George Lână: ”Concert de trompetă în vie”

Share Button

„Concertul de trompetă în vie” (Waldpress, Timișoara, 2017) al lui George Lână m-a convins că merită întreaga atenţie a cititorilor lugojeni, care formează, prin tradiție, un public exigent şi elevat.

Cartea colegului jurnalist de cursă lungă mi-a demonstrat, încă o dată, că jurnalistica nu usucă literatura, așa cum spunea odată Cristian Tudor Popescu, ci o ajută, o întregește, o stimulează prin ritmul rapid al trăirilor, al arderilor acumulate, o înțelepțește.

Dovadă, doar în ce privește Lugojul și Timișoara, nume ca Robert Șerban, Ilie Chelariu, Adriana Weimer, Laurențiu Nistorescu, Nicolae Silade sau regretatul Constantin Buiciuc.

În al doilea rînd, pentru că partea „geamănă” de ediție bilingvă, adică traducerea în limba engleză, aparţine unei lugojence de toată isprava şi despre care se vorbeşte mult prea puţin în oraşul natal, şi anume Antuza Genescu.

În al treilea rând, pentru că am dorit să-l cunosc pe George Lână, sau Gogu Lână cum îi spun apropiaţii. Unul dintre cei care mi-au povestit despre el este fotoreporterul şi uneori redactor al ”Redeşteptării”, Casian Mărgineanţu, coleg cu George în anii de aur ai cotidianului Timişoara.

Şi, nu în ultimul rând, pentru că am o stimă deosebită faţă de deschizătorii de drumuri ai presei de după 1990. Eu am intrat în media la 7 mai 1992, în urma unei selecţii pentru Tele Europa Nova, cum se numea pe atunci, iar primul articol l-am semnat în ”Redeşteptarea” cu numărul 82, din decembrie 1992.

La aniversarea numărului 100, îmi amintesc că artistul plastic Traian Abruda, pe atunci membru al redacției, mi-a urat: „maestre, să ne revedem cu bine la numărul 1000”! Am zâmbit confuz pentru că mi se părea de domeniul fantasticului, am spus absent „ce să mai fie, numărul o mie…” și iată că acum ”Redeşteptarea” a trecut de ediția 1.400 şi eu mă aflu tot acolo, slujind acelaşi crez.

George sau Gogu Lână face parte din acel mic grup de oameni frumoşi, nebuni, uneori naivi, alteori partizani ori încrâncenaţi, dar mereu idealişti, maeştri ai cuvântului, care au reinventat presa românească de după 1990.

Uneori am polemizat cu ei, alteori i-am aplaudat, dar mereu i-am admirat. Astăzi, idealiştii s-au lăsat de presă, suntem tot mai puţini, tot mai dispersaţi, iar locurile libere au fost luate de hărmălaia online, de cinicii de serviciu, de slujitorii unei amoralităţi mai periculoase decât imoralitatea însăşi.

Dragi prieteni ai cărții, este o întâlnire prietenească și pentru că ne cunoaștem atât de bine, v-aș propune să punem de-o parte tiparele și formele fixe ale unei lansări clasice. Să încercăm să abordăm lirica lui George Lână pe un alt palier, acela al percepției.

Vă propun, așadar, un mic exercițiu de imaginație: imaginați-vă o mulțime de oameni pe străzi, oameni care așteaptă ceva, poate o mare sărbătoare, și se îndreaptă spre adăpost, spre casă, spre familie.

Femei, bărbați, copii, adolescenți și vârstnici, merg cu pași mărunți și grăbiți, purtând pe cap niște căști în care răsună reverberația versurilor din această carte.

Este ca un flux de gânduri, care curg discret și mi-am imaginat o mulțime de oameni care ar fi foarte mișcată de această receptare… auditivă.

George Lână vine aici cu o carte de versuri, la o lansare tradițională, și poate că asta e un fel de barieră pentru genul lui de poezie, care se cere receptată altfel.

Lumea contemporană e aidoma acelei mulțimi care se îndreaptă grăbită spre casă, obosită și cu dorința de a încheia socotelile, și de ce ar face asta?

Pentru că există sărbătoarea promisă, așteptată de care vorbeam. Acestei lumi i se adresează George Lână. Există mereu în poezia lui o referire la Divinitate, la relația cu o Divinitate căreia autorul știe că la un moment dat îi este dator cu un ceva, un ceva care va veni cu siguranță…

Mi-a plăcut acest dialog printre rânduri, cu substrat, cu o Divinitate subînțeleasă, care nu are nimic ritos, nu are nimic ritualic sau pretențios, e ceva foarte firesc și, până la urmă, foarte uman.

Nici urmă de morgă, de prețiozitate căutată, ci mai degrabă o zonă intimă de confort, ceva foarte personal, care nu se cere clamat, explicat, ori măcar mărturisit celor din jur. Acel ceva pe care îl purtăm, l-am purtat întotdeauna în noi.

George Lână este de apreciat pentru grija, pentru atenția cu care așează fiecare cuvânt în vers, în strofă. El ia arta poeziei foarte în serios, de altfel, a și scris o carte pe această temă, „Atelierul lui George” – pasionantă lectură pentru cei seduși sau încă nu de muze!

Construcțiile sale sunt armonioase, perfect echilibrate, sentimentul este pur, fără dezechilibre, note false sau sonorități eteroclite.

„Neîndoielnic/ într-o viață anterioară/ am fost femeie”, spune poetul în ”Semn de iubire”, iar noi nu putem decât să îi dăm dreptate, repetând, neîndoielnic. Deși pregnantă în versurile sale, feminitatea nu trebuie privită ca un capitol separat, ci subsumat ideii de dinainte.

Femeia și dragostea nu sunt asociate ispitei, ci mântuirii. E drept, portretele feminine sunt foarte vii, au farmec și exercită o atracție aproape palpabilă (citisem înainte cartea de versuri a lui Marian Oprea, „Și aeru-i erotic” și poate am fost mai atent la acest aspect), dar ideea este mult mai nuanțată, ea cuprinde dragostea, familia, fiicele bărbatului uneori absent și umbrit de regrete nespuse, ci doar pe jumătate șoptite.

Stau mărturie poeme precum „Ești fiica mea” sau „Este darul Divin”. Și maternitatea, mai ales maternitatea, sublim interpretată în poezii precum „Maternitate” ori „Sălășluim împreună”.

La George Lână, spiritualitatea e dezbrăcată de solemnități inutile. Ea este în cotidian, ritualurile se regăsesc în gesturile calme de zi cu zi, în  pașii aceia mărunți ai unei lumi pe care mi-am imaginat-o grăbind spre marea sărbătoare, spre „nunta apropiată”, așa cum inspirat o numește poetul, în poemul programatic de deschidere, „Sfârșitul lui mai”.

Iar eu cred că atunci, în ceasul astral al marii întâlniri finale, anticipată ca o sărbătoare, Poetul va fi iertat de tot și de toate, pentru că prea mult a iubit el pe acestă lume. „Doamne Dumnezeule / Ajută-mă și de data aceasta / Într-o zi promit / să îngenunchez definitiv”, sunt versurile memorabile din „Rugăciune scurtă”.

Doar celor capabili de atâta iubire le sunt predestinate alinarea și harurile viitoare!

Cristian GHINEA

497

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.