Despre comoara din sufletul tău

Share Button

Nicolae SILADE

Au unii oameni obiceiul de a complica inutil lucrurile, când totul e atât de simplu, cum spunea Nichita Stănescu, atât de simplu încât devine de neînţeles. Iar acel magic neînţeles ei vor să ni-l explice în paginile ziarelor, revistelor, la tv sau în conferinţe interminabile.

Analiştii politici îşi dau cu părerea despre tot ce mişcă prin parlament, prin partide, prin guvern, cronicarii literari îţi explică ce a vrut să spună vreun scriitor sau altul, fizicienii, chimiştii şi astronomii îţi explică cum stă treaba  în univers şi aşa mai departe.

Iar tu stai şi priveşti, asculţi sau citeşti, ca şi cum din gura lor ar ieşi adevărul absolut. Tu stai şi priveşti, şi asculţi, şi citeşti, în loc să gândeşti! În loc să gândeşti că acei oameni care complică inutil lucrurile nu ştiu nimic. Şi ceea ce este şi mai grav e că nici măcar nu ştiu că nu ştiu nimic.

Vreau să vă povestesc pe scurt un episod din viaţa mea. Aveam vreo douăzeci şi ceva de ani şi  m-am trezit ca Dante într-o pădure deasă. Nu ştiam ce caut în lumea asta, nici de unde vin, nici încotro mă îndrept şi, mai ales, nu ştiam cine sunt.  Mă apucasem de studiul poeziei, mitologiei, filosofiei, religiei şi, după câţiva ani, am constatat că, într-adevăr, totul este atât de simplu, atât de simplu încât devine de neînţeles.

Şi tocmai neînţelesul acela începuse să mă roadă din ce în ce mai tare, mă ducea uneori în stări vecine cu nebunia şi poate m-ar fi dus de tot dacă nu era în mine acea picătură de credinţă în Dumnezeu, dacă nu era în mine o bunătate ascunsă pe care trebuia să mi-o descopăr şi să le-o arăt celor din jurul meu.

Mă înţelegeam bine cu marii scriitori ai lumii, cu marii filosofi, dar ei nu mă puteau ajuta cu nimic. După ce am văzut că toate mitologiile se aseamănă între ele şi că singura şi cea mai adevărată poveste despre facerea lumii este cea cuprinsă în cartea cărţilor, am renunţat la toate celelalte şi m-am apucat de studiul Bibliei.

Au urmat revelaţii după revelaţii, despre care pot spune acum că nu le-aş fi avut dacă nu-mi manifestam acel strop de credinţă. Şi de atunci încoace, credinţa mea în cuvânt a devenit din ce în ce mai mare. De atunci încoace am început să înţeleg din ce în mai mult, am început să mă cunosc, am început să mă caut  pe mine însumi în mine, am început să mă găsesc puţin câte puţin şi chiar să înţeleg câte ceva din acel magic neînţeles.

Dar nu  vă spun mai mult, pentru a nu complica inutil lucrurile.

331

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.