profilează pe cerul gurii vorba ceea: „Jumbo!”

Text:  

Voiam să scriu un bilet (nu de adio!) şi Adina îmi dă un creion rozaliu, ce se uită la mine poznaş, cu o gumă în creştetul capului, acoperită de zulufi din pene, alungit într-o hăinuţă în dungi curcubeu curcubitaceu şi care îşi ascunde, ca-n jocul „unde eşti, Chimiţă?”, mina de scris, când stau prea mult în repaus, gânditoare.

– Îmi place! Şi eu vreau unul, de unde îl ai?!

– De la Jumbo.

– Adică?

– Poftiiim?! Nu ştii de „Jumbo”?! Nu se poate!!

Îmi plec spăsită capul, vinovată de incultura-mi crasă, precum pekinezul meu Piki atunci când îl cert că a răsturnat vasul cu apă!

Cu aer de jubilaţie, îmi explică impetuos, cu generoasă înţelegere:

– E un magazin de jucării, dar nu numai, mai are şi o sumedenie de alte decoraţiuni simpatice, accesorii de petreceri cool ori chiar carnaval.

– Ştii, nu prea îmi fac cumpărături dincolo de cartierul meu, nici la Lidle ori Auschan, Mall, Dedeman etc.

Instantaneu, mi-am amintit însă că dimineaţa, când aştept în staţia de firobuz, opreşte alături un autocar cu inscripţia colorată „Jumbo”, să adune matinal, de pe traseu, job-iştii din „parohia” sa. Imaginea acelui logo mi-a revenit apoi în minte, văzută pe un pachet de bomboane jeleu, cu forme de elefănţel, ce mi-au plăcut mult şi din care i-am dus şi bunicii, pentru că erau moi.

– De ce se numeşte aşa? De unde îi vine numele?!

Adina se uită dezumflată la mine, ce întrebare prostească îi pun!

-Nu ştiu, pur şi simplu aşa îi spune.

Rămân agăţată de cuvânt, ca lipită de o gumă de mestecat. Îmi place de monsieur, e jucăuş, ghiduş, săltăreţ, parcă face giumbuşlucuri cu noi. Uite, am găsit un cuib, e drept, turcesc, cümbüşlük. Ar fi pe undeva pe aproape, fonetic şi semantic. Jucăriile sunt şi pentru clovnerii de circ. Animalele mai ales sunt puse să facă giumbuşlucuri: ce se mai amuzau copiii la delfinariu la giumbuşlucurile delfinilor, ori la circ, la giumbuşlucurile unor căţeluşi, cimpanzei… !E drept, elefanţii sunt prea ditamai, ca să facă giumbuşlucuri.

Ei, da, aveţi dreptate, etimologie populară, urechistă, m-am cam îndepărtat de cuvânt, nu prea au de- a face Fanarul şi timpul de la Poarta Otomană cu secolul 21 al supermarketurilor.

– Parcă e numele unui elefant, aruncă o vorbă nesigur Bela.

– Aha! E de la vreo jucărie cu nume din „Cartea junglei” a lui Kipling, acolo sunt elefanţi!

– Nţ! Pe elefantul de acolo îl cheamă altfel, Baloo!

Tavi, doctorandul nostru, corectează cu emfază de magister dixit:

– Se leagă de numele altui „elefant”, magnat în afaceri, proprietarul supermarketurilor, retailer de magazine „Jumbo”. Un grec, Apostolos Vakakis.

– A! Are stofă de Onasis!

– O.K. Şi el de unde i-a dat numele ăsta?! Din marsupiul său?!

– De ce nu? Poate face tot ce vrea muşchii lui! Ce importanţă are ?! Nu ţi-ajunge?

Mda! Într-o adevărată expediţie „Shoping la Jumbo”, în supermarketuri găseşti de toate botezate Jumbo, agende Jumbo, chitară Jumbo, creion dermatograf Jumbo, Ceaşcă Ivory Jumbo Julius Meinl etc. Iar într-o vacanţă, city breack, găseşti agenţie de voiaj Jumbo Travel, Hotel Jumbo, restaurant Jumbo Food etc.

– Ei, bravo! Care e legătura între ele? Că doar nu călătoresc pe elefanţi, în meniu nu –s  urechi de elefant, nu dorm pe canapea din piele de elefant…

– S-a răspândit cuvântul ca o molimă! În logica răspândirii pe glob, aşa e când apare o celebritate şi o storc ca o lămâie, să profite precum căpuşele, prin reclame şi vânzări, politică de marketing, publicitatea mercantilă a societăţii de consum.

– Cum erau tricouri, şepci, postere şi orice de pe lume cu  Pele, ori cu Che Guevara…

– Mie-mi place la Viena, unde totul e cu vioară şi numele Mozart ca un brand.

Care e brandul misterios al magnatului care şi-n perioada de criză a Greciei a fost prosper!? Cu succes de elefant?!

La două zile, Tavi îmi completează saga cuvântului, ca-ntr-o tragedie antică:

– Te mai interesează despre patronul lui „Jumbo”?! Ei bine, ieri, fiul lui cel mare, George Vakakis, a murit într-un accident de maşină. Avea 24 de ani. A acroşat o maşină cu o femeie şi un copil în ea. Avea 200 km la oră şi la aşa viteză au explodat instantaneu ambele maşini! Ca-n filmele lui Speilberg! O mascotă Jumbo, de rău augur, scoasă de destin în faţa sa! Puştiul pesemne avea adidaşi Jumbo, tricou Jumbo şi în mîini o jucărie Jumbo.

&

O moarte violentă, în accident, aşa cum aveam să citesc că a murit într-un accident Jumbo, eroul nostru în căutarea căruia am pornit. Tânăr şi el, şi tot la 24 de ani – ani mai grei, ca anii de mamuţi ai elefanţilor dispăruţi, dinozaurii lui Spielberg reînviaţi.

Era prin secolul 19, când nu se ştia de retailuri de magazine. Dar erau cărţi pentru copii, „Jumbo-regele elefanţilor”, musicaluri Jumbo…

Povestea începe nu tare de demult, ci mai aproape în timp, eroul nostru a fost cu adevărat un rege, rege al junglei, un elefant african, adus în Franţa din Imperiul Etiopian, din Sudan, prin decembrie 1860. Aici, în registrul de evidenţă a populaţiei, ocupaţia sa era elefant de circ – nu prea bănoasă, stresantă şi mereu itinerantă. Şi a crescut mare, grozav de mare, trompa lui era cât un crocodil uriaş.

Şi-a tot schimbat locuinţa, ca un copil de la orfelinat, dat tot altor familii întru adopţie.

După 3 ani la menajeria de pe lângă Grădina Botanică din Paris, a ajuns în locuri cu ceaţă şi ploi, ceva mai mulţi ani, 17 ani, la Grădina Zoologică din Londra. Aici, zoologul Bartlett i-a pus numele Jumbo, cum erau numiţi elefanţii din Angola. Un babuin mare din menajerie, prin 1800 era numit la fel, iar Bartlett îi mai spusese aşa şi unei gorile africane.

Aşa erau porecliţi cei graşi şi neîndemânatici (nişte „jumbo”!) şi pesemne glumea că erau masivi şi nu puteau face giumbuşlucuri de circ.

Dar copiii veneau cu drag la circ, era şi un cântecel cu un elefănţel Jumbo: „Când sunt un pic mai trist/ Sau poate plictisit,/ Mă duc din nou la Jumbo/ Şi sunt fericit”.
Jumbomania o cuprinsese şi pe regina Victoria.

Dar a venit omul cel rău de peste ocean, Barnum, era prin 1882, l-a cumpărat pe Jumbo şi l-a dus în America, să-l plimbe şi să-l expună pe bani grei, pe „colosul elefanţilor”, însoţit, pentru efect vizual, de elefantul pitic Tom Thumb, a făcut chiar  demonstraţii să probeze rezistenţa podului Brooklyn, a făcut paradă pe Broadway … Devenitse marea vedetă a Americii, mascotă în toate reclamele pentru orice obiect al Americii, de la pastă de dinţi şi praf de copt la marele avion Jumbo Jet. Trei ani a durat viaţa lui de star. În timpul unui turneu în Canada, la Ontario, în oraşul St. Thomas, Jumbo, după un spectacol grandios, când să treacă o linie ferată spre vagonul său, a fost izbit de un marfar ţâşnit din „Marea Trompă” a unei Companii feroviare. Elefănţelul Tom Thumb a supravieţuit, dar prietenul său nu. Până dimineaţa trupul îi era mutilat de vânătorii de suveniruri din giganticul Jumbo. Inima i-a fost vândută pentru 40 de dolari Universităţii Cornell. La banchetul organizat de Barnum pentru transferul scheletului la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, oaspeţii au fost serviţi cu jeleu pregătit din colţii lui Jumbo pisaţi.

Folkiştii mai fredonează Jumbo’s Last Ride (Ultima călătorie a lui Jumbo) ca un fond palimpsest pentru jumbomanie. Invitaţie la o călătorie pe trei continente pe urmele lui Jumbo!

Maria NIȚU

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.