Despre viaţa, moartea şi nemurirea scriitorilor români

Share Button

Mi-a venit ideea să-mi dau și eu cu părerea despre viaţa, moartea şi nemurirea scriitorilor români după ce am citit cronica literară semnată de Rita Chirian, în Vatra nr.3/2018, la  cartea lui Aurel Sasu, Cum mor scriitorii români, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017, pe care, din păcate, nu am prins-o.

Trec peste faptul că nimeni nu s-a gândit să scrie o carte cu titlul Cum trăiesc scriitorii români, și îmi aduc aminte că, anul trecut, invitat fiind la o întâmplare literară în București, am trecut pe lângă palatul în care locuia Eugen Barbu.

Am citit placa memorială montată la inițiativa lui Ion Lazu și am constatat că la doar cinci ani după debutul editorial cu Gloaba, palatul respectiv a început să fie locuit de „patronul” Săptămânii până la decesul său în 1993, iar de către soția sa, celebra actriță Marga Barbu, până în 2009.

Că acum clădirea e o ruină, nu mai contează. Eugen Barbu și soția sa au trăit ca niște boieri atât în „iepoca” muncitorimii, cât și după. Iar dacă mai aveau zile, trăiau bine, mersi, chiar și în vremea noastră. În ceea ce privește moartea, cine poate deosebi oasele sclavului de cele ale împăratului?

Vă invit să reflectați la această atitudine a unui scriitor român, dar fără să vă gândiți cum au trăit alții. Eminescu, de pildă. Sau Arghezi. Sau Blaga. Sau Nichita Stănescu, care în timpul vieții spunea că își supraviețuiește. Așa se și explică postumitatea sa, prin elegia în care spune: „El începe cu sine și sfârșește/ cu sine./ Nu-l vestește nici o aură, nu-l/ urmează nici o coadă de cometă/”. Restul cred că ține de destin. Eu, unul, nu îmi pot imagina un Labiș la optzeci de ani contestat de optzeciști.

Referitor la nemurire, din păcate, nu pot să-l citez aici decât pe Eminescu, care a văzut ca nimeni altul că trăim într-un cerc al nostru strâmt, în care norocul ne petrece, în timp ce el în lumea lui se simte nemuritor și rece. Pentru că nemuritor și rece e cuvântul pe care l-a scris, nemuritor și rece e și sălașul în care locuiește.

Vă invit să reflectați la aceste versuri, dar fără să vă gândiți că mâine aveți întâlnire cu vreun șef de partid, cu vreun parlamentar, cu vreun om de afaceri sau cu vreo iubită din tinerețe. A trăi bine aici, după părerea mea, intră în incompatibilitate cu a fi veșnic dincolo. În acel dincolo care este întotdeauna aici.

Nicolae SILADE

 

1305

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.