Ion Vidu şi Augustin Bena, implicaţi într-un proces de plagiat care a durat 9 ani

Share Button

În urmă cu aproape două săptămâni, la Lugoj, s-au derulat lucrările unui simpozion internaţional („Păstrarea tradiţiilor folclorice”), un workshop din cadrul unui proiect dedicat conservării şi promovării tradiţiilor culturale în Reşiţa, Lugoj şi Veliko Gradište (Serbia), generos finanţat (prin programul IPA), menit să ducă la intensificarea relaţiilor culturale, sportive şi în domeniul învăţământului.

Deoarece nu am fost onoraţi prin transmiterea unor informaţii privind existenţa şi conţinutul proiectului (de neînţeles ignorarea Filialei Lugoj a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, un for al muzicienilor profesionişti dintr-un oraş cu vocaţie muzicală!), iniţiem un serial prin care dorim să împărtăşim cititorilor „Actualităţii”, dar şi colegilor muzicologi din Reşiţa şi Veliko Gradište (istorici şi critici muzicali, lexicografi, organologi, pedagogi, folclorişti, etnomuzicologi, bizantinologi, membri ai prestigioaselor uniuni de creaţie din cele două ţări), care urmează să participe şi la alte etape ale proiectului, câteva secvenţe mai puţin cunoscute din mirificul univers al folclorului lugojean.

vidu bena 1*

Bobocele şi inele (variantele lui Ion Vidu şi Augustin Bena)
şi problematica prelucrării folclorului

Concertul corului secţiei pedagogice a Academiei de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, dirijat de absolvenţii clasei de dirijat a profesorului şi compozitorului Augustin Bena, rectorul instituţiei, desfăşurat în 17 iunie 1938, sub auspiciile instituţiei universitare transilvănene, în programul căruia, la punctul 13, figura şi Bobocele şi inele, compoziţia lui Bena, a generat o neobişnuită dispută în lumea muzicală românească. Asemănarea frapantă a conţinutului muzical şi a versurilor cu compoziţia omonimă a lui Ion Vidu a determinat formularea unor grave acuzaţii de plagiat împotriva muzicianului clujean, într-un denunţ penal semnat, câteva luni mai târziu, de Sidonia Vidu (născută Viţa), văduva „doinitorului Banatului” (Ion Vidu decedase în 7 februarie 1931), şi de fiica acestuia, Lia Popescu-Vidu.

Asistate de avocaţii lugojeni Petru Maior sr şi Petru Maior jr (deopotrivă muzician, corist al Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, apoi solist al Operei din Timişoara), cele două petente se adresau Tribunalului din Lugoj, iterând rugămintea de a dispune cercetarea şi instrumentarea acuzelor formulate, pentru a se stabili „vinovăţia inculpatului A. Bena pentru delictul de contrazicere a operei muzicale şi literare Bobocele şi inele, creaţiunea defunctului I. Vidu şi proprietatea subsemnatelor” (Denunţ penal, dactilogramă, Biblioteca muzicală Tiberiu Brediceanu, Biblioteca Academiei Române, Bucureşti), bazându-se pe prevederile Legii asupra proprietăţii literare şi artistice promulgate în 28 iunie 1923 şi solicitând o „pedeapsă exemplară”.

Autoarele denunţului cereau imperios confiscarea şi distrugerea tuturor cópiilor partiturii incriminate şi publicarea sentinţei definitive în două din cele mai importante publicaţii naţionale, „Patria”, din Cluj, şi „Universul”, din Capitală, cheltuielile urmând să fie deduse pe spesele profesorului clujean, dar şi pe cele ale instituţiei academice, considerate parte în proces, în calitate de organizatoare a spectacolului. Totodată, se pretindea, ca despăgubire civilă, suma de 150.000 de lei, exclusiv plata cheltuielilor de judecată, atât din partea pretinsului plagiator, cât şi din cea a Academiei de Muzică, ce făcuse publicitate concertului prin lipirea unor afişe, tipărise programe şi percepuse o taxă de intrare.

Vidu - Bobocele si inele 1Augustin Bena (29 X 1880, Pianu de Jos, jud. Alba – 10 I 1962, Cluj) îşi desăvârşise studiile muzicale la Akademische Hochschule für Musik din Berlin (1903-1905) şi la Conservatorul de Muzică din Bucureşti (1905-1906), dar avea şi serioase preocupări literare (inspirat, poate, de Lucian Blaga, cu care era verişor), obţinând licenţa în filologie şi doctoratul, în 1925 (cu teza Limba română la saşii din Ardeal), la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj. Aidoma lui Vidu, a desfăşurat o prodigioasă activitate folcloristică în calitate de culegător de folclor, dăruind literaturii corale, prin măiestria prelucrărilor sale, adevărate bijuterii componistice. Nu a fost singurul lucru care l-a apropiat atât de mult de preocupările „doinitorului Banatului”.

Ceea ce a fost Vidu pentru Banat a reprezentat, în mod providenţial, Bena pentru Ardeal, contribuind la înfiinţarea a zeci de ansambluri corale şi trupe teatrale. În 1935, urmând exemplul lui Vidu (care, în 1893, iniţiase unul din primele cursuri de dirijat coral din istoria muzicii româneşti), a pus bazele unui curs similar, în premieră pentru arealul cultural transilvănean. Având în vedere similitudinea, amploarea şi intensitatea preocupărilor celor doi corifei ai muzicii corale, rolul pe care l-au avut în impulsionarea vieţii muzicale din cele două ţinuturi româneşti, procesul nu reprezenta decât o grotescă distorsionare a realităţii, implicând două personalităţi care aveau suficiente elemente de compatibilitate. Augustin Bena avusese prilejul să cunoască în mod nemijlocit Banatul şi efervescenţa vieţii sale spirituale în 1940, la doi ani de la intrarea pe rol a procesului, când însoţise colectivul Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj în refugiul timişorean, în calitate de director al instituţiei, după Dictatul de la Viena.

Bobocele şi inele, varianta lui Vidu, scrisă pentru cor bărbătesc, pe versuri populare aranjate de autor, fusese realizată în jurul anului 1890, opusul, dedicat avocatului şi tribunului George Dobrin, editat în 1895 la Institutul Litografic „F. M. Geidel” din Leipzig, intrând în repertoriul permanent al Reuniunii Române de Cântări şi Muzică din Lugoj şi cunoscând o mare popularitate în cele mai diverse medii. În schimb, Bena pretindea că la baza elaborării lucrării sale (realizate pentru cor mixt, în 1938, având ca suport literar, de asemenea, versuri populare) se afla o veche melodie populară, care avea o arie mare de răspândire şi circulaţie în Banat şi Transilvania, negându-i lui Vidu orice contribuţie în conceperea ductusului melodic şi a versurilor, precum şi, pe cale de consecinţă, paternitatea asupra lucrării.

Pentru a-şi argumenta acuzaţiile, semnatarele petiţiei înaintau probe literare (care rezultau din analiza prozodiei textului) şi muzicale. Din punct de vedere literar erau iterate 11 elemente care, în viziunea lor, susţineau teoria plagiatului. În preambul era utilizată metoda expunerii comparative a unor fragmente din textul celor două opusuri, pentru a demonstra similitudinea lor, subliniindu-se, în acelaşi timp, şi prezenţa unor licenţe pe care şi le „permisese” autorul variantei scrise pentru cor mixt, „câteva modificări grosolane care diminuează opera”; se imputa autorului incriminat scrierea cuvântului „Siminic” cu literă mică, autorul „neştiind, în graba copierii, că este un nume al unui munte din Banat”; se reproşa înlocuirea cuvântului „mândră”, cu forma vocativă „mândro”, care nu ar avea relevanţă în graiul bănăţean; autorul plagiatului îşi permisese şi înlocuirea sintagmei „că cu” (care, deşi reprezintă o cacofonie, este o formă de exprimare specific bănăţeană) prin cea „căci cu”. În continuare erau enumerate şi alte minore modificări ale textului (înlocuirea unor conjuncţii etc.), care, în opinia denunţătorilor, ar fi denaturat sensul literar şi ar fi maculat caracterul piesei elaborate de Vidu. În ceea ce priveşte concepţia muzicală, se recunoştea consecvenţa lui Bena de a păstra, în conformitate cu „originalul”, aceeaşi tonalitate şi acelaşi contur melodic, precum şi structura ritmică şi indicaţiile dinamice, permiţându-şi, în schimb, „câteva acrobaţii de înregistrare, prin nişte artificii de scris şi ridicând o notă printr-o coroană sau prin machinaţiuni odioase, inducând buna-credinţă a auditorului şi a publicului în eroare”, care au transformat frumoasa compoziţie într-o „aberaţie artistică”.

În vederea efectuării unei expertize muzicale care să fundamenteze ştiinţific acuzaţiile de plagiat, soţia şi fiica lui Vidu propuneau trei prestigioşi muzicieni: compozitorul şi profesorul Sabin V. Drăgoi, directorul Conservatorului Municipal din Timişoara, Liviu Tempea, compozitor şi fost profesor de pian auxiliar la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, şi Clara Peia-Vojkicza, profesoară de pian la Conservatorul de Muzică din Lugoj, strălucită absolventă, ca şefă de promoţie, în 1930, a Academiei de Muzică din Budapesta, la clasa profesorului Sándor Reschofsky.

În sprijinul probaţiunii testimoniale depuseseră depoziţii o seamă de prestigioşi intelectuali şi muzicieni lugojeni: George Dobrin, Gheorghe Onae (dirijor şi mare animator al vieţii muzicale locale), Ioan Bacău (dirijorul Societăţii Corale „Lira”) şi Virgil Luca (pensionar, cu o bogată experienţă corală). Totodată, semnatarii denunţului îşi rezervau dreptul de a prezenta la dosar, în timpul desfăşurării procesului, şi alte probaţiuni rezultate din depoziţiile unor martori.

În finalul înscrisului era amintită „revolta” publicului lugojean, sensibil la astfel de manifestări denigratoare la adresa lui Vidu şi a muzicii sale, care-şi găsise ecou şi exprimare în condeiul unui remarcabil poet local, Grigore Bugarin. Acesta îşi afirmase indignarea în versuri, poemul său, publicat în ziarul local „Răsunetul” din 11 septembrie 1938, fiind citat în finalul denunţului:

După moartea lui I. Vidu

Vidule, tu dormi ca morţii,
La Lugoj, sub glia rece,
Şi cum zice Eminescu:
„Vreme vine, vreme trece”.

Doina ta ţi-o plânge vântul,
Când se scutură frunzişul,
Şi o duce peste holde,
Către Dunăre, Timişul.

Ea e dulce şi e sfântă
Ca şi slova din Scriptură,
Dar comoara ta de cântec
Astăzi pare că se fură.

Iară văduva cernită,
Chinuita-nvăţătoare,
După anii tăi de trudă,
Niciun ajutor nu are.

Bena - Bobocele si inele 1Declanşarea procesului de plagiat pe care familia Vidu îl intentase lui Augustin Bena, rectorul Academiei de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, incriminat pentru plagierea opusului coral Bobocele şi inele, a determinat luarea unor poziţii pro şi contra din partea unor reprezentanţi de frunte ai vieţii muzicale româneşti. La rândul său, pentru a-şi pregăti apărarea, Bena solicitase o expertiză muzicală din partea lui Nicolae Ursu, fostul său student, care tocmai obţinuse calitatea de expert (Augustin Bena îi solicitase sprijinul lui Nicolae Ursu, printr-o epistolă expediată din Cluj în 26 februarie 1940: „Uită-te la ambele prelucrări, cifrează-le, compară-le şi spune dacă găseşti barem urme de plagiere, şi dă un aviz categoric”). A fost iniţiată o adevărată polemică privind deontologia muzicală şi gradul de originalitate a unei creaţii muzicale bazate pe folosirea integrală a citatului folcloric, precum şi elementele care trebuie să delimiteze adevărata creaţie, care conferă dreptul de autor, de simplul aranjament coral care implică minime adaptări armonice.

La 4 ani de la înaintarea acţiunii în instanţă, într-o epistolă adresată lui Sabin Drăgoi, redactată în 28 iunie 1942, George Enescu, informat de muzicianul bănăţean asupra conflictului, îşi formula propriile opinii în legătură cu acest caz: „O melodie, şi-n special o melodie populară, are o armonie a ei, firească, singura care-o complectează. Orice altă armonie riscă să-i altereze caracterul, să-i schimbe semnificaţia. După mine, armonia naturală a unei melodii care este a tuturora este şi ea a tuturora. Singurele originalităţi cari nu ameninţă să desfigureze o melodie populară sunt transcrierile acesteia pentru anumite grupuri de voci sau de instrumente, sau de voci şi instrumente, precum şi introducerea extrem de prudentă şi discretă a unor ornamente contrapunctice în caracterul melodiei, cu condiţia ca acestea să nu-ngreueze îmbrăcămintea armonică ce-o învăluie. Cu cât o melodie populară e prezintată mai simplu, cu atât mai viu străluceşte-n toată frumuseţea ei”.

Enescu fusese informat asupra disputei, printr-o misivă, de însuşi autorul incriminat, Augustin Bena, la care face trimitere în post-scriptumul scrisorii citate, părând a pleda în favoarea muzicianului clujean, solicitându-i însă lui Sabin Drăgoi ambele partituri, pentru a se putea edifica şi pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză: „P.S. Recitind scrisoarea Dlui Bena, văd că este chestie de repetarea unor cuvinte. Dar cum o cântă poporul? Mai e chestia unor întârzieri la sfârşit… detalii! Mai mult nu pot vorbi în cunoştinţă de cauză, căci îmi lipsesc notele. Dacă se poate, aş ruga să mi se trimită câte un exemplar la vila «Luminiş-Sinaia-Cumpăt», unde plec în curând”.

Peste câteva luni, reluând corespondenţa cu autorul operei Năpasta (într-o epistolă datată 14 decembrie 1942), George Enescu, mulţumindu-i pentru primirea partiturii Rapsodiei din Belinţ, opus orchestral dedicat maestrului, mărturisea că evitase înfăţişarea la tribunal (putem deduce că fusese citat în calitate de martor, probabil la solicitarea pârâtului): „Referitor la procesul Bena–Vidu, mi-am spus opinia în scrisoarea ce ţi-am trimis-o acum câteva luni. N-am avut timp să-mi târăi picioarele pe la tribunal, lucru de care fug, având prea mult de lucru cu muzica mea. Sper că acest conflict se va termina în mod just şi satisfăcător”.

Împreună cu denunţul penal înaintat Tribunalului Lugoj, în august 1938, de Sidonia Vidu-Viţa, cea de-a doua soţie a defunctului Ion Vidu, şi Lia Popescu-Vidu, fiica compozitorului, prin care îl acuzau pe Augustin Bena de plagierea opusului coral Bobocele şi inele, am identificat, în Biblioteca muzicală Tiberiu Brediceanu, şi o dactilogramă a declaraţiei compozitorului incriminat înaintată organelor judiciare.

Printr-o amplă pledoarie, acesta încerca să demonteze acuzaţia de plagiat, pornind de la evocarea studiilor sale de specialitate, unde avusese prilejul să facă o clară diferenţiere între muzica cultă şi cea populară, şi invocând argumente legate de specificul folclorului, ca aparţinând „patrimoniului poporal”, ceea ce nu poate conferi paternitate niciunui autor asupra unei simple prelucrări.

După nouă ani de la declanşarea procesului, în 1947, Tribunalul din Lugoj, bazându-se pe depoziţiile şi expertizele muzicale efectuate, a soluţionat cauza prin respingerea acuzaţiilor de plagiat şi declararea nevinovăţiei lui Augustin Bena. Dincolo de tribulaţiile sufleteşti ale lui Bena şi deteriorarea, într-o oarecare măsură, a imaginii sale publice, în contextul tragicelor evenimente ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezbaterile şi polemicile provocate de acest incident au avut un anumit rol pozitiv, oferind istoriografiei muzicale şi muzicologilor o interesantă temă de reflecţie şi dezbatere privind deontologia artistică, limitele în care poate fi încadrat plagiatul şi semnificaţiile prelucrării folclorice.

Constantin-T. STAN,
membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România

(P.S. O variantă mai amplă a prezentului material a fost publicată, sub egida Centrului Cultural Bucovina, în „Ghidul iubitorilor de folclor”, nr. 3/2013, Editura Lidana, Suceava, p. 187-198, responsabil de ediţie: dr. Constanţa Cristescu.)

572

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.