Despre “Muza des-compusă”, cu Eva Halus

Share Button

Eva Halus? Am perceput-o mai întâi prin voce, vorbindu-ne la telefon. Fără ezitări, fără nuanţări care s-o arate importantă, se leagă deîndată o punte spre arta sa. Am în mână recenta sa carte, “Muza des-compusă”. Am citit deja câteva poezii. Din prima lectură înţeleg că sunt pe teritoriul creativ al unui profesionist. Autoarea se arată a fi un binom artistic. Ilustraţiile volumului sunt create tot de către ea. Aşadar, o imaginaţie din două emisfere care se întretaie, se completează, se disociază… Nu pare să stea în cumpănă dacă ar fi vorba de-a  preţui valoarea cuiva sau de-a dărui un gând pentru o relaţionare prietenească. Eva mi se conturează ca fiind afectuoasă, deschisă, generoasă. O structură artistică interesantă. Un balans între culoare şi ritm poetic. Universul poate căpăta, în picturile sale, dimensiuni şi nuanţe fantaste. Un tablou e o lume aparte. Sugestia unei exuberanţe şi a unei molipsitoare bucurii de-a trăi. Pe celălalt taler artistic e poemul, în tonalităţi exigente, profunde, surprinzând natura umană şi a lumii, care se întâlnesc, se transced. Reunite, cele două  emisfere, sau talere, oricum le-am  categorisi, dau imaginea unui flux neliniştit, cu unduiri sau accente noi, din care, fireşte, după toate regulile creaţiei, se va ivi arta.

actualitatea literara eva halus lugojEva Halus a studiat designul grafic la Universitatea Concordia din Montreal, jurnalismul la Universitatea de Montreal (UdeM) şi organizarea de evenimente la Consiliul din cartierul Notre-Dame-de-Grace. Astfel se dăruieşte pe mai multe planuri: în artă (pictură, fotografie, poezie), jurnalism (este colaboratoare permanentă la «jurnalul «Accent Montreal», la revistele literare «Candela», ASLRQ, «Observatorul» din Toronto, cât şi ocazional, la reviste din Statele Unite şi România). Eva Halus este directoare artistică şi secretară la Asociaţia Culturală Română şi face parte din echipa organizatorilor Festivalului Internaţional de Animaţie din Montreal. Susţine câteva expoziţii personale în fiecare an şi dă lectii de pictură japoneză SUIBOKU, fiind o mare iubitoare de natură. Este membră a Academiei Americano-Române de Ştiinţe şi Arte şi membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. Dacă te-ai afla  la celălalt capăt al unui pod, pariez că-ţi va  întinde o mână prietenească de bun sosit.

– De când datează pactul cu poezia?

– De când am învăţat să ţin un creion în mână am fost atrasă să redau în cuvinte şi imagini lumea ce mă înconjoară. Astfel, de la o vârstă fragedă descriam şi pictam anotimpurile, apoi au urmat compoziţiile mai complexe. La 15 ani aveam prieteni cu care formasem un grup de lectură. Ne citeam unii altora creaţiile literare. Sunt foarte bucuroasă că la începutul acestei veri 2015, după 27 de ani, am reîntâlnit, în Canada, pe una din aceste prietene, Oltea Dragodana, care este şi ea jurnalistă, scenaristă şi poetă. Această revedere ne-a demonstrat că nu ne-am pierdut timpul prin tatonările noastre pe tărâm literar, pline de pasiune, din adolescenţă.

Prima carte de poezii (bilingvă ro., fr.), Fragmente, publicată în 2010, întrunea în paginile sale texte de prin carnetele de notiţe din ultimii 10 ani. De atunci a publicat încă două cărţi, una în română şi una în engleză, toate urmând acelaşi concept şi format: pline de ilustraţii care îi aparţin, publicate la aceeaşi editură (Reflections Publishing din California). Manuscrisul celei de-a patra cărţi l-a trimis de curând la Editura Cervantes din România, cu speranţa că va fi publicat.

Poeziile sale se găsesc şi în diferite antologii din America de Nord şi România, printre care menţionez: Antologia ASLRQ 2015, Cahiers de Val-David (prima antologie a festivalului Internaţional al Scriitorilor şi Artiştilor care se întrunesc bi-anual la Val-David), Who’s Who in Poetry (Los Angeles), Beyound the Cannyons a editurii Eber & Wein din Pennsylvania şi Antologiile Revistei Singur, din Târgovişte.

aactualitatea literara eva halus lugoj 003– Continuând  excursul mărturiei artistice, să trecem în planul coloristic, la simbolistica picturilor tale. Punctul forte au fost, cred,  studiile universitare  pe care  le-ai făcut pe acest continent.

– Într-adevăr, am avut profesori de desen şi pictură foarte buni şi în România, la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, şi în Canada, la Universitatea Concordia. Am fost foarte receptivă acolo unde învăţătorii mei au ştiut să dăruiască. Primul meu profesor de desen, pe numele lui Ion Grigorescu, pictor de biserici, repartizat la Casa de Cultură de pe strada Icoanei, din Bucureşti, ca profesor de desen, mi-a dat primele noţiuni în arta de a privi şi reda subiectul. Nu ştiu dacă mai există încă în spatele acestei case de cultură fresca pe care am făcut-o împreună cu alţi câţiva elevi şi Ion Grigorescu pe un perete întreg. Este vorba de Descălecarea lui Ştefan cel Mare. Fresca este făcută din tempera preparată cu ou, după principiile clasice ale pregătirii culorilor pentru o frescă, şi reprezintă un număr de biserici, mănăstiri şi personaje într-un frumos peisaj deluros, cu pomi în floare.

La facultate, în România, l-am avut profesor pe dl. Ion Şetran, un artist de talent, pictor pasionat de jazz. După ce am plecat din România, în 1989, l-am reîntâlnit la un spectacol de jazz în 1992, când am fost în vizită.

Mi-au plăcut şi profesorii mei de la Universitatea Concordia, Susan Hudson, P.K.L., Don, Kate şi Roman, cu care am studiat design, animaţie şi artă video, cu aparate care pot fi considerate părinţii sau chiar bunicii tehnologiei din zilele noastre.

Când eram studentă la Concordia, multiculturalismul din Montreal m-a determinat să studiez şi alte culturi decât cele europeene şi cele de adopţie. Astfel, pentru câţiva ani buni am fost fascinată de Orient (India, Japonia), însă înainte de a fi complet subjugată (în sensul de fermecată) de aceste culturi îndepărtate, am revenit la cultura quebecoisă, la acest franglais, cum i se spune aici. În acea perioadă, în mod particular, am fost influenţată de lecturile cărţilor lui Mircea Eliade, care a fost şi el îndrăgostit de India…Apoi, în ultimii 10 ani, am avut norocul să vin în contact cu Comunitatea Română din Montreal, un lucru cât se poate de salutar şi să îmi vorbesc din nou limba natală. În acelaşi timp am putut vedea forţa uriaşă pe care am avut-o să trăiesc 17 ani în afara unei societăţi tradiţionale româneşti, observând alte obiceiuri, ca pe urmă să mă reîntorc, studiind cu pasiune valorile culturale româneşti şi înţelegând mai bine importanţa unui patrimoniu cultural al tău, aşa cum ţi l-au lăsat strămoşii.

De şapte ani, de când frecventez ACR şi CMQ am învăţat multe lucruri frumoase şi adevărate despre ţara noastră şi despre oamenii ei prezenţi şi trecuţi, de aici de la Montreal, partajând cu comunitatea română idei şi participând la finalizarea diferitelor proiecte comune, la conferinţe, la spectacole etc. Sunt foarte bucuroasă că am descoperit, încă de acum şapte ani, o societate românească ce îşi păstrează şi cultivă valorile.

aactualitatea literara eva halus lugoj 006– Am aflat despre felurite tabere de creaţie, să le spun generic, ştiu de Val-David… Care sunt condiţiile participării? E un avantaj pentru creaţie….

– În prezent sunt la Val-David, la Rezidenţa Internaţională a Scriitorilor şi Artiştilor, a cărei directoare este dna. Flavia Cosma, scriitoare cu peste 30 de cărţi publicate în cele patru limbi principale de circulaţie. Am făcut o cerere pentru bursa Jean Ţăranu şi am fost acceptată pentru 2 săptămâni, cu un proiect de pictură în aer liber. Avantajul este că te poţi concentra mai bine în mijlocul naturii şi poţi să fi mai aproape de tine însuţi ca artist. În plus,Val-David este un orăşel plin de galerii de artă, nu numai peisaje care să îţi taie răsuflarea… Am scris un mic eseu despre această vacanţă, ilustrat cu picturile făcute de mine acolo, pe care îl veţi putea citi în Revista ASLRQ din august-septembrie 2015 şi în Revista Candela, ce va apare în septembrie-octombrie 2015.

– Ai un plan, există un ritm specific pentru a te afirma în această multiculturalitate? Necesită  o  putere competitivă mai mare decât în ţară? Artiştii sunt  invidioşi între ei? Ajungeti să vă cunoaşteţi sau e pe felii restrânse şi doar din când în când vă intersectaţi? 

– Noi, cei aflaţi departe de ţara de origine, ne manifestăm şi în cadrul culturii româneşti (în comunitate), dar avem aripi şi interacţionăm şi în mozaicul cultural canadian. Există un dialog continuu între particular şi general, cât şi între culturi. Avem senzaţia că trăim o viaţă foarte interesantă, de care nu ne putem plictisi niciodată, pentru că suntem înconjuraţi şi facem parte dintr-o lume excedentară, care excelează în toate.

Peste tot există competitivitate, de asta nu mă îndoiesc, însă felul meu de a fi este să creez şi asta îmi justifică existenţa, cu toate că nu întotdeauna mi-o şi întreţine. Cred că fiecare are dreptul de a crea, a crea = a fi pentru mulţi artişti şi scriitori. Cu toate că există fenomenul competitivităţii, eu nu m-am gândit niciodată că trebuie să câştig o cursă, cred că am un loc al meu în suflet şi în spaţiul fizic, ceea ce îmi este de ajuns. Ce altceva şi-ar putea dori un om, după părerea mea, decât să se exprime bine şi cu folos în mai multe limbi, devenind astfel ceea ce acum 50 de ani era un vis greu de realizat: Un Cetăţean Universal (după cum spunea Mircea Eliade pe la jumătatea vieţii sale). Astăzi foarte mulţi dintre noi pot dobândi această cetăţenie, (între ghilimele), mai uşor, dacă au calităţile necesare.

Tot despre competiţie aş dori să spun următoarele: creaţia în sine se înscrie după legi de armonie şi matematică abstractă. Este o artă în plus să reuşeşti să ai acelaşi model şi pe plan existenţial, dar mulţi reuşesc, dovadă fiind relaţiile mele interpersonale cu alţi artişti şi scriitori, relaţii menţinute printr-o colaborare deschisă, între oameni de cultură aflaţi într-o lume liberă şi deasupra orgoliilor. Bineînţeles că uneori poate interveni aleatoriul, însă în mod cert avem ce învăţa unii de la alţii. Cât despre cei care nu îşi pot stăpâni Ego-urile? Asta e problema lor!

– Simţi vreodată singurătatea? Cum o depăşeşti?

– Singurătatea? În marea majoritate a timpului cred că nu suntem niciodată singuri. Când nu e nimeni în jur, scriu sau pictez, dialogând cu mine şi cu Universul. Aşa s-au născut cărţile mele: în „singurătate”. „Muza des-compusă”, ultima mea carte publicată, despre care vreau să vă vorbesc, reciclează sentimentul pierdut al iubirii în lumea fizică, prin poezie. Iubirea mi-a arătat ce frumoasă poate fi lumea prin ochii celor cărora le pasă, iar sentimentul acesta nu vreau să-l pierd, aşa că scriu.

„Muza des-compusă” se înscrie într-o arie luminoasă, prin mesajul poeziilor şi ilustraţiilor care le acompaniază (lumea mea luminoasă), însă am recunoscut, de la bun început că scrisul nu este „eliberator”, dacă te uiţi la întregul destin al unei cărţi, pentru că el redă o perspectivă care vine în contact cu lectorii, cu o lume de idei deja formată şi prin urmare nu ai cum să cunoşti rezultatul final: ce devine o carte după ce este citită de alţii. Cartea este un copil al tău, bine crescut, care trebuie să înfrunte lumea singur!

Interviu realizat de Veronica BALAJ

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.