Despre timpuri, anotimpuri şi poeţi

Share Button

Întotdeauna am fost de părere că timpurile, vremurile neprielnice, de tristă amintire, odioase sau cum mai vreți să le spuneți, sunt benefice pentru literatură, dar mai ales pentru poeți. Pentru că, pe lângă faptul că timpurile, vremurile neprielnice îi calcă pe nervi și le zgâlțâie talentul, ei se pot refugia într-un timp numai al lor, în anotimpul lor, unde încearcă să afle de ce e așa și nu cum am vrea cu toții să fie.

Iar acolo, în acel anotimp al lor, nu-i deranjează nimeni din suferința la care singuri se dedau și care, în plus, este creativă. „A suferi spre a-nțelege!”, spunea Eschil. Să deducem de aici că cine nu suferă nu înțelege? E suficient să ne uităm la marii noștri poeți pentru a afla răspunsul.

Mai mult, după Revoluție, de când s-au liberalizat toate libertățile și a început marele spectacol mediatic, au mai apărut poeți buni, foarte buni, dar nu și mari poeți, iar dintre cei foarte buni mulți au încă rădăcinile în vremurile de tristă amintire.

Cred că și întrebarea lui Hölderlin, „La ce bun poetul, în vreme de secetă?”, este destul de grăitoare în această direcție. În altă ordine de idei, dacă toate sunt bune și frumoase și strălucitoare, cine îl mai crede pe poetul care spune că realitatea e alta? Și totuși, realitatea e alta.

Anotimpurile pe care le trăiește fiecare nu au nicio legătură cu „anotimpul în infern” al lui Rimbaud, sau cu ziua a opta din Biblie, sau cu al cincilea anotimp, în care numai poetul poate ajunge, pentru că numai el are harul și puterea de a respinge iluziile vieții de zi cu zi în căutarea adevărului.

Iar acolo, în acel anotimp al său, din afara timpurilor și anotimpurilor noastre, poetul se înalță în sine însuși, prin sine însuși, până când ajunge deasupra sa și deasupra noastră și începe să vadă ceea ce nouă nu ne este dat să vedem.

Aș zice că, acolo, anotimpul poetului nu mai are legătură cu noțiunea de timp, ci cu aceea de spațiu. Anotimpul său devine spațiul său, nemărginit, un loc în care se întâlnește cu eternitatea, iar eternitatea devine loc.

Iată de ce lumea înconjurătoare de azi, acest spectacol mediatic de doi bani, reflectat până la saturație în versurile tinerilor, nu-i oferă poetului nicio șansă de a pătrunde în profunzimea lucrurilor. Îl ademenesc, în schimb, cu o boemă de lux.

Nicolae SILADE

1

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.