Despre receptarea poeziei şi ignorarea receptării

Share Button

Să ne bucurăm, prieteni, că poezia n-a murit. Ne-au demonstrat-o spectatorii care au părăsit sala în care urma să se desfășoare Gala de decernare a Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu” de la Botoșani.

A fost o reacție firească la cele citite de Medeea Iancu, un poem-manifest, considerat vulgar, din cartea sa „Delacroix este tabu – suita românească”, care a primit premiul Editurii Cartea Românească.

Ar fi fost trist, foarte trist, dacă nici la asemenea tip de lectură publicul n-ar fi reacționat. Încă o dovadă că poezia n-a murit este și faptul că lectura poemului a intrigat nu doar spectatorii prezenți la eveniment, ci și opinia publică.

Nu cred că printre spectatori s-au aflat „iubitori” de poezie care n-au mai citit poezie în ultimii 30 de ani, să zicem, dar sunt sigur că opinia publică șocată este ignorantă în materie de poezie.

A cui este vina pentru cele întâmplate? În primul rând, a celor care au ignorat și ignoră poeții și poezia. E ca și în cazul celor refractari la progresul tehnologic, care, atunci când vor să intre în rând cu lumea, se văd depășiți de situație și fac eforturi uriașe pentru a recupera tocmai ceea ce au ignorat cu bună știință.

Să nu se înțeleagă că sunt de partea autoarei care a stârnit scandalul, pentru că vina îi aparține și ei, în egală măsură. Nu era nici locul, nici momentul potrivit pentru obscenități.

Oricum, ea a câștigat din asta, a devenit mult mai cunoscută, iar cartea ei, bănuiesc, va fi la mare căutare. Va câștiga, presupun, și editura, dar cel mai important este că a câștigat poezia.

Vor fi de acum încolo, chiar dacă într-un procent infim, mult mai mulți curioși să vadă ce și cum se scrie. Dar vor fi și poeți care se vor întreba, înainte de a scrie, dacă vor să atragă publicul sau să-l alunge.

N-aș zice că publicul nostru este într-atât de pudic încât să repudieze producțiile literare vulgare (vezi numai limbajul străzii), dar cred că trebuie păstrată întotdeauna măsura.

Ca și muzica, poezia ar trebui să te pătrundă, să te înalțe din mocirla cotidiană în sferele pure ale spiritului.

Să ne bucurăm, așadar, că poezia a revenit în atenția opiniei publice, dar să ne gândim și la receptarea ei, pentru că depinde de noi și numai de noi ca ea să își recâștige locul pe care îl merită.

Nicolae SILADE

1428

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.