Boris Marian: Copiii altora

Share Button

Copiii altora sunt copiii noștri. Ce ușor se intră în rai, ce greu se naște un copil. În ziua a șaptea , Maria își târî  trupul slab la biserică. De o lună îi murise mama. Vântul bătea ușor. Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar de Watteau ce ziceți? Spaima era ca o nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar Igoriuncik? Aista, da, nume.  Un copil. Luna e și ea un copil. Întors din război cauți femeia. Călătorii imaginare pentru copii. O adevărată nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău cu Dumnezeu. Acordeon, tu ești unealtă divină. Din tine se nasc copiii. Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un sărut – un copil. Ți-aduc odrasla unei nopți cu aripi de sânge, au arome și aur, cu diamant geros, lampa angelică se sparse. La ora surâsului privelnic, fața părintelui se lumină. Maica își legăna pruncul. Genunchii-s reci, primește pruncul. Violă și clavecin în glas.  Femeia curge-n alb, gurile sunt arse, azurul însetat te soarbe. Poetul spunea, ce spunea el? Azi noapte el s-a dus să se plimbe prin Calea Lactee, ești prea tânăr, i-am spus, el a murmurat  ceva, o formulă, nu știam că era cabalist, e drept că ultimul timp purta pe cap mereu o pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi. Dar ziua nașterii?  Nu  mi-a răspuns, a fugit de la locul faptei, pentru prima oară l-am zărit zâmbind, un zâmbet frumos, luminos, apoi  m-am trezit cu o hârtie mototolită în mână, era tot ce rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai auzeam, mă acoperise o lacrimă.

Boris MARIAN

453

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.