Despre Uniunea Scriitorilor din România şi Unirea Scriitorilor din România

Share Button

Parcă începe să devină un obicei ca, în preajma zilei de naștere a poetului național, de Ziua Culturii Naționale, înainte, în timpul sau după decernarea Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani, scandalul dintre scriitorii români să se acutizeze.

O fi de vină feisbucul, care nu scapă prilejul de a ne aminti ce s-a întâmplat în această zi acum un an, acum doi ani sau acum trei ani? O fi de vină chiar premiul în sine sau invidia celor care știu că nu-l vor primi niciodată? Eu cred că de vină este incapacitatea noastră de a ne vedea de talentul cu care ne-a înzestrat Dumnezeu.

Sau poate că de vină este chiar Eminescu. Pentru că nimeni nu-l poate egala sau pentru că nimeni nu poate să-l depășească. Imaginați-vă cum ne-ar privi dacă ar fi acum printre noi!  Imaginați-vă ce ar face dacă ar fi președintele Uniunii Scriitorilor din România!

Sau ce ați face voi. Ei bine, eu, unul, nici dacă ar fi Eminescu președintele Uniunii Scriitorilor din România nu aș vrea să devin membru USR. Pentru că am oroare față de orice formă de asociere. Și totuși, acum trei ani, în 2014, m-am trezit membru online în Grupul de Reformă al USR.

Până când fondatorii grupului și-au dat seama că nu sunt cum vor și m-au exclus, tot online. Iată-mă, așadar, reabilitat, singur, dar cu mine însumi. Și mi-e bine. Mi-e foarte bine. Îmi văd în liniște de treburile mele. De Actualitatea literară, care este o revistă a Unirii Scriitorilor din România.

Iar unirea aceasta a scriitorilor din România nu este o asociație, nu este o uniune, este doar o revistă care încearcă să-i unească în paginile sale pe scriitorii români. Membri și nemembri USR, membri și nemembri GRUSR. Iată de ce nu înțeleg scandalul care continuă de la un an la altul și se acutizează de la o zi la alta.

Credeți că literatura universală nu poate exista fără literatura română? Și dacă ar fi așa, ar interesa-o oare dacă vine din USR sau din afara ei? Hai să ne băgăm mințile în cap, să ne iertăm unii pe alții, să ne iubim unii pe alții, să ne unim, pentru că n-avem nimic de împărțit cu nimeni. Talentul a fost împărțit deja de Dumnezeu, iar dacă nu știm să-l folosim cum se cuvine doar Lui îi vom da seamă.

Nicolae SILADE

1

3 Comments

  1. Sigur, stimate Domn Nicolae Silade, aveți dreptate: trebuie să ne gospodărim în liniște talentul dat de la Dumnezeu, să nu-i invidiem, să nu-i urâm și mai ales să nu-i obstrucționăm (cu sălbăticie!) pe confrații de trudă și suferință literară. Dacă s-ar putea… Însă din păcate creativitatea ca atare se însoțește adeseori cu impulsul de a ajunge ”în vârful trebii”, asta desigur din convingerea intimă că merităm mai mult decât vecinul, că merităm până la urmă totul… ”Dar asta-i cam de multișor poveste”, nu?
    Unirea Scriitorilor din România, cum caligrafiați, este un deziderat, ca să nu zic: un imperativ al vieții literare. Se încearcă unirea scriitorilor în jurul unei reviste, în jurul altei reviste; se crează un grup de colaboratori, după afinități sau după criterii geografice-regionale. Constatăm că sunt din ce în ce mai multe reviste literare, în locul celor 5-10, nicidecum 20, care fuseseră înainte de decembrie. Din cele 4-5 edituri s-au făcut vreo mie și fiecare are autorii ei, fiecare scoate cărți după cărți – dar asta nu înseamnă defel că prin aceasta s-ar fi mărit cumva numărul cititorilor fideli unui autor, unei reviste etc. Câteva reviste ambițioase încă mai apar pe hârtie și se difuzează pe sponci, la unii dintre colaboratori, chiar dacă mai niciodată nu sunt de găsit la chioșcuri, în librării… Însă majoritatea acestor reviste literare se difuzează online, fiind accesibile tuturor celor interesați. Dar câți sunt aceștia?! În fiecare oraș, 2-3, sau mai multe reviste; în fiecare județ, nu mai puțin de 20, iar printr-un calcul simplu, în cele 40 de județe ale țării sunt pe puțin 1000 de reviste, lunare ori trimestriale, multe dintre ele de 150-250 de pagini, cu zeci și sute de colaboratori! Acum: fiecare revistă acordă premii anuale (nu luăm în calcul premiile acordate de Consilii județene, orășenești etc., de Asociații, Fundații etc.). Premiile astea, nu doar că răsplătesc munca pe pagină și așteptările de taină ale condeierilor, dar ele au cusurul că stârnesc invidii, zâzanii – ceea ce și spuneați în textul Dvs. Iar la drept vorbind, aceste invidii și dușmănii între creatori sunt de când lumea – nu mai apelăm la datele istoriei culturale. Ca urmare, ceea ce doreați Dvs la revista Actualitatea literară (al cărei colaborator credincios sunt): împăcarea beligeranților, pacea generală… sunt deziderate f.f greu de atins, pe cât de nobile și în sine onorante.
    Pe de altă parte, există USR, din care spuneți că nu ați dorit niciodată să faceți parte -, o uniune/asociație de creatori în domeniul literaturii. Mai mulți sunt ceilalți, care aspiră, își văd șansele irosite, cârtesc, vor să se revanșeze. Cazul GRUSR este prea trist ca să-l discut aici. Acei câțiva, nu se dovedesc a fi un grup de reformiști, deci de militanți din interior (pentru mai buna funcționare a asociației de breaslă), ci s-au dovedit a fi niște jalnici uzurpatori, care și-au însușit în mod fraudulos: sigla, denumirea, adresa etc. ale USR și acum cer să le ia locul celor pe drept aleși. Ei au făcut o așa-zisă adunare generală cu 23 de participanți (atenție, există nu mai puțin de 20 filiale ale USR în toată țara!), s-au ”ales” între ei, după o vreme au făcut o așa-zisă adunare extraordinară, erau 17 de data asta! și, ce mai multă vorbă, ei cer să conducă, cer acces la conturile din bancă ale USR. Țelul lor ascuns…). Or, esențialul este că USR, urmașa SSR din 1908, s-a reînființat în 1949 și nu se află sub incidența legilor care reglementează funcționarea asociațiilor înființate după 1989. Și basta!
    Sigur, un scriitor adevărat se preocupă în primul rând de gestionarea propriei înzestrări creative, cum spuneați; dar o asociere a cobreslașilor este de dorit, pentru a-și apăra interesele, prestigiul etc. Nu se conduce lesne o asociere a câtorva mii de autori, personlități accentuate, cum s-a spus; alte asociații precum cea a artiștilor plastici au probleme insurmontabile, se pare. Este nevoie de bună-credință și este nevoie, de s-ar găsi, de un dram de devoțiune, pentru bunul renume al breslei.
    Personal, din postura de simplu membru al USR, am inițiat un Proiect prin care am pus în București plăci memoriale pentru 200 scriitori dispăruți. Un alt Proiect al meu, Memorialul scriitorilor încarcerați sub regimul comunist, aprobat de Uniune, a rămas în suspensie, datorită Crizei. Acum am inițiat Proiectul Școli sătești cu nume de scriitori, e vorba de cca 800 de nume și sper că va fi pus în practică. Puțină devoțiune, spuneam… Și s-ar părea, privind bibliografia subsemnatului, că aceste activități întru bunul renume al breslei nu m-au ”abătut de la trebi”.
    Devotat, Ion Lazu

    • Aveți și dumneavoastră dreptate, stimate domnule Ion Lazu. Iar dacă toți scriitorii v-ar fi asemeni, n-ar fi nevoie de nicio asociere, că ar fi unire deplină, în gând și în simțire. Felicitări pentru ceea ce ați făcut și spor în ceea ce doriți să faceți! Nicolae Silade

Lasă un răspuns la admin Anulează răspunsul

Your email address will not be published.