Laura Lindstedt: ,,literatura reprezintă pentru mine un spaţiu liber al gândirii”

Share Button

Laura Lindstedt este o scriitoare apreciată din Finlanda, care a vizitat România cu ocazia lansării la Gaudeamus – 2016 a unui prim roman de-al său tradus în limba română, intitulat ,,Oneiron. Fantezie despre primele secunde de după moarte”, la Editura Paralela 45. Chiar dacă, din cauza programului încărcat, nu am putut realiza interviul la Gaudeamus, scriitoarea mi-a trimis ulterior răspunsurile. Acest interviu reprezintă o primă formă de a o cunoaşte, dar şi o invitaţie indirectă la lectură a traducerii romanului său – ,,Oneiron. Fantezie despre primele secunde de după moarte”, o carte care trebuie să facă parte din lista de lecturi obligatorii, din acest an, a unui cititor pasionat de literatura străină contemporană în general şi de spaţiul literar scandinav în special.

George Motroc: Doamnă Laura Lindstedt, pentru început, care sunt primele dvs. impresii despre România?

Laura Lindstedt: Am vizitat numai Bucureştiul şi aceasta a fost o vizită foarte scurtă, dar mi-am dat seama că oraşul trece prin nişte transformări culturale. Am dat un interviu într-o cafenea extrem de cochetă, de tip hipster, şi am auzit că s-au deschis primele restaurante vegan în Bucureşti, altfel spus lucrurile evoluează într-o direcţie favorabilă. Poate că Bucureşti va fi următorul Berlin… Precum alte ţări din Europa de Est, aţi avut un anumit curs istoric, care a  inclus o revoluţie sângeroasă, în 1989. Dictatura comunistă este, cred, una dintre temele care încă trebuie aduse în discuţie, din moment ce fiecare ţară are momentele ei negre din punct de vedere istoric. Am mers cu maşina pe lângă Casa Poporului şi acest punct de referinţă din vremea regimului Ceauşescu m-a impresionat prin imensitatea absurdă. Dacă mă voi întoarce vreodată în Bucureşti, vreau să vizitez şi interiorul clădirii.

G. M.: …Dar despre Gaudeamus?

Laura Lindstedt: M-am simţit confortabil acolo! Locul nu a fost imens precum Târgul de carte  de la Frankfurt, unde aproape că m-am rătăcit…

G. M.: Cine este Laura Lindstedt? Faceţi, vă rog, un scurt c.v. privind activitatea dvs. literară!

Laura Lindstedt: Adopţia a fost tema romanului meu de debut – Sakset (Foarfecile, Teos, 2007), cel care a primit cronici elogioase, dar şi o nominalizare pentru Premiul Finlandia. Cel de-al doilea roman – Oneiron (2015) este o poveste fantas-tică despre acele clipe misterioase care urmează unei morţi. A avut o primire elogioasă în Finlanda, a câştigat Premiul Finlandia, dar a primit şi alte nominalizări. Până acum, drepturile de difuzare s-au vândut în 12 ţări.

G. M.: Ce rol joacă actul de a scrie în viaţa dvs.

Laura Lindstedt: Este o parte esenţială a fiinţei mele. Scriu în fiecare zi, măcar în jurnalul meu, şi observ lumea din jurul meu prin intermediul scrisului.

G. M.: Credeţi că literatura poate salva lumea sau măcar ne poate face fericiţi?

Laura Lindstedt: Pentru mine, literatura, prin tot ce are ea mai bun, reprezintă un spaţiu  liber al gândirii, un loc sigur de a-ţi exprima ideile şi sentimentele. Cărţile ne pot face fericiţi sau trişti, ne pot aduce alinare, dar nu, ele nu pot salva lumea. Aceasta rămâne o prioritate pentru politică şi alte tipuri de activităţi pragmatice.

G. M.: În Finlanda există mulţi sau puţini scriitori care trăiesc doar din vânzarea cărţilor lor?

Laura Lindstedt: Din punct de vedere geografic şi, în special, lingvistic, Finlanda este o ţară mică, astfel încât este clar că foarte puţini autori pot  trăi doar din vânzarea cărţilor. În Finlanda, suntem norocoşi să avem un sistem de burse literare, atât guvernamentale, cât şi de la câteva fundaţii private. Ca o completare financiară, scriitorii fac şi alte lucruri: editează cărţi, predau, scriu cronici şi aşa mai departe.

G. M.: În ţara dvs. şi în zona scandinavă există această obsesie de a câştiga Premiul Nobel pentru literatură?

Laura Lindstedt: O, Dumnezeule! Chiar nu ştiu! A avea obsesia reputaţiei şi a gloriei nu poate cauza o literatură durabilă. Pentru mine, astfel de chestiuni sunt total irelevante.

G. M.: Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre ,,Oneiron” – prima dvs. carte tradusă în română!

Laura Lindstedt: Şapte femei, fiecare dintr-o ţară diferită şi fără să se cunoască înainte, se întâlnesc  într-un spaţiu nedefinit, alb şi doar cu câteva secunde înainte de moartea lor. Artista newyorkeză Shlomith, contabila-şefă Polina din Moscova, pacienta din Brazilia cu transplant cardiac –  Rosa Imaculada, eleganta marsilieză Nina, care aşteaptă gemeni, Wlbgis din Olanda, ce suferă de cancer la gât, senegaleza Maimuna care visează la o carieră de model şi adolescenta austriacă Ulrike, toate acestea s-au pomenit într-un spaţiu alb şi gol. Timpul, aşa cum îl percepem noi, a încetat să mai existe şi toate senzaţiile fizice par să fi dispărut. În ,,Oneiron” trec de la eseu la poezie, de la umor la furie, în timp ce îi cer cititorului să se gândească la ceea ce înseamnă caracterul inevitabil al morţii. Precum romanul meu de debut, şi ,,Oneiron” reprezintă o formă de provocare care duce comunicarea la un alt nivel.

G. M.: Vă rog să ne spuneţi câte ceva despre următoarea dvs. carte!

Laura Lindstedt: În acest moment, lucrez la două opere de ficţiune în paralel. Dar nu, niciuna nu este terminată! Mie, îmi ia mai bine de doi ani ca să fie gata. Unul dintre manuscrise se ocupă de istoria Finlandei, mai exact de continuarea războiului dintre Finlanda şi Uniunea Sovietică, între 1941-1944. Am găsit un caiet cu memoriile care aparţineau surorii bunicii mele, din perioada petrecută într-un spital de război din nordul Finlandei şi care a decedat în 2004… Romanul meu va fi construit în jurul acestui jurnal.

George Motroc: Sper să vă întâlnesc din nou, la următorul târg de carte, cu următoarea dvs. carte!

Laura Lindstedt: Da, aş fi încântată să vizitez din nou România!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.