Lucian Strochi: Fascinația perenității

Share Button

Structura cărților lui Lucian Strochi îi poate crea cititorului obișnuit sentimentul că apropie-rea de ele este posibilă doar en spectateur, citind și luând notițe… Un exemplu în acest sens, din impresionantul univers al creației lui, este volumul de sonete – Sonete italiene și engleze însoțite de comentarii, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2016 –, care, asemenea tuturor celorlalte (din care amintesc doar câteva, într-o ordine pur aleatorie: Ancade. Lucanse, Leme; Balade. Canțone. Lieduri. Sextine; Rondeluri. Pantumuri. Madrigale. Glosse. Thenson. Triolete; Doine. Descântece. Blesteme. Bocete. Colinde. Plugușor; Gazeluri. Distihuri. Masnavi. Rubaiate. Catrene. Poeme într-un vers, la care se adaugă masivul și elegantul volum Ancadierul), promite (și oferă, pe larg) inițiere, fiindcă, la fel ca în toate cărțile scriitorului, și acest volum este comentat cu atâta acribie de către  autor, cum nu cred să existe prea dese situații similare, cel puțin în literatura noastră contemporană. Mai mult chiar, este o particularitate care mă face să cred că, mai degrabă, pe lectorul obișnuit, la care mă refeream și la începutul acestor rânduri, care în poezie caută, în primul rând, pura desfătare, a-l „orienta” cu atâta exactitate (prin numărul copleșitor de trimiteri la observații, explicații etc.), prin meandrele textelor este, de cele mai multe ori, un mod de a-i impune să-și asume niște norme, care scad din libertatea lecturii. Toată această desfășurare de forțe pe care o probează cărțile lui Lucian Strochi traduce, cu deosebire, pasiunea lui extraordinară pentru scris, pe care, în cuvintele, În loc de prefață, de la începutul volumului, o mărturisește ca venind din primii ani de viață: De la început – patru ani și ceva, n. n. – mi-am dorit să fiu poet. Aveam senzația, fizică aproape, că sunt un pistil care își cheamă petalele înapoi. Petalele, adică versurile. Tot aici, la începutul cărții, poetul mărturisește că a compus primele versuri la șapte ani, mai exact, o Odă stângace, închinată lui Eminescu.

Amintita particularitate a scrisului lui Lucian Strochi, comentarea poeziilor, făcută de el însuși, ca și adnotarea observațiilor unor voci critice ale momentului (I. Holban, M. Mancaș etc.) sugerează, de asemenea, o anume propensiune didactică a autorului, însă exprimă, în egală măsură, și un mod insolit de prezervare a creației, cu tot ce presupune arealul acesteia, altfel spus, cu toate instanțele lirice, de la procesul de creație – a cărui geneză o relatează amănunțit -, și până la receptarea produselor acestuia. De remarcat este și că, în textele poetice și, mai ales, în comentariile acestora, Lucian Strochi aduce prodigios părți consistente din bagajul său cultural, cuprinzând mitologie, religie, numerologie, istorie, literatură, lingvistică (semantică, etimologie), simbolistică etc., desfășurând, așadar, cum spuneam mai sus, adevărate lecții de cultură și artă, construite atent și oferite cu toată generozitatea cititorului, făcându-l, în același timp, părtaș la procesul de creație, arătându-i aspecte din culisele acestuia (ambiguitatea din primul vers se păstrează, de pildă, notează undeva).

În planul conținutului, Lucian Strochi repune pe tapet, la nivelul întregii cărți, teme și motive literare clasice / clasicizate, între care dominante sunt arta și iubirea (ca formă de manifestare totalizatoare a universului, așa cum sentimentul însuși se autodefinește în Sone-tul iubirii absolute, de unde redau doar finalul: Sunt val, sunt munte și sunt veste. / De sunt erou, sunt și poveste: / De-s om, sunt lucrurile toate), laturi fundamentale ale condiției umane, în general, și ale creatorului de frumos, în special. Prezente sunt însă și reveriile, straniul, nebunia, moartea, visul, absolutul, condiția artistului etc., împletind toate aceste „ingrediente” cu notații meta-literare consistente, existente nu doar în paginile explicative, ci și în partea literară a cărții: Ca un sărut fugar (așa-i sonetul) sau:              Cu fiecare rând, noi achiziții, / Și un înscris (nu știu de e poetic)

În privința artei (în ipostaza Galateei, de pildă, aceasta se eva-luează: iată-mă întreagă, idol târziu, solemn, înglobând – după cum îi reproșează  creatorului ei – supremul tău orgoliu), de care este preocupat la cote înalte, scriitorul urmărește și transpune în imaginarul poetic pe care-l creează – a cărui atmosferă amintește de sonetele shakespeariene, adesea, și, prin consecință, de cele ale lui Vasile Voiculescu – aspecte legate de tot ceea ce presupune câmpul semantic al acesteia. Spre exemplu, în poezia cu care se deschide volumul, creatorul însuși se dezvăluie, schițându-și autoportretul, dar, totodată, făcând și referiri la concepția lui despre artă. Legat de amintitele comentarii, numai textul din incipit, spre exemplu, beneficiind de nu mai puțin de opt pagini de explicații ale fiecărei aserțiuni formulate (de pildă: cronicari – aici sensul este ironic; fala-n ramuri – ca lenjeria intimă pusă la uscat. Aluzia e transparentă; poetul refuză biografismul excesiv care, în opinia unora, ar explica opera; ori: Prin ultimele trei versuri – notează altădată – iubirea își depășește cadrul obișnuit, devenind cosmică etc., etc. …), încât aceste glose sui-generis devin pagini care înclină deseori spre eseu, după cum arătam. Uneori, aceste note înglobează fragmente care par paradoxale, cel puțin la prima vedere. Iată, de pildă, una: Orice nume tinde să devină anonim, pe măsură ce se clasicizează.

În ce mă privește, am convingerea că poeziile lui Lucian Strochi, singure, au suficientă vigoare, încât să străbată timpul, fără a fi susținute de comentariile părintelui lor, oricât de pertinente ar fi acestea. În plus, mai cred că lectorul, de obicei, este inițiat în această artă, în momentul în care începe să citească, iar, dacă nu, poate citi doar pentru plăcerea pe care o oferă armonia prozodică, împreună cu imaginile artistice care i se desfășoară în versuri impecabil construite și beneficiind, de asemenea, de o ortografie și o punctuație impecabile, ceea ce constituie o raritate în poezia contemporană.

Mioara BAHNA

422

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.