Exerciţii de imaginaţie

Share Button

Am primit un volum colectiv care, ca multe alte cărți interesante, nu cred că se va găsi în librării. El face parte dintre scrierile pe o temă dată, gen cultivat în anii din urmă mai ales de editura Humanitas. Acelea solicitau cu precădere amintirile și autoscopia autorilor, aceasta, cum se poate deduce chiar din subtitlu, e mai curând un test pentru imaginație: Dosarul Brâncoveanu. Între real și imaginar*. De fapt, treaba autorilor nu era „între”, ci chiar „în” miezul unei realități încremenite în documente și în memoria colectivă, provocarea – adresată membrilor „Clubului de la Timișoara” – constând în a o reanima plauzibil cu mijloacele expresivității literare.

Aflăm de existența acestui Club din interviul pe care, în deschiderea volumului, Vasile Bogdan i-l ia regizorului Ioan Cărmăzan, bănățean nativ, care nu și-a pierdut interesul și dragostea pentru ținutul originar. Tot d-sa este și inițiatorul Clubului, care „adună scriitori de seamă de aici” și care a marcat, ca un prim punct, tot un volum colectiv pe temă dată, Despre iubire. Nu cunosc această carte, dar pot spune fără ezitare că tema propusă era mai ușoară, permițând o mult mai mare libertate decât cea privind o realitate concretă și con-sacrată cum e cea a martirajului Brâncovenilor. „Clubul de la Timișoara”, așa cum îl definește inițiatorul său, ar fi „… o aventură […] e un club imaginar, dar cu oameni și asta mi se pare mai frumos, e un fel de reverberație de la Pessoa […] Clubul de la Timișoara e un fel de invenție imaginară” [sic]. O definiție bizară și vagă, așadar, care nu permite deslușirea scopului Clubului decât prin deducție, după realizările de până acum. Acesta ar fi promovarea pe calea artei a valorilor morale și contracararea subculturii invazive și tot mai agresive sub asediul căreia ne aflăm. La care s-ar adăuga și o firească dimensiune patriotică, de apărare a valorilor noastre identitare. Aici se înscrie, după volumul Despre iubire,  această a doua provocare pe care dl Ioan Cărmăzan o propune membrilor „Clubului de la Timișoara”: Dosarul Brâncoveanu.

Punctul de plecare mi se pare a fi de data asta aspirația regizorului Ioan Cărmăzan de a realiza un film al martirajului Brâncovenilor, având în centru figura tragică și paternă, nu doar pentru propria-i familie, ci pentru întreaga Țară, a Voievodului. Aspirație care se dovedește utopică atât din cauza milionului de euro pe care nimeni nu e dispus să-l investească într-un astfel de film, cât și din cauza, poate mai gravă, a dezinteresului instituționalizat și a agresivității subculturii de care aminteam mai sus: „… nu interesează pe nimeni Brâncoveanu, și nici un film pe această temă. Filmul a ajuns, datorită televiziunii, așa… Garcea și oltenii, Nea Mărin nu știu cum. Atât interesează la ora actuală, nimic mai mult.” Dar, pe de altă parte, e vorba de un capitol pe care Ioan Cărmăzan îl consideră emblematic pentru istoria noastră, însă și „controversat, ilustrat diferit, care se reflectă la Marta Bibescu, într-o scriere care se numește Nimfa Europa, se regăsește la Iorga ordonat într-un anume fel, cu mintea lui extrem de alambicată și se regăsește la Del Chiaro. Fiecare are varianta lui, amănuntele se strecoară printre povestiri, eu le-am mai ordonat, le-am mai schimbat”. Cum se vede, regizorul anticipează, „simte” filmul și, în ciuda minimelor șanse de a-l realiza, nu rezistă tentației de a scrie o primă formă de scenariu. Acesta constituie provocarea și întâiul text care, după dialogul cu Vasile Bogdan, deschide Dosarul Brâncoveanu. Scenariul a fost distribuit inițial membrilor „Clubului de la Timișoara” cu invitația ca, pornind de la el, să-și exprime propria viziune asupra temei. Se pare că ideea a  contrariat, deoarece, zice dl Cărmăzan, „Unii ar fi vrut, n-ar fi vrut, erau destul de tăcuți vizavi de povestea asta.” O anumită îndoială mărturisise și Vasile Bogdan, când întrebase dacă subiectul acesta nu va fi perceput oare ca prea exotic de scriitorii timișoreni „care se ocupă mai mult de Banat”? La care interlocutorul, scenarist și regizor, a dat un răspuns corect din care s-ar putea deduce însă că provocarea sa ar putea fi interpretată și ca un test de competență: „După părerea mea devii scriitor în clipa în care poți să scrii despre orice, nu numai despre ceea ce ți s-a întâmplat ție […] ești scriitor în clipa în care poți să scrii și să-ți imaginezi orice.” Așa este, doar că, pentru ca scrierea să nu rămână glacială, trebuie ca autorul să adere și afectiv, chiar empatic la subiect. Or, în cazul de față, șansa acestui experiment de imaginație stă tocmai în faptul că subiectul, prin excelență emoționant, invită la o tratare empatică. Și tot astfel se explică și întâmplarea aparent ciudată că, din cei 13 autori care au marșat la provocarea lui Ioan Cărmăzan, 12 sunt scriitoare, Titus Suciu fiind singura excepție. Explicația cred că stă în naturelul mult mai simțitor al femeilor, care nu pot rămâne lipsite de reacție participativă în fața unui subiect atroce, focalizându-și totodată predilect discursul pe episodul sângeros al execuției, cum a făcut majoritatea colegelor noastre. Asta în detrimentul altor aspecte, cum ar fi, bunăoară, relația Voievodului cu celălalt martir contemporan cu el, Mitropolitul Antim, episod mult mai generos ca substanță ideatică și resurse reflexive decât cel pur epic și emoțional al împrejurărilor execuției, dar care nu e amintit, când e amintit, decât superficial și în treacăt, cu excepția Constanței Marcu, care i-a sesizat importanța.

E firesc astfel ca textele  care s-au constituit până la urmă în Dosarul Brâncoveanu să fie diverse ca gen și modalități de abordare și inegale ca valoare. Unele au titluri lungi, patetice ori metaforice, altele cu precizări, ceea ce mi se pare a trăda o anumită ezitare sau nevoie de argumente în fața unui subiect care, pentru întreaga echipă, este insolit: Doina Moț,  Brâncoveanu, sfântă filă de istorie; Veronica Balaj, Divanul de gheață. Sosirea, marțea, într-un fulger negru; Monica Rohan, Constantin Brâncoveanu. Text „de minimă contribuție”, (pt. inserție în textul-scenariu de Ioan Cărmăzan); Silvia C. Negru, Întâmpinarea nimbului cu brazi (pornind de la scenariul semnat de Ioan Cărmăzan). Voroavă către cetitoriu pré [sic] secol XXI – etc. Se simte la unele autoare lipsa de experiență pe tărâmul literaturii de inspirație istorică, atât în indecizia modului de abordare, cât și în prejudecata lexicului și sintaxei arhaizante, considerate de rigoare, sau în nefirescul modului de exprimare al personajelor. Textul Doinei Moț, bunăoară, este o corectă și documentată lecție de istorie – „Din consemnările cronicarilor vremii aflăm că tânărul Brâncoveanu, în vârstă de 34 de ani, bărbat frumos și cu maniere alese, a refuzat la început propunerea de a urca pe tronul Țării Românești, în primul rând pentru că…” ș.a.m.d. – care se încheie cu invocarea patriotic-pioasă „Doamne, ajută-i pe români!” Sau, în viziunea Silviei C. Negru, care ne oferă un monolog al Brâncoveanului, acesta ar gândi/vorbi astfel: „Viața acestui neam oropsit trebuie să se schimbe! Nu pot continua acest drum anevoios și greu. Tributul către Poartă a sărăcit Țara. Vor să ne domine. Să ne ia credința noastră, ortodoxă de veacuri […] Mitropolitul Antim, în predicile sale combate bine [!!!]. În cărțile lui religioase, traduse de la greci în românește pune, în Cuvântul către cititoriu patriotismul lui înflăcărat și tot moralul filozofic.” No comment. Nu-mi îngăduie nici spațiul să comentez fiecare text al „Dosarului”, dar n-aș vrea să creez impresia că întregul ar fi un eșec, când, din fericire, sunt și surprize plăcute. Una dintre ele este cea oferită de Mădălina Bobleanță al cărei palmares îmi este necunoscut, dar bănuiesc că e poetă, devreme ce contribuția d-sale la acest volum se rezumă, în mod fericit, la un  poem – Drumul Crucii lui Brâncoveanu – care mi se pare întru totul remarcabil prin modul concis în care surprinde esența temei. În paranteză fie zis, n-ar fi stricat câte un chapeau nu atât bio- cât bibliografic în introducerea textelor. Interesantă este și formula aleasă de Maria Nițu, în ton de basm, zece Tablouri și un Epilog, sub titlul baroc Povestea unui meteorit nezdrobit de căpcăuni pe Drumul Crucii sau Despre suflet, trup și înhumare. De asemenea Manolita Dragomir-Filimonescu, care mărturisește că nu e „fan istorie” și nu povestește cu plăcere istorii vechi, vine totuși cu O întâmplare aproape ciudată, a cărei „ciudățenie” constă în intruziunea captivantă a fantasticului într-o proză densă și bine condusă. Cum și Titus Suciu a găsit rezolvarea tot prin apelul la fantastic, aducându-i pe Brâncoveni, într-o manieră plauzibilă artistic, la Timișoara, în zilele Revoluției din Decembrie 1989.

De altfel, dincolo de reușitele, din păcate doar în fugă semnalate, prezența lui Titus Suciu, a Ninei Ceranu și a Danei Gheorghiu, prozatori de anvergură și bună notorietate, asigură ca această arcă literară experimentală să-și păstreze prestanța și echilibrul. În Puterea ca o marfă, Nina Ceranu își revelează încă o dată voluptatea de a istorisi cu  harul pe care i-l remarc mereu, folosind un lexic de o expresivitate savuroasă, care-i conferă totodată și personalitatea ușor de recunoscut a stilului. Aici și cu un ușor exces arhaizant, pe care și d-sa l-a sesizat probabil, devreme ce a simțit nevoia să adauge textului un glosar. Iar Dana Gheorghiu, sub titlul lapidar, Beizadea Mateiaș, știe – și nu e o surpriză – să resuscite momentul atroce al execuției unui copil, fără patetisme lăcrimoase, în tonul de sobrietate al titlului, dar cu o linie de inefabilă delicatețe a desenului întregului episod. Se detașează net aceste texte printr-un stil format, personalizat, cum și prin siguranța stăpânirii registrului narativ, calități definitorii pentru prozatorii profesionalizați.

Una peste alta, Dosarul Brâncoveanu, cred că rămâne până la urmă o experiență sau aventură interesantă în primul rând pentru autorii colaboratori, în frunte cu inițiatorul aventurii, regizorul Ioan Cărmăzan.


* Dosarul Brâncoveanu – Între real și imaginar. Clubul de la Timișoara. Ediție îngrijită de Doina Moț. Timișoara. Eubeea, 2017. [Semnează: Vasile Bogdan, Ioan Cărmăzan, Doina Moț, Constanța Marcu, Nina Ceranu, Veronica Balaj, Mădălina Bobleanță, Monica Rohan, Silvia C. Negru, Rodica Pop, Dana Gheorghiu, Maria Nițu, Manolita Dragomir-Filimonescu, Liliana Ardelean, Titus Suciu].

Radu CIOBANU

Be the first to comment

Lasă un răspuns