IN MEMORIAM: Călin Vlasie despre Vasile Andru. Mesaj năucitor din marea trecere

Share Button

George Motroc: Domnule Călin Vlasie, vă rog pentru început să ne schiţaţi un portret al OMULUI numit Vasile Andru…

Călin Vlasie: Trupul firav al lui Vasile Andru ascundea un spirit extraordinar. Iradia o lumină de sfânt. Nu-ți venea să crezi, privindu-l și vorbind cu el, că sfinții trăiesc lângă noi în trupuri atât de mici.

George Motroc: Am avut ocazia să îl ascult la mai multe târguri de carte şi am fost impresionat de vocea şi de privirea sa luminoasă care transmiteau o mare putere de muncă, dar şi o mare bunătate,  puritate şi modestie… Sunt acestea atributele atât de rare pentru lumea literară contemporană, dar care care ne pot apropia de sfinţenie?

Călin Vlasie: Și da și nu… Bazil, cum îi spuneam eu, era un exemplu de normalitate generoasă.

George Motroc: Vă mai amintiţi contextul în care l-aţi întâlnit pentru prima dată?

Călin Vlasie: Mi-e foarte greu să fixez prima întâlnire, dar cu siguranță prima dată când l-am cunoscut mai bine s-a întâmplat la Paris în toamna lui 1990. Eram amândoi aplicanți la o bursă oferită cu multă inimă de o fundație franțuzească. Bursa îți crea posibilitatea de a te documenta pe viu în Franța despre ceea ce părea a fi normalitate intelectuală și culturală. Noi tocmai ieșisem din grota ideologică și trebuia să recuperăm rapid. Prietenul nostru Matei Vișniec ne-a facilitat cazarea în Cite universitaire unde administrator era o anume doamnă Brie… Matei ne-a prezentat-o punând accentul pe e… și noi, eu și Bazil, am crezut că e franțuzoaică. Era o ardeleancă get pe get! Ne-a ajutat mult atunci – nu aveam prea mulți bani francezi. Bazil a „vrăjit-o” și a reușit să stea la căminul studențesc câteva luni… Camera mea era mai ieftină cu câțiva franci și Bazil s-a mutat în locul meu în pavilionul norvegian. Eu găsisem un prieten din copilărie care mă invitase să stau la el. O economie serioasă care m-a ajutat să călătoresc și să vizitez multe muzee. Prietenul meu nu-mi cerea niciun franc pentru cazare. Bazil s-a mutat la  mine înainte de sfîrșitul perioadei de cazare plătite de mine la madame Brie. Petrecem mult timp cu Bazil, ieșeam de multe ori împreună în Orașul Luminilor. Și desigur discutam despre literatură, cea de la noi și cea franceză.

George Motroc: În perioada comunistă, Vasile Andru era un nume interzis?

Călin Vlasie: Nu-mi amintesc… Vasile Andru a publicat opt cărți în perioada aceea, prima, debutul, în 1970 și ultima în 1987. E ceva, nu?

George Motroc: După 90, se poate spune că nu-mele său s-a identificat cu mişcarea isihastă?

Călin Vlasie: Desigur! Avea o putere de persuasiune absolut teribilă. Era pregătit pentru așa ceva!

George Motroc: Ne puteţi spune care este cea mai frumoasă amintire legată de Vasile Andru?

Călin Vlasie: Atunci când, la biserica Zlătari din București, împreună cu soția mea l-am cununat cu Silvia, Silvioara cum o alinta Bazil… a fost un moment de neuitat.  Vasile era extrem de emoționat. Nu pot să uit costumul lui bej de ginere și părul proaspăt vopsit… Silvia i-a fost aproape până în ultima clipă vie și îi este aproape și de acum înainte în posteritate.

George Motroc: Au existat cuvinte ale sale care v-au marcat?

Călin Vlasie: Nu aș putea spune… Vasile Andru era cu totul un spectacol parcă dintr-o altă lume…

George Motroc: Cum era scriitorul Vasile Andru în raport cu editorul Călin Vlasie?

Călin Vlasie: Extrem de disciplinat și cooperant. Toți scriitorii veritabili se comportă la fel. Și foarte modest. Grafomanii și veleitarii în schimb sunt plini de ifose!

George Motroc: Ce puteţi face dvs. în special, ce putem face în general noi, cititorii, pentru a cinsti memoria acestui adevărat şi autentic model spiritual românesc?

Călin Vlasie: Să-l citim! Vasile Andru a lăsat o operă sapiențială, cum spunea el, o operă pentru suflet, cum rar mai găsești în ziua de azi. Vasile Andru a fost și un prozator de excepție. Cărțile lui din anii 1970 anunță postmodernismul românesc. De aceea era atât de apreciat de un scriitor ca Gheorghe Crăciun. Crăciun îl considera un scriitor aparținând generației ’80! Așa se explică antologarea lui Vasile Andru în celebra Competiţia continuă din 1994, antologia alcătuită de Gheorghe Crăciun și  editată de mine, dedicată textelor teoretice ale scriitorilor optzeciști.

George Motroc: În loc de final, vă rog să ne povestiţi acea ultimă şi tulburătoare întâlnire epistolară pe care aţi avut-o cu domnul Vasile Andru…

Călin Vlasie: Am scris pe 22 octombrie pe pagina mea de facebook și mai mult și mai bine nu pot adăuga:

Mesaj năucitor din marea trecere

Știam de câteva zile că Vasile Andru este foarte grav bolnav… Dar acum, vestea că Bazil s-a sfârșit de pe lumea asta a încețoșat lumea cărților în care mă aflu la târgul de carte de la Frankfurt… În urmă cu 9 zile mi-a trimis un mesaj năucitor, pe 13 octombrie:

„Dragă Călin,

Cu o mega-editură, evident eşti un mega- editor.

Laudatur!

Îţi trimit două volume de mare interes, aş zice:

  1. Neoisihasmul (pt. Sapientia)
  2. Zece povestiri antume (proză tare)

Le-am numit antume, pentru că, la apariţia lor, eu nu voi mai fi de faţă: sunt în marea trecere.

Nu te întrista de vestea asta.

Poţi trimite, te rog, contractele pentru aceste 2 cărți, să le semnez cu mâna încă vie?

Cu iubire, Andru-finu”

Vasile Andru și Silvia Andru au fost finii noștri… dar înainte de asta Bazil mi-a fost un mare prieten. Am trăit bucuria de a-i fi editat un număr important de cărți în ultimii 22 de  ani. Să se odihnească în pace acolo unde totul este atât de lin!”

1

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.