Liviu Andrei: Joi, după Miercurea Ciuc

Share Button

Șapte luni și ceva de calificată depărtare. Cam cât o naștere prematură, dar uite că, Sofică era plăcut ancorat în enclava bozgorimii. Eclerul îi era pus la muncă și nu-și dorea altceva decât să-i curgă plăcere şi prin vene, nu doar sânge stătut. Județele curului meu… Am nimerit sau cre’că am fost nimerit cam bine… N-am observat hotarul ăsta sexualo-bozgoresc decât după ce l-am cricat și pe Țolică. Mi-a dat binișor și el. A dat cu opturi ca-n femeie și-mi venea să râd, da’ a dat. A dat băiatu’… Ghiolbănește, da’ a dat. Mdea… Abia acum le văd. Uite! Fundașii mei au înfipt obeliscuri subțiri ca șpalierii de vie din zece-n zece metri și uite că sunt legate unele de altele cu catifele excitatoare deprinse din biciuști, care sug sângele din rană dacă ai  dacă n-ai sug transpirația  și cu care poți să-ți ștergi secrețiile de la VĂLE-LE-U-U-U-U sau de DĂ, MĂ, MAI U-Ș-O-OR!!!, de ÎMI VINE-E-E-E!!! și de ÎH! ÎHU! ĂH!. N-o să mai port pantofi cu șireturi că risc să mă spânzur beat, de bine ce-o să-mi fie… Ho ho!

Când te bate plăcerea ca pe mochetă, lumina și adevărul sunt două dintre chestiile de mic tonaj pe care le-ai uita ușor în ploaie, că nu se umflă, că lasă-le, bă,  dreacu acolo! Nu le mai băga și p-alea-n casă, că sunt milenare, deci sunt de la mama lor din pielea Pământului nefript. Da. Nu se gândise la lojă. Oricum, masoneală e peste tot. Dacă e aer cât de cât respirabil, sigur e și Masonerie pe acolo.

La Reșita făcuse parte din loja Lumină și Adevăr, o bucăţică mai mult sintetică de Masonerie Albastră. Se înfierbântase un pic cu gândul la șorțul de gospodin, dar când s-a văzut cherchelit de mia și ceva de euro − că se face o masă cu frații, așa se face domnu’ doctor, da’ nu te speria că vă primim câte trei și vă descurcați toți și iese bine și se discută un pic de politică până apar primele firimituri pe fața de masă apoi toți aclamă sau stafidesc verbal conceptele de pizdă, până crapă tavanul de rușine sau cel puțin așa ar trebui − nu i-a picat prea bine la oscioare.

 Treaba cu şorţul puternic i-o facilitase un burtos care se ocupase cu vitele și-n ceaușism și iliescism și se ocupa şi acum. Era atins de microbul văcăresc. Mirosul de bălega îl întinerea. Ciudat, dar burtosul nu gemuse deloc sub proctoscop de parcă nici nu i-l băgase și se lăuda cu taurii lui Limousine, Pinzgau și Simmental, toți rași la cur cam un metru pătrat, ca să li se vadă mușchiulețu-n cute, să știe omu pe ce aruncă bănișorii și cu Mastorius Holsteinucare era să-mi spargă mâna, al dreacu, că mi-a prins-o pe grilaj și mi-a frecat-o un puţân de fierătaniile ălea, daăștia n-au coarne… D-aia am degetul ăsta așa cocârjat… Pe masonul care înghițise un pui de elefant îl chema Mihnea Cernăștean. Mihnea tauriferul-a sunat  imediat chiar după a doua ședință de tratament, de cum se căcase fără durere, lăsând la bâldâbâcul veceului un coblizău negru ca un ciot de alun, care în mod normal ar fi acționat ca un smirghel pe mațul lui neputincios.

  Domn Cebuc! Ești mare, domne! Io am fost și la nemți și n-au lucrat ca dumneata… N-au lucrat, dacă-ţi zic, ce dreacu! Cunoști bine omu’ pe dincolo și cine știe să sature și cealaltă gură, deține cheia vieții. Nu fac mişto! Am o propunere pentru dumneata, da’ nu discutăm acuma că e treabă marsupială! o sfârşi tauriferul, cu o voce pitită.

*

Raiul poponăresco-bozgoresc avea și el hăurile sale dichisite în care dacă nu-ți frângeai scula, măcar îți mânjeai pasul hotârât de nămol de băltoacă, iar proctologul a simțit-o pe pula lui. Cu toate că își schimbase religia sexuală, Sofian trebuia să mai lingă puțină sărătură femeiască din când în când pentru că masculul − chiar și cel corectat şi răs-corectat anal − are nevoie de anumite minerale nesentimentale, disponibile doar în fructul otrăvitor al corpului muieresc. Astfel natura umană, strictă şi răzbunătoare, îl capsa puţin la nervi iar proctoboyul apela la prostituate. Era o decizie sexualmente înţeleaptă. Nu se mai încurca cu agațamente care i-ar fi halit timpul sexual destinat plăcerii pederaste. Era un fel de dializă futăcioasă, dementă şi absolut necesară până îşi transplanta integral homosexualitatea.

Se știeeeee! Banul satisface cel mai repede ștoiul. Sofian simțea cum masonii din bancnote i-o dezmiardă și ei alături de curviștina care presta rapid, împinsă de la spate de molecularele care-i sunau în continuu a futut. Înverzitul Iorga îi făcea cu ochiul și-și vântuia limba în semn de futai secular. N-am mai futut de-o sumedenie de ani și vreau să te fut pe tine până mi se frăgezește marginea plină de mătreațoaie a țilindrului… Jur pe România legionară spânzurată cu barba mea cea sură! Jur dară!

  Închide-le, fato, că nu pot să mă concentrez! o zori doctorașul, smucind-o ușor de chică, la limita dintre atenționare și durere, atât cât să-i arate curvei că el e vizitiul, că el a marcat banul și că ea îl suge bine pentru că masonii printați pe bancnote i-au încălzit gâlcile și i-au umflat buzoaiele cu o pompă vascularizată.

Haimanaua îi iese din tarap și ridică ochii spre el − e tehnică biblică de adăpat jidanii războinici cu tot cu măgă-rușii lor, aplicată în filmele cu pornache în natură, care a intrat în folclorul practicilor sexuale strămoșești; ține ochii pe victimă până ți se pare rece la dosu’ palmei, indiferent c-o tranșezi sau c-o sexezi înainte s-o tranșezi! Ți-a intrat ceva-n pleopă?! Pironește-ți sculătoru chiorâș, dar nu-l slăbi din ochean că nu te pui cu cel viclean! Nimic! − apoi se întinde spre cele două telefoane.  Le-a omorât. În douăzeci de secunde e cu ventuza la loc pe zvârluga doctorașului, luându-i temperatura la buric cu fruntea.

 Sofian se simte conectat la priză. A stat cam mult pe roșu. E nevoit să se încarce cu electricitate femeiască cam o dată la trei luni. Așa e acum și e absolut normal să fie așa. Odată ce va avansa în poponărie, va putea respira și mai mult în oceanul înțesat de placton pederast și va avea nevoie de mineralul femeiesc doar o dată la șase luni. Din păcate, tot surplusul de mineral se elimină încă la primele transpirații. Ar fi fost prea simplu să fie simplu. Ce bine ar fi fost să muiască trei-patru luni la rând și apoi să stea liniștit șașe, șapte ani că doar ar avea suficient mineral pizdesc în cămara lui cocoșată de dromader al pustiului sexual. Dar nu. Dumnezeu a fumat Jamaica și ne stoarce ca pe rufăraie. Ne cam vine rândul printre ultimii la plăcere… Suntem vecini de coadă cu panteiștii… Da ce pot iosă fac? Să grevuiesc și să ejaculez în supărarea sindicală?!

  Huuuh! Gataaa, fato! se trase el dintre buzoaiele curvești, gâfâind încet. Întoarce-te să te lucrez un pic și e cam gata…

O sexa violent în mama iedului. Lucra la dublu privind în tencuiala zglonțuroasă a peretelui. Îi înfipsese mijlociul în rect din defect sexualo-profesional. Deşi bine priponită, ea nu țipa sub solia unghiei ascuțite din anus. Banii îi astupaseră gura. E incredibil de sănătoasă în maț, păpușoaica… Să vezi și să nu crezi… Zici că bagă-n ea numai corcodușe și lapte de capră… Nu simțise nimic suspect pe furtunul ei dorsal. Lacrimă. Curva nu schița nimic la avalanşa de dătături. Nici măcar nu respira mai greu. O atenționase încă de la început să nu mi te jelești că nu-mi plac lătrăturile, dea?

Sofică nu putea regula orice țuțubidă. Pizdoasa trebuia să aibă părul scurt ca să pară cât mai masculină la înfățișare și dacă avea țâțe mici, ca de pisică proaspăt fătată, era vis. Cam din jumătate-n jumate de oră de heteroiditate plătită îl apuca brusc nevoia să fie străpâns în palmă de tuleie de barbă sârmoasă, dar n-avea ce face și se mulțumea cu râşcâiala jderului curvesc. Trăgea în el miros afânat de secreție vaginală molipsitoare. Era o doză bună de scârboșenie femeiască care-i întărea și mai mult convingerea că alesese bine, atunci când simțurile plăcerii îl îndemnaseră să se îndepărteze grabnic de lumea vaginelor dințate.

Pe jurebia asta o luase dintr-un ziar de anunțuri cu apartamente, mașineturi și fufe din Brașov.

  …da’ ai păru’ scurt, da? Bun… Panselelor  patru bee…, lângă Aurora… În Dârste, nu? Dea! Combinat, da! Combinat vreau! Te sun atunci, fato! Mdea…

Orașele României se împart în două categorii supra-sexuale: cele care au curve pe lovele și cele care n-au și nici n-o să aibă vreodată. Unde nu sunt pisicoase de ziar, e jale pe stradă și burțile bărbătești seamănă cu gușile balenelor. E multă tristețe unde nu e supapă la prostituție și iarna vine mai devreme şi se cacă ger, doar așa de-a dreacu; fructele sunt mai mici și mai sărace în vitamine, iar numărul pulărăilor care poartă ochelari e semnificativ mai mare. Prin urmare, Csiksereda era un oraş unde soarta sexuală a pulărăilor înfierbântaţi de chinezia şerpească din scrot era definitiv peceluită. Sigur, mai existau una-două-zece fofeze obosite, zgăibate-ntre bucile celuloase şi ciuruite de chiuretaje, dar alea erau pentru şmecherii cu rană crudă-n deltoid, miliţienii cârnăţoşi şi sculerii de partid verde care voiau să fută după castron de gulaş sărat şi o repriză de înjurat România, în aplauze asudate între pereţi de poliester. Ciucul avea de lucru pentru orice ghioarlă, nu sufereai de drama fidelii plângăcioase, dar te obliga la navetă sexuală dacă voiai să te-nfigi în scoică.

  Io sunt… Deci ai douăș’trei la interfon, da? Bine… Aha… Îl iau p-ăla din dreapta, da!

Bambinoasa nu era vreo specială a atracției feminine. Nici nu trebuia. Era o bănățeancă futăcioasă cu un nas subțirel, fugită de sărăcie la adăpostul cărnos al pulii. Proctoboyul n-avea de gând să cardească o unguroaică de ținut și voia să se asigure că haimanaua nu e panonică. Nu suporta limba exilului său sexual nici măcar în onomatopeele simulate ale futaiului plătit.

  Nu vin dacă ești Maggy… Ești Maggy?

  Ce să fiu, mă?! Aloo! Vorbește, măi, în telefonuăla că n-aud nimica! Daa! Un milion jumate combinat sau o oră două terminări… Nu! Nu stau toată noaptea! Nu!

Singurul inconvenient din raiul bozgoresc al Miercurii Ciuc era limba aia împuțită ca un câine șorecar făcut lubeniță de tir și lăsat veceu pentru muscoaie pe linia continuă, care îi invadase creierul odată cu libertatea plăcerii. Graiul secuiesc nu e nici ungurească pură și nici o neo-românească pocită. E o maghiară fiartă în ceapă roșie, înceată. O cusătură de regionalisme ierboase. E ceea ce am putea numi bardoul limbii atilești. O mai întreb o dată când ajung la covercă,  ca să mă deslușesc… O ia din ușă.

  Bună, fata mea! Ez magyar parfüm[1], nu? Miroase faaaain, o complimentă el stufos, plăcut impresionat de draperiile vinete care arătau a serai în pâlpăiala bulbilor stradali. Parcă le-a ciordit de pe gaica Marriottului… Nu cre’că e garsoniera ei, ce dreacu! E prea ţărnănoasă…

  N-am înțeles, nenea! Dezbracă-te și tu și întinde-te acolo, că mă duc până la baie…

Nu e székely… E pizdină made aici. Dacă tot mă mânjesc, barem s-o fac patriotic, ce pisici!

Pufarina se simțea mai sigură-n carnații când băga sculă mai matură în ea. Avea ea fixul ăsta de produs. Parcă pizda îi pătimea mai puțin pentru cașcaval. Dreacu știe! Cert e că mai pufănea și a plăcere din când în când, dacă dădea de un caricioplan gros, ca o pană de buturugă, din ăla fus ca piciorul de pat. Nu-i prea plăcea cățălitul cu puștanii și îi cam grăbea. Hai termină și tu că a trecut jumătea! Cele mai roşii futaiuri era cele cu pretenarii peştelui. Vezi, fă, că trece Muclea pe la tine! Ieşi un pic din producţie şi fă-l şi pe iel! Hotărâtul borţos, care venea ţintit să aibă ce povesti despre cum am rupt-o p-aia să moară Gigi-n covrigi! De nu i-am dat cinci bolovani de pulă din dosu’ curţii… Bani?! Păi ce bani, căca-te-aş? Păi io bulesc pe bani? Am pe basculantă… Am rupt-o la preş  să mor abrupt, dacă te mint! Am scos bulion dân ea… atunci când iese la prieteneală, o înjura încă din sonerie. Grăsucul ţigănos avea un dop de belengher şi mai mult băga aer decât popică, dar târfa se făcea aluat sub balastul de osânză ghiorhăită şi icnit de focă şi respira chinuit ca o măgăreaţă snopită de bâzdoacă că aşa-mi place mie, fă! Să dau io... Îi treceau prin minte toate futelniţele pe care le luase prin scări de bloc şi prin veceuri şi simţea cazmaua de haiduc a beţivanului de ta-su care o biciuia peste mutră din te miri ce. Şi acum îndura pachidermul până o secerau răbdările, şi, când credea că nu mai poate, simţea pişâlcul călduţ curgând jetuit prin prelungirea matahalei care cică bulea şi el ceva. Dar nu se termina cu o grăsuială cu două. Telefoanele sunau ca la pizzerie şi el nu mai pleacă-n morţii măsii de nespălat fioros că mă ţine din valută… Cioroiul carosat voia să mai fumeze o ţigară în timp ce ea-l fuma pe el, cât de poate de fără mâini, cu rotulele pe parchet.

  De ce te-ai oprit, fă? se ambalează Muclea, ochind-o peste dealul burţii sale.

  Nu mai fac, bă! se ţâfnoşi ea, stergându-se de bale. Ai asta şi nu…

  E bilă, fă! O am dî la bulău. E din cur de şampanie…

  Nu asta! Asta! se pironi ea cu degetul colorat, ca un pointer la un metru de vânat înaripat.

 Grăsănetele se uzmi ca să-şi verifice şublerul şi să afle ce pula mea are asta. Cu o mână îşi proptea burdihanul şi cu altă şi-o cerceta. Concluzia veni repede.

  Nu ştu’ fă! E de la McDonalds… Hai fă-mă că te te te te te termin!

PTUFFF!!! A lipit-o. N-a dat tare. A prins-o cu degetele, dar i-a mişcat puţin ochii-n castel, doar cât să o sperie şi să uite de negul sau băşica infectată ţigănosului şi să-l servească iar la oral. Fumul unei noi ţigări urcă în sunet disperat de Nokia şi ea trage-n ea şi pierde încă un arab sau vreun puştan care e destinat acum spre grăbeala alteia. Făcear-ai infarct, căptuşitu’ dreacu că mi-ai mâncat sufletu’!

 

                                        Liviu AndreiFragment din romanul PROCTO (în lucru)


[1]  Aici cu sensul de Candește a parfum unguresc, nu?

1395

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.