Despre talentul poeţilor şi competenţa criticilor

Share Button

Mi s-a întâmplat, nu o dată, ca după îndelungi perioade de studiu, să descopăr în scrierile mele anterioare lucruri pe care nu le-am înțeles atunci când le-am scris. Și m-am întrebat, pe bună dreptate, dacă eu le-am scris sau muza mea. Știu, voi nu mai credeți în muze, în inspirație, voi puteți scrie orice, oricând și oriunde.

Dar, vă întreb, voi știți ce scrieți? Cu siguranță, nu. Altfel nu ați aștepta cu sufletul la gură să vedeți ce scrie despre voi un anume critic. Iar dacă acel critic vă critică, va fi vai și vai de mama lui, pentru că n-a înțeles nimic din ce ați scris. Dar voi oare ați înțeles? Să fie clar, nu vorbim de formă aici, ci de mesaj.

În privința formei, câte bordeie, atâtea obiceie! La Eminescu, spre exemplu, cel mai mare poet al nostru, întâlnim cam aceeași gândire ca la Walt Whitman, cel mai mare poet american. Au trăit, amândoi, în aceeași perioadă. Dar ce diferență de stil, de mesaj, de spunere!

Americanii însă nu l-au aruncat în debara pe Whitman, cum am făcut noi cu Eminescu. De ce? Pentru că au înțeles mesajul lui, le-a plăcut și forma în care a fost transmis. Ei, aici voiam să ajung. Dacă unui critic de azi de la noi nu-i place forma prin care poetul își transmite mesajul, nu-i niciun bai. Dar dacă nu înțelege mesajul, atunci nu mai are nicio scuză.

Și acum revin la ce am spus mai sus. Dacă eu, după îndelungi perioade de studiu, descopăr în scrierile mele anterioare lucruri pe care nu le-am înțeles atunci când le-am scris, cum poate înțelege un critic ce am vrut să spun? Poate că a studiat mai mult decât mine, poate a înțeles mai multe decât mine, dar dacă nu a recepționat mesajul mă îndoiesc de înțelegerea lui.

Cine legitimează pe cine? Acesta este titlul unui articol publicat de Alex Ștefănescu în Luceafărul de dimineață, nr. 1, care exemplifică ideea printr-o povestire a lui E. A. Poe, cu nebunii care îi declară nebuni pe medicii de la nebuni. Dar Alex Ștefănescu concluzionează: „problema legitimității a fost rezolvată în literatură, de-a lungul secolelor, de la sine. Dobândește prestigiu și autoritate acela care în timp câștigă încrederea cititorilor”.

Atunci, mă întreb, mai e nevoie de prestația criticilor? Iar dacă ei, criticii, sunt cei mai competenți cititori, mai este oare nevoie să vorbim despre competența lor? Eu cred că un geniu ar spune da.

Nicolae SILADE

6

1 Comment

  1. Frumos gândit, excelent redată ideea…
    Nu sunt un pupincurist, dar laud (voi face acest lucru ori de câte ori consider că este nevoie) ideile clare ce duc la inima / mintea aceluia care citeşte astfel de scrieri curate…
    Respectul lui
    George TEI

Leave a Reply

Your email address will not be published.