7 poeme de Gale Burns, cu prezentare și traducere de Ela Iakab

Share Button

Gale Burns, poetul britanic, s-a născut în anul 1952. Este profesor universitar, predă scriere creativă la Universitatea de Arte din Londra. Opera sa poetică şi activitatea sa publicistică sunt extrem de apreciate, atât în Anglia, cât şi în străinătate. A fost inclus în numeroase antologii poetice, dintre care cele mai importante sunt South Bank Anthology şi Tall Lighthouse Anthology. Poezia sa, ironică şi ludică, de o mare forţă plastică, se remarcă şi prin ermetismul expresiei, dar şi prin tema centrală, condiţia umană, văzută în profunzimea ei tragică, în imediata şi periculoasa ei vecinătate cu absurdul. Ireversibilul vârstelor, drama celor abandonaţi, exilul interior şi exterior, pierderea de sine şi certitudinea morţii sunt coordonate esenţiale în lirica britanicului. Poemele sale au fost traduse în slovenă, în arabă şi în franceză (publicate în revista literară a Universităţii Sorbona). A obţinut numeroase premii şi distincţii.

 

Artizanul

Pe întreg corpul, abia o bucată de piele fără încreţituri,
smocuri de păr, căzute de pe toate părţile corpului,
acoperit de cataractă, ochiul nu mai are nimic omenesc în afara conturului

şi totuşi, în faţa lui, o piesă de artizanat din cel mai neted lemn,
lustruit, până în cea mai neînsemnată fibră, cu ulei şi cu iubire,
făurind cupe, degetele tale dor la atingere.

 

Zile în Ljubljana

Urmez o cale a cireşelor căzute, carnea lor strivită
sub tălpi, pietrele înroşite de aşteptarea viitorului.
Mă gândesc la prietenii pe care credeam că îi am până să ajung aici.
Sfârşesc în apartamentul fără mobilă, de pe strada pe care
maşinile trec în viteză. Într-o zi plouă.
Dealurile de la poalele Alpilor apar şi dispar.
Sunt invitat la cină cu preparate din caracatiţă, patru feluri de
membre, aţintite în sus pentru ultima oară.

 

Ce am învăţat în locuri de joacă

Misterul spaţiului public, neîngrădit.
Cum adulţii nu stăpânesc orice loc.
O afinitate pentru rute aeriene şi pentru drumuri;

gustul asfaltului, absorbit din fântâni. Am învăţat despre
suflete-pereche, sprijinit de garduri împreună cu Paul
de la orfelinat – apoi, într-o zi, el a dispărut fără urmă.

Găşti învolburate, conduse de cei care vor stăpâni mai târziu
ţara. Despre vreme, despre cât de bună poate fi ea cu tine,
cu balta ale cărei contururi le-a desenat; cum să tânjeşti după un radiator.

Îngrijorătoarea grăsime a coapselor aşezate pe bănci.
Stranietatea fetelor, joaca lor cu fire de păr
şi cu coarda, pe care, cândva, şi noi ne-am încumetat să o sărim.

Zvonuri întunecate despre menstruaţie. Despre locul de joacă devenit refugiul
celor siliţi să mănânce griş. Despre partiţia exactă a vârstelor;
despre cum să fii victimă şi cum să te transformi apoi în călău.

Măcar o dată, despre siguranţa drumului; tablou cu treceri de pietoni şi conuri.
Amintiri de bitum, granulări ale minţii noastre:
fiindcă aici am cunoscut lumea.

 

Zidarul

Mic de statură, chip de om bătrân, cu ochi sfredelitori, de altă origine decât cea engleză;
îi ofer un ceai, cu patru cuburi de zahăr. La început,
însemnăm pe hârtie nevoile mele; pe măsură ce ziua se înceţoşează
şi devine zi costisitoare, el e din ce în ce mai puţin îngrijorat –

Scânduri de lemn şlefuite, până aproape de grinzile transversale,
pereţi de albul mătăsii, întâi cenuşii, acum negri.
Vopseaua are mirosul lui. Pe măsură ce straturile de praf, tot mai groase,
dau florilor mele culoare maro,

creşte porumb în bucătăria mea. Câteva ferestre
lăcuite au un luciu tern.
Fire de curent, întinse de-a lungul camerei, trosnesc.
Baterii de duş apar în dormitor.

Frigiderul atârnă din tavan. Uşa din lemn masiv
e închisă. Eu mă hrănesc cu rumeguş şi cu mortar.
El doarme aici, ca să economisească timp.
Telefonul sună mai rar; întotdeauna pentru el.

Deseori, el însuşi e una cu acel sunet. Alteori prietenii lui,
toţi asemănători, se îmbrâncesc în coridor, dar când
sunt plecaţi, liniştea e mult prea densă ca să mai poţi respira.
Noaptea, tencuiala se umflă şi transpiră.

Până dimineaţă, ca pielea de elefant, e crescută
Un inci. Unele ziduri aproape se întâlnesc.
Plămădiri florale au ţâşnit din căldura lor
Şi acum sunt fructe putrezite.

Pielea mea e acoperită de răni, sângele meu e lustrul care a pecetluit lemnul.
Seara sunt în trei camere, în acelaşi timp.
Crestăturile, părul şi sămânţa îmi sunt înţepenite
în pereţi, cum ar fi aşchiile de lemn. O cameră e sigilată.

Uneori, eu sunt el; mic de statură, chip de om bătrân, cu ochi sfredelitori,
de altă origine decât cea engleză. Apoi, el se întoarce.
Deseară îmi voi face bagajul şi mă voi ghemui
în borcanul de sub chiuvetă, până când rămân nemişcat.

 

La autostop

Unii fac mare zarvă în jurul poveştii celor care fac autostopul, alţii
îşi văd de treaba lor. Puţini îţi oferă un loc în maşina
lor, în timp ce gonesc prin viaţă, atenţi doar la trafic.

Câteodată, o femeie singură îşi va fi învins
teama-făcând un fel de dragoste
pe iarba unei coline din preajma unei staţii de benzină.

Unii sunt tare ciudaţi: de pildă, un şofer de tir îţi
propune un act sexual, ca apoi să te abandoneze
în noaptea cea mai neagră.

Şi mai există şi regele drumurilor
care trece zburând pădurile din Ontario
într-o direcţie greşită.

Dar, în principal, grea e aşteptarea-
numărând maşini, înjurând, mergând pe jos,
tânjind la o prietenă pe care să o foloseşti drept momeală.

Şi îndrăzneala de a te repezi spre străini, un rit al vârstei,
asemănător şocului născut din acel prim sărut vid
asemănător pachetelor de plată pline de cifre bizare

ori frunţii reci a unui părinte mort-
probând dacă lumea te poate suporta
sau dacă tu poţi suporta lumea.

 

Golful Ringstead

Am vâslit sălbatic, în neştire, privind din barcă, dincolo de maluri,
lacuri glaciare şi peşti arcuiţi în aer cum altădată curcubeeele.

Lumea se prăbuşea sub ochii noştri, în ziduri soarele deschidea goluri,
simţeam sarea marină şi în gură şi în picioarele neînvinse, de adult.

Calea întinsă pe sub pini ducea într-un altundeva.
Dacă am fi putut prevedea ce alte zile aveau să vină,

în timp ce dezgropam cu mâinile bărcile de sub nisip,
poate am fi găsit un spiriduş al vreunei familii să fie martor mândriei noastre,

poate am fi găsit inspiraţie la oamenii de pe stânci, vânătorii de caracatiţe
ale căror peniţe ireale, cu cerneala lor, niciodată nu le-am văzut,

cum nu am văzut nici braţele lor subţiate, care te-au îmbrăţişat
până când te-ai înecat.

 

Rangoon, un loc pe care niciodată nu-l voi vizita

Asemenea scriitorului Carslile, asemenea odăii vechi a copilăriei mele.
Niciodată nu mai vreau să văd conacurile coloniale
şi aleile noroioase, inundate la fiecare ploaie.

Poate că raftul meu cu bomboane e de acolo,
poate, şi tigrul împăiat, cumpărat
pentru un nepot, trist, aproape orb.

Adu lumina ardentă, aici, unde soarele
nu s-a reflectat, încă, în ferestrele vecinilor. Din mugurii
trandafirilor de munte ţâşnesc flori roz,

E amiază în Rangoon, străzile se topesc, niciun om
nu se gândeşte la acea lună engleză din timpul zilei
ori la ciclonul ce va fi să vie.

Rangoon, despre care nu am cea mai vagă idee;
cu oamenii lui înfrânţi, izgoniţi şi din hoteluri,
cu Generalii învingători,

stăpâni peste milioane de case; un loc
pe care niciodată nu-l voi vizita, locul care
niciodată nu mă va vizita.

Prezentare și traducere de Ela IAKAB

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.